Postări

Se afișează postări din februarie, 2018

Joi. Ziua 14;

Imagine
Dragă jurnal, Scriu acum dintr-odată ! După 2 zile, scriu cu mare poftă de scris. Trebuie să-ți cer sinceră iertare pentru aceste două zile în care am lipsit . . .  dar am fost cu gândul neîncetat la tine; pe cuvânt. Fumam una dintre țigările mele speciale înainte să mi se aprindă ideea în minte ! Nimic nu mă m-ai trage în curentul apogeului stării pe care mi-o creez prin viciile mele. Nimic până de curând. Am consumat alcool și înainte de asta, când m-am trezit, era soare pe cer și mi-am spus în sinea mea, dar cu glas tare: astăzi sunt norocoasă; cățelul  își făcea încălzirea înainte de ieșire; căsca zgomotos și voia să mă lingă pe obraz; duhoare, like it was blood on the dance floor; pleacă de aici !; țâsss, frumos erai când erai mic; mă ridic și pășesc ( e foarte aproape baia de dormitor; la doi pași ); mi-am făcut o cafea și am băut-o cu poftă; foarte frig a fost la orele 09:00 ale dimineții; bine că am păstrat jumătate de cafea fierbinte în ceașcă; am ieșit pe la orele 11:00

Miercuri, ziua 11.

Imagine
dragă Jurnal, Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?   Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supre

Marți, ziua 10.

Imagine
dragă Jurnal, Aparent iarna a fugit să se relaxeze în Cuba și ne-a trecut pe toți în primăvară. Au trecut mai bine de patru zile cu mult soare și vreme blândă. Am ieșit în fiecare zi până în ora 13:00 să mă plimb cu el și patrupedul.  Am furat cât am putut vitamina D zilele acestea și a fost plăcut să mă bucur de compania lui. Razele îi coborau pe buze și le făceau să pară pline de poftă. Vântul îmi amplifica fiorul pe care clipa aceea mi l-a produs. Am simțit și am vrut să satisfac. Sărutul lui mi-a intensificat instinctul sexual; pentru câteva secunde, a controlat total energia libidoului meu; am permis asta fără nici un fel de supunere; pur și simplu.  Ziua a devenit mai îmbucurătoare. Am oferit-o jertfă lui Eros; zeul dorinței sexuale și al iubirii; vreau să simt veșnic însuflețirea acelui sărut. Îmi place când mă ține strâns de mână; îi simt forța degetelor ca pe un minunat masaj; îmi relaxează articulațiile, iar pe mine masajul degetelor de la mână mă excită cel mai tare; mă î