Treceți la conținutul principal

Mântuire

starea mea devine din ce în ce mai senilă şi senil mi-e capul tot şi lucid e lângă tine.
şi ce-mi dai tu amar de om de-mi e atât de strânsă viaţa lângă tine ?
şi mă tâmpesc în zorii zilei fiorii reci ce trupul mi-l doboară şi mă tâmpeşte toată fiinţa ta de-antregul
am nelămuriri şi toate nu-s legate doar de mine
încotro s-apuc, să-mi spăl păcatul ce l-am săvârşit cu tine
şi unde să mă ascund, să fug, căci degeaba, de nu mă urmăreşti tu
raţiunea o s-o facă.
şi de chiar şi ea ar renunţa, atunci Doamne, mă las la mâna Ta  . . .

Comentarii

Cafeaua a spus…
cunoscut:)
Incotro? :-< Ne abatem mereu de la drum... dar nici macar nu stim ce inseamna cuvantul "a abate":[
Father a spus…
placut clipul si compunerea!
Kiraa. a spus…
imi tot place ce scrii..
cat despre melodie, nu o stiam. :3
Pioggia d'aprile a spus…
@ e interesant textul, e "vizual", dar m-am blocat la ultima propozitie si n-o pot debloca, faze de astea cu tricky duck de amorul artei nu prea imi plac, daca ar renunta ea, care ea ? femeia ? pai femeia n-o sa renunte pentru ca se va gasi mereu cate una :) Deci nu vad unde e aportul tau personal in parcursul cautarilor tale.
Iar daca este "ea, adica ea", atunci nu-i vad rostul ultimei propozitii.
Tinde sa cred ca ultima propozitie se refera la "femeie" si in cazul acesta textul mi se pare scris de amorul artei. :)
29decembrie a spus…
nu, ratiunea... ratiunea daca va renunta.
de asta e vorba pioggia d'aprile
iulie a spus…
nimeni nu poate sa ne mantuiasca mai bine, decat noi insine :)
Pioggia d'aprile a spus…
@ 29 dec, DA, CORECT, AI DREPTATE, l-am recit, "RATIUNEA".
In cazul acesta, textul tau imi aduce foarte bine aminte de poeziile lui Vasile Voiculescu, ca niste tanguiri, ca niste psalmi, iubitor patimas al femeii si lupta poetului cu sine, unele relevandu-le in izbanzi:
"Las ochii, falsi luceferi, si iau privirea draga, Las buze reci de idoli si iau sarutul lor, Uit sanii, duc caldura si forma lor intreaga, Fur neagra avalansa de par cand se dezleaga, Din trup imbratisarea de vrej ametitor Zvarl inima stricata, ce-ti schioapata alene, Cu scopuri nepatrunse tesute-n lingusiri — Cand prefacute lacrimi, cand rasete viclene — Capcana-n chip de suflet ascunsa-n amagiri. Cu tot ce-am strans din tine curat ca Prometeu, Am sa te-alcatui altfel, dar suflet iti dau eu".
aliz3 a spus…
E teama aceea de a fi rănit , e momentul acela când fuga pare cea mai bună opţiune de a evada într-o lume mai bună . Şi totuşi cine ar vrea să se lepede de un păcat dictat de dragoste ?
Desire a spus…
:-<. Frumos.
Pioggia d'aprile a spus…
@ ranit? de ce ar fi rana?
"pacat dictat de dragoste" - e o alaturare cu denaturare de sens.

"cine ar vrea să se lepede de un păcat dictat de dragoste ?"

Pfuaaa, eu vreau sa ma lepad, acum !!!! Si de abia astept bratele acele pline de caldura, imbratisarea care se imprima fiintial dincolo de timp. E o nebunie curata !!! Betie de dragoste !!!!!! O data cunoscand acea stare nu iti mai trebuie "pacat dictat de "dragoste"(repet formularea este denaturata ca sens)

Este exact ca in acea pilda cu broasca. O stiti ? Hai ca o scriu cu riscul de a-mi sari careva in cap ca tin conferinte sau fac formulari lungi.

O broasca a trait toata viata intr-o fantana. Intr-o zi, s-a trezit cu surprindere cu o broasca de alt soi.
- De unde ai venit? a intrebat-o ea.
- Din mare. Acolo traiesc eu.
- Cum este marea? Este la fel de mare ca si fantana mea?
Broasca cea noua a inceput sa rada:
- Nici nu incape comparatie.
Broasca-gazda s-a prefacut interesata de povestile noii venite, dar in sinea sa se gandea: “Dintre toate mincinoasele pe care le-am intalnit in viata mea, aceasta este cu siguranta cea mai mare – si cea mai nerusinata”.

Cum ii poti vorbi despre ocean unei broaste care traieste intr-o fantana; Sau despre alte lumi unui om de stiinta ?
29decembrie a spus…
@Pioggia d'aprile : chiar mi-a placut asta cu broasca... da ai dreptate, mare chiar.
si sincer,si eu m-as lepada de toate..pacatele. dar mai ales de cele din dragoste.
ma bucur ca mai esti inca pe aici. am si eu cu cine sa vorbesc:)
Anonim a spus…
Ma intreb cu atata curiozitate si nerabdare in mine.Cati ani ai si de unde ai invatat sa vorbesti atat de frumos?
Eqinn0xx ~ a spus…
Ma uimeste si pe mine Pioggia d`aprile si sincer, am confundat`o
cu un elev increzut si plin de
aere de intelectual. Pioggia, am
gresit si nu mai zic nimic. Te rog
sa ma ierti. Te ascult cu mult drag
chiar daca ar fi nevoie sa stau toata noaptea treaz.
Daca stiam ca esti femeie nu as fi
spus acele cuvinte. Regret mult.
Nu mai vorbesc neintrebat. Iarta-ma
Pioggia d'aprile a spus…
@ eqinnOxx, 'neata,
eh, nu-i bai, nici nu stii cat ma bucur.
Pentru mine e important dialogul, rezolva multe neintelegeri sau batai de cap inutile.
Eqinn0xx ~ a spus…
@Pioggia d`aprile buna dimineata,
Am dat click pe Piogia, sa vad un
blog, ceeva, si nu am gasit nimic.
Spune-mi te rog, dece nu deschizi blogul sa pot citi- si nu`numai eu,
din compunerile tale? Esti o persoana inteligenta si scrii atat de frumos, e pacat. Mai ales ca se pot crea incidente ca cel de ieri.
In principiu ne cunoastem, dar hai sa uitam
incidentul. Deschide blogul si voi
fi cititorul tau fidel.
Ai un suflet generos si te rog inca odata sa ma ierti. O zi buna!
Pioggia d'aprile a spus…
@ EqinnOxx, pentru ca nu am timp ptr blog si nici nu prea imi place, drept sa-ti spun. Imi place sa comunic, dar cu altii pe baza unor texte care genereaza idei, pareri etc.
Si tot legat de timp, spre exemplu in urmatoarele zile chiar am sa lipsesc un pic.

Nu-i nicio problema, fii linistit.
Chiar a fost o coincidenta draguza, ieri seara imi era deja sufletul a liniste si chiar am deschis niste deschis niste fotografii dragi mie si privirea se facea mangaiere si sufletul a liniste.
Mai apoi am vazut comentariul tau, dar se facuse prea tarziu ca sa raspund, dar am zambit. Si ieri am declarat Ziua "coincidentelor" si a linistii suftetesti.
worsakeend a spus…
Nu stiu unde gasesti atata inspiratie sa postezi defiecare data ceva inedit.
Atat de profund..ca intotdeauna:)
Goda a spus…
Se imbina perfect cuvintele cu melodia..
Father a spus…
Va rog pe toti care cititi aceste
randuri ale mele sa mergeti la @Mallynna - Bucati de suflet...
Are postare noua si celor care ii sunt prieteni si chiar o iubesc,
ne spune pur si simplu: "Adio"
-@29Decembrie, multumesc!
aLiz3 a spus…
@ tocmai această dorinţă de a astepta "bratele acele pline de caldura, imbratisarea care se imprima fiintial dincolo de timp. E o nebunie curata !!! Betie de dragoste !!!!!! " reprezintă acel păcat . şi nimeni nu ar vrea să se lepede de el .Nu e vorba de nici o denaturare de sens , e o neînţelegere a esenţei . Te contrazici draga mea spunând ca vrei să te lepezi de păcat când următorul gând îl trimiţi spre contopire şi acea stare de nebunie . :) Sper că acum ai înţeles ce am încercat să surprind cât mai succint în comentariul de mai sus . Prea multe cuvinte denaturează mesajul .
iulia a spus…
Citind primul rand, mi'am amintit de o intamplare. Ne povestea profa de fr. ca anul trecut a primit un telefon de la o fetita de 6 ani, care ii ura 'La multi ani!' si zile senile!

Dintr'alea ai si tu?
Pioggia d'aprile a spus…
@ aliz3, fie cum vrei tu.
eu nu mai am puterea de contrazicere. cuvintele limiteaza foarte mult realitatea ...Si acu chiar imi pare rau ca incerc sa explic ceva care nu poate fi explicat, ci doar trait intim...imbratisarea puternica, atat de puternica, caci creeaza o legatura fiintiala, incat se produce o de contopire sufleteasca dincolo de timp, se imprima pentru a ramane. Si cei care transmit asemenea stari sunt oameni deosebiti ca traire si stare.
Daca taceam filosof ramaneam. Sunt lucruri prea delicate si diafane care sa poata prinde contur in cuvinte, e mai bine sa ramana in intimitatea sufleteasca si experienta fiecaruia.
Seara buna.
maricica a spus…
frumos. pentru suflet. :)

mf

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Luni, ziua 18. Începuturile

Dragă jurnal,
Nu era pentru prima oară când mergeam la o petrecere în vreo dugheană de prin centrul Bucureștiului.  Nu eram nici de foarte mult timp prin capitală ca să-ți pot spune că am fost la prea multe. Mă mutasem abia de două luni și hoinăream străzile ca un câine scăpat din lațul unei bătrâne. Aveam bani, aveam ce face, ce cumpăra, ce încerca. Mă cuprindea mirajul unui oraș înghesuit de turme și totuși atât de sălbatic. Îmi plăcea și îmi repugna simultan confuzia și starea primitivă care mă învăluia în acel început de viață. Puteam să aleg între tot felul de bărbați mai mult sau mai puțin atrăgători, dar șarmanți și interesanți. Îmi plăcea  tipul cuceritor și-mi place și acum. Sunt de părere că un bărbat nu ar trebui  să se oprească din a curta o femeie la nesfârșit. Bine, există și tipul cuceritorului care îmi displace extraordinar de mult: atunci când nu mă atrage; dacă nu mă atrage, dansul cocoșelului îmi alungă orice pornire sexuală; când nu e atracție de nici un fel, efortu…

Duminică, ziua 17.

Dragă jurnal,
Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii. 
Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă. 
A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de nisip în d…