sâmbătă

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soarelui și iubeam nopțile în care fulgera puternic de se lumina mansarda toată. Iubeam aerul sărat al mării, care-mi lipsește atât de mult în fiecare zi și mai presus decât toate, iubeam să-l țin de mână la căderea serii, când ne plimbam aievea pe ulițe ale pădurilor pustii. S-a mai scurs un an din viața noastră și m-am trezit cu același gând: iubesc la fel de mult cum iubește Ulise marea, aceleași mici detalii ale sorții care-mi pătează viața în pasteluri gri și colorate.

Să-mi răspund la întrebarea de la început îmi e greu, nu dificil, dar ceva anume mă împiedică să-mi dau răspunsul. Constat cu stupoare că orice nelămurire își are rezolvare în clipa scursă a prezentului. Știu ce să răspund, dar sunt confuză de opțiunile pe care mi le oferă posteritatea. Sunt năucită de alegerea pe care trebuie să o consemnez în jurnalul destinului meu.  Trecutul mi-e dator doar cu un răspuns la întrebare, dar sunt capabilă oare să-l caut unde trebuie ?


                                                        sursă foto: www.facebook.com/innocencelost.art

joi

Joi, ziua fără număr; mi-se-rupismul meu

Dragă jurnal,


Simt că mă aflu la marginea prăpastiei nebuniei în care m-am avântat cu pieptul înainte. Am ajuns în punctul acesta fără să știu că mă voi întâlni pe mine stând cu capul plecat în palme, cu ochii închiși și trupul cuprins de frisoane. E o nebunie pe care mi-am dorit-o și pe care am nutrit-o în adâncul minții mele atât de neraționale la momentul conceperii ei. 

Cum pot oamenii să-ți omoare identitatea și cum devii gardianul trupului, minții și sufletului tău ?
Nu cred să existe vreo rețetă, dar sunt sigură că totul începe prin a te comporta precum un gardian a cărei sarcină este evident ocrotirea a ceea ce se află dincolo de porțile înalte pe care atâți pedagogi timpurii vor să le dărâme pentru că ceea ce există în spatele lor nu poate fi cucerit prin atacuri mediocre la identitatea persoanei. Am descoperit, în urma atâtor experiențe trăite, că unora le-ar sta bine instituționalizați ca persoane educative încât nu am înțeles ce caută printre oamenii cărora li se rupe de regulile sociale și comportamentul „așa da” în diferite grupuri sociale.  3 idioțenii și 2 lucruri bune pentru toți „specialiștii” care educă sfidătorii regulilor decenței și moralei lor :

Cea mai bună atitudine : I m happy, i m feeling glad, i got sunshine and the future is coming.

Mi s-a spus de multe ori „de ce nu ascult ce mi se spune” ? zzzzzzzzzzz, ce mi se spune ? Cum ar trebui să .... stop ! Nu mă interesează această sintagmă „cum ar trebui”. Pentru mine nu are aplicabilitate. Mă interesează „cum este” și „de ce este” dacă aș fi deschisă spre analiză. Sunt fericită „cum sunt” și nu „cum ar trebui să fiu”. Tu nu ești fericit de cum sunt eu fericită, dar asta e problema ta and i m glad you have a problem with that ! 

Cel mai mare căcat auzit : Tu nu te integrezi în grupul acesta. Dar poți învăța de la noi.

Eu am încercat să mă loghez la grup, iar după ce am reușit, mi-am dat sign out. Pentru că era la „alt nivel”, au zis ei.  Da, unul sub înălțimea la care se regăsește mi-se-rupismul meu. 

Al doilea cel mai mare căcat auzit : Nu este în regulă să ai reacții nervoase cu proștii calmi.

Eu zic că este sănătos să ai reacții adverse când în drum îți apare lupul cu scufița-n burtă care te minte că nu a văzut-o. Bă ești prost ? Nu mă pot abține când sunt pusă față în față să mă lupt cu ipocrizia. O strâng de gât și o ridic la zid, îi dau două picioare în burtă și o pălmuiesc de nu mai știe de ea.  Așa reacționez eu, asta mă definește pe mine ca persoană. Și oricine îmi zice că „nu așa trebuie” poate să se întoarcă de unde a venit. Pentru că, în fapt, singura reacție de „așa nu” e aceea în care el te minte în față. 

Cel mai tâmpit sfat care ucide identitatea cuiva : Poartă-te precum cineva care nu ești și fă impresie bună.

Pe scurt, fii superficial ca să te placă prietenii, cunoștințele, familia, vecinii, rudele, fostele, amanții, femeia de serviciu, casiera, frizerul, vânzătorul din piață, șoferul de autobuz, etc. Băi, eu nu vreau mă să mă placă nimeni sau să aibă numai păreri pozitive despre mine. Eu sunt cu rele și cu bune, eu sunt cum mi-am dorit să fiu de mică, eu sunt liberă să aleg ce vreau să spun și cui vreau să spun, pe ce ton și cu ce cuvinte să spun. Restul e can-can, se înțelege. 

O altă atitudine bună : Fii împăcat cu tine și simte-te confortabil cu modul tău de a fi. 

Este dificil să ajungi la starea aceasta în condițiile în care le permiți urechilor tale să audă judecățile unei societăți care tratează problemele fără să le adâncească. E o bucurie să observi oameni care nu sunt ca ei și sunt ca tine. Și sunt mulți, ai încredere. Suntem mulți cărora ni-se-rupe de turma judecăților de valoare. Și frumusețea vieții este aceea că este loc și pentru noi în societate. Atât de mult loc încât nu cred că va deveni suprapopulat curând. 

sursă:pinterest.com

marți

Joi. Ziua 14;

Dragă jurnal,


Scriu acum dintr-odată ! După 2 zile, scriu cu mare poftă de scris. Trebuie să-ți cer sinceră iertare pentru aceste două zile în care am lipsit . . .  dar am fost cu gândul neîncetat la tine; pe cuvânt.
Fumam una dintre țigările mele speciale înainte să mi se aprindă ideea în minte ! Nimic nu mă m-ai trage în curentul apogeului stării pe care mi-o creez prin viciile mele.
Nimic până de curând.

Am consumat alcool și înainte de asta, când m-am trezit, era soare pe cer și mi-am spus în sinea mea, dar cu glas tare: astăzi sunt norocoasă; cățelul  își făcea încălzirea înainte de ieșire; căsca zgomotos și voia să mă lingă pe obraz; duhoare, like it was blood on the dance floor; pleacă de aici !; țâsss, frumos erai când erai mic; mă ridic și pășesc ( e foarte aproape baia de dormitor; la doi pași ); mi-am făcut o cafea și am băut-o cu poftă; foarte frig a fost la orele 09:00 ale dimineții; bine că am păstrat jumătate de cafea fierbinte în ceașcă; am ieșit pe la orele 11:00; frig. Am pus un bilet la pariuri; am plecat imediat la o petrecere și am ciocnit cu gazda. Undeva în jurul orei 13:45.

Alcool, până de curând.

Hei ! Dragă jurnal, habar nu am de unde atâta viață arde mocnit în mine; alcohol, you rock my world today; îmi place ce a făcut alcoolul cu mintea mea atunci când l-am băut; câte trăiri și neputințe, câte melancolii de-a valma și stăruințe; câte vorbe dezinvolte și câte gesticulări și mișcări din șolduri; auch, gomez, padrino, father, oprește-te; stăpânește-te ; simt fiori fierbinți în talpă, iar asta îmi excită un fel de mâncărime. Adică, mă mănâncă; în talpă.

Alcool, și acum. Ceva light; ca apa.
Set me free ! Da, așa a fost; s-a întâmplat cu neputința stăruinței de a spune un "nu" categoric alcoolului venit din inșpe mii de colțuri; DA ! daaaa, deodată ! 1 bere, 3 beri, 2 pahare de vin spumant, 5 pahare, 1/2 bere 250ml.
Alcool, și acum.

Nu m-am înecat. Am supraviețuit pentru a mai bea 33 cl pe canapea; picture, bitch !

Scuză-mă, jurnal,  îți vorbesc mai dezinhibat ca niciodată; dar nu asta era și ideea ? să mă destăinui cât mai mult cu putință ca să crezi tot ce mi se întâmplă ?  nu ar fi de cuviință să te mint chiar pe tine; am zis "chiar"; asta mă face o mincinoasă ? În general, cine nu minte !??! ah, s-au ridicat aburii de alcool în cameră; s-au așezat pe față precum pânza păienjenilor din toamnă.
Am iubit ziua de astăzi pentru că a fost deosebită; joia . . .  întotdeauna ziua mea norocoasă; ca și vineri; astea două zile din săptămână mi-au schimbat cursul destinului; le-am iubit atât de mult pe amândouă, cum iubesc credincioșii duminica la biserică; sau sâmbăta la pescuit; sau americanii hot-dogii.
Trebuie să mai găsesc 33 de cl ca să termin ce am să-ți spun de fapt; sunt în frigider, doar că trebuie să mă ridic; în pași de muzică; jackson, inspirația  superioară a sinelui ; și chopin, inima sufletului care conduce acest Eu; am găsit ce-am căutat iar sfârșitul povestirii mele este aproape; am primit ce am căutat, și asta înseamnă bine; am căutat bine și l-am găsit; l-am ademenit și m-am bucurat de el.


Alcool, ahaa ahahaa aha haha; nimic nu pare să fie mai matrix decât tine; și michael jackson. Și logodnicul meu.
Era să uit sfârșitul pe care ți l-am promis. Voiam să-ți spun că nimic dintre toate nuu mă m-ai sparge precum alcoolul.



                                                        sursă:facebook.com/acidtrip25

vineri

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,

Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche. 
M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  

Suflete pereche alerte. 
Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; ca niciodată. 

Ne macină simultan aceleași sensuri și cugetări. Spiritele noastre devin îngândurate și comunică natural despre ceea ce ne preocupă. Sunt sinceră să-ți zic că sar scântei, dar flama se stinge la fel de rapid precum s-a aprins. Mereu adună unul dintre noi cenușa rămasă de pe urma arderii unei discuții încâlcite. Curățenia în cuplu ne ajută să păstrăm iubirea fragedă și încordată. Sau vie. 

Am fost atât de vie la orele opt ale dimineții și scăldată în atracția erotică pe care o resimțeam acum după seara trecută ! Îmbrățișarea mea l-a stârnit și l-a ademenit în cursa momentului erectil pentru un sex oral;  am șiretlicurile mele când vreau să-l seduc; să-l fac fericit arătându-i câtă apreciere poate purta inima mea pentru el și să-i aduc plăcere în toate diminețile în care are să plece, lăsându-mă singură la cafea. Clipele noastre de amor mă înfometează. Vreau să te revăd pentru că vreau mai mult ca ieri; și mai pasional, și mai bine. Tu ești sufletul meu pereche și ți se cuvine mai mult; fără altă justificare; meriți totul. 

Fierbe apa în ibricul pentru cafea. Astăzi am omis să-ți spun că mă simt mai îndrăgită; simt o diferență față de zilele care s-au scurs în acești ani. Să iubești mai mult și mai tare ca niciodată, e un sentiment pe care ființa ta mă face să-l trăiesc pentru prima oară. Sunt imperfectă și mi-e teamă să nu te pierd. Câteodată mi se mai strică busola și calc în derivă; dar dragostea ta mă aduce înapoi ca un curent din larg pluta la țărmul mării.


                                                     sursă:facebook.com/acidtrip25

joi

Marți, ziua 10.

dragă Jurnal,

Aparent iarna a fugit să se relaxeze în Cuba și ne-a trecut pe toți în primăvară. Au trecut mai bine de patru zile cu mult soare și vreme blândă. Am ieșit în fiecare zi până în ora 13:00 să mă plimb cu el și patrupedul.  Am furat cât am putut vitamina D zilele acestea și a fost plăcut să mă bucur de compania lui. Razele îi coborau pe buze și le făceau să pară pline de poftă. Vântul îmi amplifica fiorul pe care clipa aceea mi l-a produs. Am simțit și am vrut să satisfac. Sărutul lui mi-a intensificat instinctul sexual; pentru câteva secunde, a controlat total energia libidoului meu; am permis asta fără nici un fel de supunere; pur și simplu. 

Ziua a devenit mai îmbucurătoare. Am oferit-o jertfă lui Eros; zeul dorinței sexuale și al iubirii; vreau să simt veșnic însuflețirea acelui sărut. Îmi place când mă ține strâns de mână; îi simt forța degetelor ca pe un minunat masaj; îmi relaxează articulațiile, iar pe mine masajul degetelor de la mână mă excită cel mai tare; mă înfioară în același timp lipsa controlului meu; sunt într-un miraj sexual și mi-ar plăcea să-i simt căldura mâinii în chiloți. 


Mi-ar plăcea să-ți pot spune mai multe, însă ce nu-ți pot ține secret este faptul că seara ne-a prins legați  în pat de tainele lui Eros și înfometați. 

A gătit el la cină. 

Liniștea îmi curgea prin minte și suflet ca lotca neagră a unui pescar lipovean pe Dunăre la apus; încet și pe la malul unei ape limpezi, care până atunci a fost obosită de valurile ambarcațiunilor care i-au atins luciul.


                                                       sursă:www.facebook.com/acidtrip25

miercuri

Luni, ziua 9.

dragă jurnal,

Bucurie. Am trăit ca să-ți spun că am simțit bucurie. Sunt mai îndrăgostită ca oricând de sentimentul acesta. Mi-am iubit și urât viața simultan cu o enigmatică bucurie. Mi-a plăcut să fiu nehotărâtă și să risc a mă încrede în bucuria pe care intuiția o producea consecvent.  Uneori ghiceam. Alte dăți, mi-o luam inopinant în barbă. Dar n-am încetat să fiu nehotărâtă. Parcă ceva îmi spune mereu așteaptă, se pregătește și altceva, nu e grabă, nu trebuie să iei nici o decizie acum ! Intuiția spume la gură: alege asta ! alege asta, zic eu, știu eu mai bine, nu simți ce simt și eu ? Aleg cu bucurie, că parcă e 2 la 0 când și intuiția e de partea mea și bang, m-am potolit. 
Până data viitoare. Eu mă prind mai greu și parcă de fiecare dată altfel. Sunt nehotărâtă dacă să aleg ca data trecută sau să aleg ceva nou. Nu știu dacă să pun punct conversației noastre acum sau să-ți arăt câteva versuri. Nu te-am mai văzut zâmbind.

azi ai fost agitată, te-ai zbătut ca nebuna şi mi-ai înfipt un ac în palmă.
nu te-ai lăsat până buza mi-ai muşcat
şi zăpăcită ai tot cântat versuri pe care credeam că le-ai uitat.
alergai din colţ în colţ al camerei
şi de obrajii reci tu mă trăgeai
spuneai că nu-i nimica, sânge viu are înroşească pielicica.

ce-i cu tine aiurito, ce-ai păţit ?
ţi s-au clătit neuronii c-un aer de iubit ?
ce-mi tot ţopăi fericită şi mă tragi de braţ
vrei să dansăm un vals ?

zbuciumată, mai eşti zuzo
ia vin-o iar de mă sărută
că-mi place mirosul de zambilă 
de pe a ta gură umilă

şi mă strânge rău în braţe.
                                                        sursa: acid25/fb


luni

Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.


Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o entitate, care este pe de parte divină, nu-mi dă liniște până când nu renunț la dragostea pe care ți-o port. Ca tu să fii salvat, eu trebuie să virez la stânga sau la dreapta. În visul acesta, opțiunea de a merge înainte cu tine de mână nu există. Sunt împietrită în propria visare, deși mă simt atât de vie și de reală. Mă văd pe mine în pat lângă tine, dar nu mă pot clinti. Nu pot striga, deși încerc cu toată ființa mea să te avertizez că am căzut într-un abis construit de mintea mea febrilă și că am nevoie să mă trezești. Dar nu se întâmplă niciodată. Mă poartă visul în chinul unui om mut disperat după ajutor. Nu te arăți  în vis, cu toate că ceea ce visez este întotdeauna despre tine. Nu ți-am putut distinge silueta printre chipurile  care mi se arată în aceste experiențe nocturne niciodată.

M-am trezit după două ore și jumătate, iar soarele nu s-a ivit nici acum. Remușcări, nelămuriri, reticențe. Toate sunt instrumente ale destinului care ard din temelii propria-mi existență. Cum să fac să nu mă las învinsă de teatrul crud pe care-l joacă soarta în rolul de ocrotitor al meu ?




                                             foto: Jana Brike