Iubește întotdeauna tot ceea ce faci să tresară


Ţi-am spus că toamna va veni şi culorile se vor stinge
Ţi-am spus că pielea-ţi va fi albă ca zăpada iernii şi ochii îţi vor fi sticli
Ţi-am spus că la apus voi fi departe şi  m-am dus
Ţi-am spus că părul mi-e rebel în vânt iar buzele-mi sunt crăpate noaptea
Ţi-am spus că luna se înalţă spre zenit iar cântecul tău e mai puternic
Ţi-am spus cândva că toamna e aurie iar frunzele din ea sunt metalice
Ţi-am spus că amintirile se întorc fugare şi-ţi lasă un vag regret
Ţi-am spus că-ţi voi deveni ostilă după trei sau patru pahare
Ţi-am spus că privirii mele nu-i poţi răpi nimic
Ţi-am spus că uneori dragostea doare iar viaţa-i un pamflet

Şi nu, nu spune nimic, arată-mi . . . 


Să învăţ a avea încredere în simţuri, să învăţ a desena umbre aprinse, să suport atunci când cerul se va prăbuşi pe noi doi. Să-ţi arăt că totul începe ca într-un vis  şi să sfârşim în el. Să-mi trec gândurile toate în pagini de hârtie şi să învăţ că timpul aduce lucruri penibile prin destin. Să învăţ că buzele pot amuţi  când sunt sărutate, să uit a trăi din precauţii inutile şi să învăţ a respinge adevărurile de rutină. Să am ochii în care speranţa luceşte şi să-mi pot aminti fiecare amănunt al aventurii mele mai târziu. 

Să nu te uit pe tine şi pielea ta fină, să am grijă de noi şi să iubesc din inimă.

s:weheartit.com

Locatar, nu plătesc chirie


imi ploua in gura a mere uscate. 
imi ploua in ochi a val sarat de mare. 
imi ploua in urechi a claxon de biciclete si a pescarusi nebuni. 
imi ploua in creier a margine de lume, a ceata de nepatruns. 
imi ploua pe degete a alune si frunze din fagi uzi. 
imi ploua pe talpi a nisip ars si transpirat. 
imi ploua pe coapse a fiori calzi si piele rece. 
imi ploua pe pleoape a somn adanc si buze livide.
imi ploua de atata timp in casa, mai ales in dormitor, incat mi-am astupat tavanul cu o perna. 
imi ploua in suflet a iubire si a mahnire.

ma chinuie ca nu i-am dat si lui cate putin din toate de mai sus.
dar i-am zis, eu cat ma petrec cu tine, nu-ti platesc chirie.

ii ploua in gura a cifre pe hartie.
ii ploua in ochi a marunte foi aranjate in portofel.
ii ploua in urechi a sume colosale.
ii ploua in creier a artificii financiare pe care le-ar putea face.
ii ploua pe degete a numara bancnote. zeci, sute, mii.
ii ploua toata viata, pe talpi, pe coapse, pe pleoape. 

ii ploua in viata ca nu stie cum sa ii inmulteasca. banii de pe chirie. in loc sa se bucure de gura mea, de ochi, de creier, de coapse. 

Eu, ca şi Dumnezeu, nu joc la noroc şi nu cred în coincidenţe

Am pus sub semnul întrebării existenţa coincidenţelor. M-am întrebat adesea dacă într-adevăr ele există ori destinul lucrează într-un fel magic. Care ar fi probabilităţile de a reîntâlni pe cineva din trecut în momente neaşteptate ?  Care ar fi coincidenţa ca, atunci când te duci să-ţi cumperi un bilet de călătorie spre casă din autogara X,  pe locul de lângă tine să se aşeze cineva care odată  ţi-a fost drag. Femei pe care le-ai zărit şi pe care le-ai plăcut la o primă vedere, al căror chip ţi-a rămas şi acum întipărit în minte, să le zăreşti după o lungă perioadă de vreme pe stradă. Să vă priviţi de parcă v-aţi cunoaşte, dar în clipa aceea să nu aveţi habar de unde şi să vă zâmbiţi.

Îmi amintesc că acum vreo patru ani, pe când eram student, mă aflam la un vechi prieten care stătea cu chirie la etajul trei, într-un bloc modest de la periferie şi care spre bucuria mea, avea o maşină de spălat. Obosisem să-mi tot spăl rufele la mână şi să le scot pline de apă pe sârmă. Aşa că i-am făcut o vizită şi totodată i-am folosit şi maşina. Rămâneam peste noapte, aşa că mi-am întins hainele pe sârma din balconul lui. Fiind stângaci de ambele mâini, am rupt cleştele care s-a făcut bucăţi pe asfalt şi mi-am scăpat chilotul pe sârma vecinului de sub el. L-am întrebat cine stătea în apartamentul acela, dar nu a ştiut să-mi zică. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am coborât treptele scării lent, pregătindu-mi scuzele de rigoare, şuşotind. Am ciocănit în uşa de stejar. Am aşteptat câteva momente bune. Deodată se aude cineva de partea cealaltă, cum răsuceşte cheia cu greutate în yală. Uşa se deschide. Un chip brunet, care afişa un zâmbet benevol şi mici gropiţe abia sesizabile în obrajii fardaţi, cu un păr răvăşit care se revărsa pe o pereche de sâni abia acoperiţi de un maiou alb, subţire, prin care îi puteam vedea sfârcurile jucăuşe. M-a întrebat cu ce mă poate ajuta. Eram mut. Mut de frumuseţea care mi se arăta mie, un nenorocit care nu era în stare să-şi spele chiloţii ori să îi întindă. Mă pierdusem  câteva secunde bune în ochii ei negri şi în detaliile pe care le analizam cu atâta atenţie. Nu am reuşit să mă stăpânesc ca să devin adultul serios de mai înainte, aşa că am început, bâlbâit, să îi povestesc întâmplarea, fără a menţiona în final că pe sârma ei nu se afla „un oarecare lucru”, ci chiloţii mei. Avea un fel de dexteritate a gesturilor şi o voce lină, suavă, iar asta mi-a oferit încredere în mine. M-a poftit înăuntru ca să merg în balconul ei pentru a-mi recupera bunul pierdut. Nu ştiu ce a fost în capul meu în momentul acela, pentru că am refuzat şi i-am răspuns că voi aştepta la uşă. Imediat, ca şi trăsnit, după plecarea ei, am realizat ce făcusem. Eram jenat, voiam să intru în pământ de ruşine când am zărit-o în hol ţinând cu două degete chiloţii mei. A început să chicotească juvenil şi să-mi întindă mâna. Am apucat chiloţii cu mâna stângă şi m-am întors cu spatele. Voiam să fac un sprint şi să dispar. Am întors totuşi capul şi i-am mulţumit, oferindu-i şi scuzele mele. I-am auzit uşa închizându-se abia după ce am intrat în apartamentul prietenului meu. Probabil era la fel de uluită ca şi mine de întâmplare. Mi-am luat o bere din frigider şi am încercat să uit incidentul, însă nu şi el pe mine.

Peste câteva săptămâni mă aflam în staţia autobuzului  40, fumându-mi ţigara şi privind după fiecare fustă care trecea. De obicei nu stăteam în grămada de oameni care se înghesuia sub plasticul ticsit de reclame, ci alături. Am avut o presimţire că cineva mă soarbe din priviri. M-am aplecat înspre şosea, mimând că mă uit după autobuz. În momentul acela am tresărit ca fulgerat, simţeam cum mi se îngreunează respiraţia, de parcă cineva mi-ar fi turnat pietriş în piept. Era vecina prietenului meu. Acel chip atât de frumos mă privea iar pe mine. Şi-mi zâmbea. Ostentativ.

s: weheartit.com


Natural high: de ce n-are gresia barbă

Mulți zic că n-au nevoie de sfaturi, mai ales de cele care vin fără a fi cerute. Păi băi, sfatul se dă a când ești pus într-o poziție proastă și nu știi ce mâncare de pește să faci. Văzut fiind în starea asta, prietenul tău își dă cu părerea. Nu trebuie să o ceri tu. Sfaturile sincere și care au utilitate practică (asta în cazul de ai un pui de Aristotel pe lângă tine= inutilitate) sunt cele care vin din sinceritatea ta interioară la momentul respectiv și din loialitatea celuilalt față de tine. O ecuație simplă, amici, dar întâlnită în mai puțin de două din 10 cazuri. Mă simt de parcă aș lucra la un articol științific, așa am ajuns să calculez realitatea și posibilitatea reușitei unei prietenii.
Și bă, mă supără. Scriu, poate pentru că e ultimul tramvai la care eu ajung. Iar altă formă de protest n-am.
Mi-am primit cel mai sincer, transparent și productiv sfat în ajunul zilei mele de naștere. Gândesc altfel. Am „descifrat” ecuația, am fost primul caz din 10.
Mai rămâne unul. Al tău, al ei, al lor, al vostru. Al unui berar sau al unei ospătărițe. . . toți cunoaștem una. (râd, cu hohot.) Da.. cert este că,  trebuie să devenim conștienți de natura prezenței noastre în orice circumstanță ne-am găsi. Mai ales în cele cu animale. Mai ales. . .


Cum se transformă povestea căutării de capital într-o cursă a șobolanilor

Într-o după-amiază de septembrie, îmi spun în sinea mea, că tranzacțiile cu timpul necesită așteptări. Și mă amuz că, pentru a câștiga o partidă în fața unui obstacol, cumperi și vinzi oameni, ori îi blochezi în timpul funcționării lor cum se blochează mașinile în trafic, în scopul rezolvării propriilor probleme. Mergi pe stradă, te uiți în stânga, vezi un bancher. În față, un om al străzii, iar la colț, un mort care a lăsat zeci de milioane moștenire și o societate de binefacere. Omul străzii a lăsat datorii, bancherul, carismatic și cu ambiția unui șomer, administrează banii mortului. Ce rol are aici societatea de binefacere ? Un fel de bursă, unde cei bogați inventează banii și primesc brevet, dar cui folosește „invenția” lor, când omul de pe stradă așteaptă la coadă ajutor. 
„Vezi-ți de școală și ia note mari ca să-ți găsești o slujbă sigură”. Nu, nu. „Fă bani, fă bani, fă bani.” Notele nu te fac bogat, dacă nu ai și resurse. Școala nu te face bancher, dar te transformă în angajatul superfluu al acestuia. Studiul nu te face să te adaptezi în societate, ci te pune pe lista de așteptare a birocrației. 
Nu lăsați banii să vă conducă destinul- prostii. Banii nu conduc nimic, cârma e la tine, banii sunt doar un mijloc de a pune stăpânire pe navă și pe oamenii care se află pe ea. Tu construiești traseul, în rest, oamenii cu studii te vor urma precum apa râului își urmează cursul.
Te minți singur dacă nu înveți nimic din palma pe care o primești văzând ceea ce pierd alții. Nu ești sofisticat deloc dacă ai un scaun la un birou îngust, unde-ți miroși singur bășinile și pe ale celorlalți. Ești tot un șobolan, doar că alergi printr-un canal al impozitelor și taxelor, împreună cu ceilalți șobolani care vor să câștige o mulțime de bani.
Căutarea începe când de fapt ai obosit să mai cauți ceea ce cauți. Și încă ceva, nu căuta acolo unde caută o gașcă de sute de șobolani, caută acolo unde nimeni nu cere
Pentru că nici cerșetorul nu pretinde ajutor de la sistemul social de binefacere, ci de la șobolanii care aleargă pe stradă.
                                         sursa foto:practicallyviral.com

Cuibul de pițipoance-noua formă de organizare a prăpăditelor

Pe unde treci- la serviciu, plajă, club, pub, etc.- vezi fetițe aranjate, cu buze gumate și extensii arse, toate  laolaltă . Acest tip de femeie se împrietenește cu ușurință cu oricare alta din aceeași categorie. Femei cu care va forma o castă de câțiva neuroni care orbitează. Au regulile lor interioare și norme de Paris Hilton la mâna a doua. Cu ce nu se identifică, din exteriorul castei hello kitty, resping prompt. Asta doar dacă factorul extern ( bărbatul ) nu afișează- pentru că nu toți posedă- o mașină din Germania și orice altceva care să le determine neuronul să orbiteze în jurul acestuia.

 Ei bine, fetițele care aparțin sectei pițiponcești sunt capabile să discute doar de două lucruri esențiale propriei existențe: la cine ți-ai pus unghiile și când/unde ieșim diseară la suc. Ăstora le-aș cumpăra un kg de brânză de oaie și jumate de roșii, iar pâinea le-aș lăsa să și-o cumpere din banii pe care i-au produs cu o seară în urmă. Motivul ? Pe lângă faptul că-i mâncare cu specific de vară, decât să duhnești a colonie ieftină și să emani imbecilitate prin toți porii, mai bine ți-ai umple gura cu brânză ca să nu mai spui prostii și să behăi pe tarla ca necuvântătoarele. Și cred că îți iau și la pachet.

Sunteți uimitoare cum vă împrieteniți oriunde, vă atrageți una pe alta ca într-un vortex și ajungeți să vă și iubiți, ca surorile. Apoi vă despărțiți, dar pentru că vă este dor de cuib, reveniți. Sunteți ca o mână de nisip în bătaia vântului din toamnă. Practic, din femei, ajungeți să deveniți nimic. Și tot ceea ce vă mai reprezintă, este eticheta și statutul pe care vi-l oferă cuibul. Ieșiți în haită să găsiți bărbați, pe care mai apoi ajungeți să îi share-uiți. Nici voi nu vă mai amintiți dacă mai știți să citiți și să înțelegi și altceva în afara de afișele de pe ușa unui club.

Sunteți ca glucoza din copilărie pe care mi-o cumpăra bunica și pe care nu puteam să o mănânc, pentru că-mi provoca dezgust. Însă. unii o iubesc, iar asta vă dă curaj să vă formați din cuib, o corporație. Sper să intrați în insolvență și să reveniți pe Pământ.

                                                sursă: weheartit.com

Selecția naturală și șosetele

Probabil că mulți dintre bărbații pe care i-ai părăsit la o țigară și un pahar de vin mai discută despre flerul tău și concizia de care ai dat dovada atunci când le-ai spus că îi vei părăsi. Scene de orgolii înfruntate, momentul când își dă drumul la gură ca jetul de la țâșnitoarele din parcuri. Îți reproșează, sub eticheta „câte am făcut pentru tine, dar nu îți reproșez, îți amintesc” , ba chiar exact asta faci june, și în momentul ăla îmi vine să mă înfing în tine și să te sparg ca pe un ou de Paște pentru că ai în tine două ovare și cotcodăcești ca găină când îi iese oul. Lucrurile bune pe care le-ai făcut, nu se aduc la cunoștință, ele nu se uită, tipule.
Degeaba. Un bărbat e rănit atunci când e părăsit, dar nu e rănit de faptul că decizia ta vine ca o urmare a acțiunilor lui. Hai să facem o plimbare, să discutăm. Nu, de data asta, îți iei șosetele alea murdare de le arunci pe la pantofi și pe sub pat,  și te duci singur.  Sunt ca o polițistă beată, dar tu ești mai beat ca mine, iar eu am legitimitatea de a te amenda. Și-ți fut cea mai mare sancțiune pe care ți-a dat-o universul ăsta, selecția naturală- te părăsesc pentru că plec la altul. 
Gata. L-ai pierdut, n-are nici barcă de salvare și nici pe cineva care să-i arunce colacul. Începi să te uiți la pungile lui de sub ochi și să empatizezi cu el. Nu fă greșeala asta, empatia e un atribut rar întâlnit astăzi, iar când tu ai avut nevoie ca el să empatizeze cu tine, el se purta în transă însoțit de june și juni pe la librăriile cu bere la draught-asta e altă bubă de a mea, localuri multe îmbâcsite de cărți pe post de bibelouri. De ce să deschidem să citim, când putem folosi cartea pe post de biscuite să ne ținem berea pe ea că face condens ori pe post de suport pentru nota de plata.-revenim
Dragule, nu fi dezamăgit. Ești și bun și rău, dar nu ești răul necesar mie. Și dacă ai coloană, îți iei reproșurile și orgoliu în spinare și realizezi că poeziile tale de dragoste le-ai lăsat în valiză, pentru că erai de mult pe picior de plecare, deveneai plicticos și psihotic. Erai criminal al fericirii mele aflate în stadiu de fetus. 
Nu sunt eu monstrul pentru că stau nemișcată în fața deciziilor mele și a repercusiunilor acestora. Nu, eu sunt un James Bond al misiunii mele, pe care întotdeauna o duc la îndeplinire. 
Tot ceea ce mai pot face pentru tine acum este să-ți mai torn un pahar de vin, pentru că am luat mai multe sticle, dar după ce-l bei, aș vrea să mă trezesc dimineață singură în pat.

                                          sursă foto:weheartit.com

Nothing s gonna hurt you, baby

E o prima oară pentru fiecare lucru care ți se întâmplă. O prima oară când simți că ești fericit, când ești melancolic, când ești trist. Chiar dacă se întâmplă mai devreme sau mai târziu, la fiecare dintre noi e pentru prima oară. Acum câteva zile, a fost pentru prima oară când m-am simțit demnă de mine, încrezătoare de calitățile proprii. Din creștet până la vârful degetelor mici de la picioare. Atât de mândră.

Pentru că reușisem în momentul acela să realizez tot ce-mi propusesem. Îmi aveam mama lângă mine, clipe pentru care m-am străduit ca ele să se întâmple. Prietenii erau și ei acolo, până la final.
Simțeam că radiez cu fiecare parte din mine, că zâmbisem toată ziua și nu mă mai putea interesa nimic altceva. Nimeni din jur nu putea să spargă igluul de bucurie care mă înconjura. 

Sunt episoade care-ți marchează viața, pe care nu lei putea da pe veci uitării, din dorința de a le reviziona. Care pentru tine devin ținta apogeului spre care tinzi mereu apoi. Momente de care ești îndrăgostit pentru totdeauna și de care-ți vei aminti în cea mai sobră perioadă din existența ta. 
Faptul că ele sunt acolo, că le-ai trăit, te determină să trăiești pentru prima oară un sentiment dual: să  fii fericit și să fii mândru pentru asta.


CRONICĂ- nici nu vă imaginați despre ce anume. Matei dragă, îți scriu aici: câți ani ai tu de fotbal, atâția am eu de școală.


Mă amuz de ceva timp în domeniul ăsta (veți afla care anume), încât, văzând atât de multe lucruri, am hotărât, alături de câteva doze de RedBull și câteva țigarete, să vă povestesc.

Sunteți invitat sau angajat la nuntă. Nu e important care dintre cele două, deși, de cele mai multe ori, angajații se distrează mai mult la o nuntă. Nu au nevoie de  motive pentru care să fie superficiali, sunt plătiți, nu dau darul și nici nu trebuie să fie „țiplă” pentru vecinul de la masa alăturată. Trecem peste.
Acum o seară, am luat parte la o nuntă. Mă amuză subiectul, încât îmi aprind o țigară. După ce termini a conduce fiecare invitat la masă, ai de ales: rămâi să petreci cu barmanii la o nuntă de care n-ai habar ori pleci acasă. Mă abat de la intrigă. Rămân cu barmanii.

De la ora 11:00 începe petrecerea. Fără să sesizez, iau parte la o nuntă cu invitați „speciali”, din lumea fotbalului. Dacă un sportiv nu trebuie să consume alcool ( și altele . . . . ) pentru a atinge performanța, atunci deduc de ce fotbalul românesc nu are parte de ea: pentru că sportivii noștri, idoli ai adolescenților și tinerilor care doresc să ajungă viitori fotbaliști, consumă mai mult alcool decât enoriașii pește, atunci când se dă dezlegare la pește. Nu dau nume, deși melodia de deschidere a nunții sună a imnul dinamoviștilor, în ciuda steliștilor de față ( e ironic, dar e o ironie suculentă ).
Shot după shot, era un vers. Shot după shot beau și sportivii noștri. Evanghelia după Matei s-a scris greșit, pentru că Matei al nostru din povestea de față, nu e erou și nici Romeo. E un băiat care a descoperit alcoolul și al cărui orgoliu a fost ruinat agresiv în fața tovarășilor de „balon”. Îngâmfatul Matei mi se adresează: „Ai văzut ce fel m-am mișcat pe ring?”, răspunsul vine prompt: „Matei dragă, nu. Nu te vezi pe ring.” ( la un metru și puțin ). Matei este surprins și tace, în timp ce toți amicii lui râd cu zgomot și toată lumea se amuză toată seara pe tema asta, iar felicitările le primește 29decembrie. Matei dragă, îți scriu aici: câți ani ai tu de fotbal, atâția am eu de școală. Poate chiar mai mult. K.O. , Matei.

Termin subcapitolul ăsta. Pentru întrebări suplimentare, ( dacă le veți adresa, vă veți amuza mai mult ), aveți mail-ul.

Despre bărbații însoțiți la nuntă de sora lor ochelaristă și prietena sexy. Dilema? De care dintre ele să ai grijă, în timp ce amândouă fac întrecere în care să bea mai mult? Tu când mai ai timp să te distrezi, dacă bei doar apă minerală și pe sub mâna barmanului un aperol spritz? Dragii mei, niciodată să nu mergeți cu sora și prietena la un eveniment. Mai bine mergeți singur și dacă sunteți și inteligenți și nu doar fotbaliști, nu sfârșiți ca Matei.

Despre nevestele și iubitele de fotbaliști, un singur lucru și concis: după ce folosiți toaleta, trageți apa. Și spălați-vă pe mânuțe înainte de a vă da cu ruj și a vă face poze pe fotoliul de la intrare în salon ( e o nuntă, nu sunteți la club ). Și sfat: în loc să pierdeți timpul cu selfie-uri și fotografii „perfecte”, mai bine vă supravegheați soții/ iubiții, care în timpul ăsta, adaugă contacte noi.

Despre cum nunțile de români au devenit nunți de țigani, sub eticheta diversității culturale. Aveți band la nuntă, muzică bună și după trei ore, chemați țigănci să vă danseze. Bine, în timpul acesta, ciocnesc shot-uri cu sportivii noștri. Sunetul shot-urilor laolaltă sună mai bine decât muzica țigănească.

Cronica de față ar putea fi cuprinsă într-o carte. Dar mă opresc. Esențialul a fost punctat. Concluzia, vă aparține.



Când telefonul nu mai sună, deși părea că se leagă ceva. Trei devize

Mârlan, confort domestic sau one-man show cu efecte seducătoare? Apucăturile bărbaților  pot fi câteodată infantile ori parșive. Cum deosebești buruiana de poamă și nepăsarea de potențialul succes? Păi mai greu, dar răspunsul este „prin exercițiu”. 

Mârlanul vădește un soi de eu primitiv, ca strămoșii noștri, ascuns după perdeaua fermecătoare care-ți fură ochii și-ți otrăvește mintea. Te ia, te plimbă prin parc, îți cumpără înghețată, pe care o mâncați împreună pe o bancă, admirând natura. Îți oferă un șervețel sau eventual te șterge el în colțul gurii, să-ți demonstreze că rafinamentul îl găsești doar la puțini bărbați, că e un curtenitor dar nu de mahala, de ediție limitată. Te impresionează pentru că vorbește mult despre el. Despre crezurile lui, despre copilărie cu un aer ludic, fermecător, iar din fiecare poveste iese triumfător, ca un erou. Iar tu ești victima credulității și castelul care a fost cucerit. Dar totuși, el rămâne un invadator și deși pare a fi o prezență plăcută în curtea castelului, bruta rămâne totuși lipsită de tact și cu o resursă de egoism inepuizabilă când după ce ai terminat înghețata, își arată colții și-și scoate ghiarele. „Sex când facem și noi? ” Când pe fondul ăsta de mârlănie ascuțită și talent de conchistador de nivel mediocru, o să înțelegi că destinul nu e generos întotdeauna cu persoanele capricioase, grosolane și alergice la limitare. Unele ar spune că dacă ar fi avut el mașina de făcut înghețată, s-ar mai gândi. Însă realmente hidos, mârlanul trebuie să știe că nu mai drept la recurs, iar femeia să înțeleagă că pentru astfel de bărbați, linia telefonică e mereu ocupată.

Confortul domestic se naște evident din comoditate. Din așteptarea rezultatelor pozitive fără depunerea minimului de efort. Bărbatul care e guvernat de un astfel de confort crede că are un real talent de a aranja lucrurile prin flux verbal. Zice azi, zice mâine, zice pe săptămâna viitoare, zice, zice, zice. Practic, repetă totul ca un papagal, ca o casetă căreia i s-a rupt banda, dar care continuă să meargă până o oprești tu. Și deși telefonul sună, el sună degeaba. Cu toate că la prima întâlnire părea de un fatalism agreabil, acum îți este clar că era doar deghizat. Trebuie să treci cu vederea efervescența personalității sale, pentru că în final se va strădui să păstreze o relație cu tine fără a se strădui prea mult, ci doar întreținând aparențele de pe azi pe mâine, de pe mâine pe săptămâna viitoare, punându-te pe un hold continuu. Îi încoronăm pe aceștia cu o flacără nestinsă numită „lasă-mă să te las”.

One-man show cu efecte seducătoare pare a fi cea mai plauzibilă soluție. Bărbatul ăsta e transparent, se vinde singur sub ambalajul ăsta, îți dă de înțeles că dacă vrei să ai parte de show, ești invitata lui în platou. El nu devine statistica probabilității de a se lega ceva între voi, nu vinde dulceață de nuci și nici nu împrăștie duhoarea fatalității iluzorie. Te amuză, te seduce și el știe asta. Fără a depune mari eforturi de a te băga în patul lui. Tu te gândești de dinainte la asta fără a mai aștepta invitația. Lucrurile se derulează cu elan, sunt mai captivante pentru că ceea ce trebuie ascuns cu adevărat la personalitatea lui, este ascuns și punct. Nu plantează răsaduri pe care mai apoi uită să le ude și se așteaptă să culeagă poamele. Nu. El cucerește castelul prin a-ți vinde ție ideea de impunătoarea fortăreață care-i împrejmuiește propriul castel, invitându-te pe tine să observi, plantând dorința de a-ți construi și tu o astfel de fortăreață. Practic, te alegi și cu noi elemente de la astfel de bărbați. Înveți să înveți că bărbații nu degajă doar impulsuri carnale, că personalitatea lor rezidă în buna-cuviință datorată faptului că ne pot fi, oricând, modele de viață.
sursa:weheartit.com


Ocupat

Sună cunoscut când nu-ți stabilești prioritățile din timp și nu atribui sistematic din timpul tău, celor care cu adevărat contează. Ocupat e o scuză, e un timp mort în care niciunul dintre noi nu ne spunem nimic, dar ne vorbim prin gânduri.
Frustrarea intră în acțiune când ceea ce-ți dorești și crezi că e favorabil pentru tine, devine prompt absorbit și cuprins de activități știute doar de persoana în cauză. Și te întrebi cum își poate distribui și concentra energia asupra altor evenimente, iar asupra întâmplărilor remarcabile de la început dintre voi doi se așază negura, ca aburii de apă care plutesc în aer, aproape de pământ, tulburând transparența aerului.
Ocupat distruge echilibrul atunci când celălalt e liber și devine singurul autor al poveștii voastre, pentru că evident, colaborarea a fost ruptă. Contractul s-a terminat, dar nu în termeni amiabili, pentru că celălalt a fost ocupat să-și facă simțită prezența la căderea de comun acord. Și mai rău, nu și-a trimis nici mediatorul care să negocieze pentru el. Pare că a intrat în pământ, că se ascunde sub soare și nutrește ceva.
Ocupat e răspunsul pe care-l primești și când bați în ușa toaletei, vine cu aceeași intensitate și rapiditate ca fasciculul de lumină. Suntem atât de risipitori cu timpul nostru, încât părem ocupați, părem că știm totul, dar în fapt, știm multe lucruri despre puține lucruri. Dar să nu uităm că atunci când cineva ne închide o ușă, altcineva ne va deschide o fereastră.
Pentru că întotdeauna cineva va fi ocupat, iar altul va fi disponibil și va deschide ușa în timp ce aerul curat intră pe fereastră.
sursă foto:weheartit.com

fragment din Jurnal

Mi-am petrecut copilăria, pe maidan, în nopti calde de vară târzii și cu pământ între degetele de la tălpi și palme negre. Aveam 11 ani și iubeam cartierul, poveștile de groază în seri prăfuite de un aer secetos, mijita, înghețata la cornet-vafă și sucul de la dozator. Și să mă rostogolesc pe iarbă, în parc după o lungă partidă de gropicica, cu două-trei monede în buzunar când câștigam. Eram tunsă castron și nu purtam decât pantaloni și tricouri largi, pentru că eram cu patinele în picioare chiar și când ploua. Memoram două poezii ca să ies pe ușă afară și niciodată nu simțeam foamea. Când îmi era sete, mă duceam la colț de bloc și ceream un pahar de sifon, doar ca să nu mă duc acasă. Mama mă căuta printre blocuri că nu erau telefoane și mă găsea întotdeauna numai prin metode și căi doar de ea știute. O auzeam de pe terenul de la școala când țipa după mine. Azi, avem telefoane, avem minute și nu ne căutăm. Nici nu strigă după mine, dar știu că mă poate găsi oriunde m-aș afla. E magică, e ca un vraci al timpurilor moderne care și-a păstrat trucurile de control. N-are mătură, dar antene parabolice are sigur.

Un bărbat inteligent știe ce vrea când o femeie inteligentă știe cum să ceară

Amândoi vor același lucru. E clar, dar care dintre cei doi cere primul ? Instrumentul ăla magic de se numește inteligență te ajută să străpungi mentalul celuilalt precum acul ajută seringa să străpungă pielea. De ce mint bărbații inteligenți în legătură cu ceea ce își doresc ? Motivele sunt infinite, dar toate pornesc dintr-un punct comun- incapacitatea femeilor de a intui care sunt adevăratele motive pentru care el se vede cu tine. Confirmându-i un adevăr valabil doar pentru tine, el ca bărbat va ști mai departe cum să-ți direcționeze comportamentul și gândirea în așa fel încât adevărul lui va deveni cel universal acceptat. Subtilitatea e o armă puternică, dar controlată de mâinile nepotrivite, era va părea meschină. Și chiar banală pentru că nu va avea efectul râvnit, ci va acționa în sens invers, spre dezavantajul tău. Sunt bărbați care cer direct, dar aceștia sunt minoritari. Majoritatea dintre ei vor încerca să te scalde în ape limpezi, dar adânci. Și dacă nu știi să înoți cum trebuie, vei sfârși plutind la suprafață, în derivă. Și culmea,nu vei fi salvată de un echipaj de marinari chipeși. Colacul de salvare ți-l aruncă tot el și din principiul reciprocității, vei rămâne fixată pe ideea că ți-a făcut un favor, iar tu va trebui să i-l întorci cândva. Ține minte că dacă mergeai la cursurile de înot de la început, acum nu mai ajungeai în impasul ăsta. Care dintre voi doi deține pârghiile controlului încă de la prima întâlnire, ăla va arunca colacul de salvare celuilalt.
E un adevăr valabil faptul că toată lumea face sex. Dar până să ajungi în patul cuiva, fă pași mici. Nu salturi. Decât dacă ceri banii înainte, atunci se înțelege. Dar nu discutăm de tipul femeii salariate. Cere și ți se va da. El nu o să-ți ceară, ci o să-ți stimuleze imaginația iar  tu îi vei da. Și de aici intervine autoritatea care înclină balanța. Lanțul cererii va fi egal cu cel al ofertei întotdeauna, pentru că nu te vei putea eschiva să nu faci pe plac clientului. E o chestie simplă de marketing să produci doar ceea ce poți vinde. El va provoca atât de multe stări afective, încât vei fi determinată să-i satisfaci fiecare cerință.
Când tu, femeia, dezvolți suficientă acumulare de neuroni, vei ști că cererea ta va fi aprobată și vei ajunge să vinzi tot ce procesul de împerechere a neuronilor tăi dorește. Iar el nu va avea altceva de ales decât să înghită și să pape tot.


Vorbă despre zevzecie, ca să fie un alint

Vorba multă, sărăcia omului, dar bogat e ăla care știe ce să spună. Cum. Când. De ce. 
Au trecut secole de când s-au scris tratate despre oratorie, despre arta retorica, în interesul civilizațiilor viitoare, care ar trebui să transforme dintr-un simplu cuvânt, un instrument al conversației îmbrăcat cu haine spirituale și nu din ultima colecție gucci lansată la mall. Este dificil să-ți dorești a obține ceva, dar tu să nu fii  apt  a-ți vinde doleanța printr-un dialog. Ia vezi, poate te ajută pantofii boss. 
Să dai din pedale, la vale, să te limpezești puțin. 
Că dacă domnița nu  pleacă cu tine, vei fi tulburat, nu vei pricepe care parte materială sau anatomică a accelerat procesul refuzului. Dar stai că-ți explic eu. Nu-i niciuna dintre alea două. E intelectul tău. Da, facultatea aia pe care ai făcut-o nu te ajută să operezi cu noțiuni, nu ți-a dezvoltat gândirea pentru că sutele de euro pe care le-ai plătit ca să o termini, te-au făcut mai prost. Unul cu diplomă. Cred că expresia asta este concentrată asupra ălora de se perindă ca frunzele în toamnă, pe aleile lăturalnice din bulevard. Ar trebui să existe un cadru instituțional la care să vă înscrieți pentru schimbarea traiectului conștiinței gelatinoase, fabricate din sirop de zahăr, în produsul finit, numit rahat. Și apoi să migrați ambalați la turci, să aveți piață de desfacere, că aici, rahat nu prea mai mănâncă nimeni, doar ăia care fac schimb de experiență cu voi. De arome, de inepții și de neghiobie.

Morala : Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. Ion Creangă

sursă: weheartit.com

Don't worry, cucoana nu-i cucoană dacă nu-i fudulă de-o ureche

Ne jucăm de-a iubirea câteodată  la fel cum prezentatorii de la teleshopping se joacă cu pensia bătrânilor aflați în fața televizoarelor. Care sună primul, primește mai mult, un fel de bonus, o vrăjeală care amăgește sufletele pustii, pentru că la bătrânețe deși ți-ai dori să ai persoane lângă tine, ajungi să-ți dorești lucruri. Trebuie cumva cheltuită agoniseala aia.

Dar el a fost mai naiv decât pensionarul care a apelat primul. A stat ca și conserva de zacuscă în debara, așteptând să zbârnâie telefonul de pe masă. Dar ea, la fel ca prezentatoarea, i-a dat răgaz, în speranța de a fi sunată. De la un timp observ acest joc de societate, un fel de calambur al personalităților, fiecare interpretându-și rolul : el vrea să fie sunat, ea vrea să fie apelată, dar fără finalitate practică. Cucoanele ating un grad ludic ridicat prin simpla abținere voită de a suna, cu scopul de a observa dacă individul este vrednic de dispreț pentru ignoranța pe care o afișează. Să o sune dacă-l interesează, dacă nu să se ducă la mă-sa. Și dacă sună într-un târziu, după vreo câteva zile, o săptămână, înseamnă că e un fustangiu care a mai sunat pe vreo trei înaintea ei. Iar ea nu-i răspunde pe moment. Îi dă mesaj după câteva ore, spunându-i că era ocupată, când de fapt îi zvâcneau călcâiele de la primul apel, dar s-a abținut, că așa face o cucoană, se abține. Să nu dea de gândit că e disponibilă, că are hobby-uri și se ocupă cu facerile de bine. Însă nutrea nerăbdarea în ea ca să-i răspundă. De unde la cucoane atâta superficialitate și mândrie pentru faptul că-s râvnite, când nu-s capabile să telefoneze, deși își doresc atât de mult s-o facă?
Proaste.
O cucoană adevărată se lasă curtată de cine-i poftește inima, însă următorul pas ea trebuie să-l facă. Și nu unul de mironosiță, ci unul veritabil, specific unei doamne care știe că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața.

                                sursa:weheartit.com

Infidelitatea -o disciplină

Directă și indirectă.
Directă de două feluri- de proastă calitate și profitabilă. Indirectă de un singur tip-caraghioasă.
Infidelitatea directă de proastă calitate prinde contur după o lungă perioadă de relație când cei doi sunt stăpâniți de plictiseală acută, dezvoltă un monopol tonic unul asupra celuilalt încât uită că trebuie să mai facă și sex. Satisfacția pe care cei doi o au ca și cuplu este egală cu aceea pe care o ai când reușești să calculezi rădăcina pătrată a unui număr dat pentru prima oară. S-a întâmplat de mult asta, nu ? Probabil nici nu-ți mai amintești, cum nici cei doi nu își pot aminti când au simțit ultima oară momentul plăcerii. După lungi cugetări, soluția la problema lor funcționează sau nu. Iar dacă nu, majoritatea aleg să se afunde în toxicitatea elixirului amoros, pe care culmea, aleg să-l bea cu altcineva. Băut în exces, te bagă în comă. Adâncă, tulburătoare, meschină, greu perceptibilă pentru bărbatul care bea acasă, în fotoliu, la tv, o bere, în timp ce tu savurezi soluția cu celălalt, având impresia că are proprietăți terapeutice pentru relația ta de cuplu. Zic de proastă calitate, pentru că în final îi pierzi pe amândoi și riști să devii persoana care consumă în mod abuziv un elixir care îți otrăvește treptat judecata și trupul.

Infidelitatea directă profitabilă naște monștrii, ca rațiunea. Pentru că nu e întâmplătoare, e voită și macină minți precum râșnița piperul. Formula de calcul e mai greoaie, pentru că după ce aduni, scazi, înmulțești și împarți, trebuie să rămâi cu ceva profit ca să-ți scoți investiția. Sau investițiile-cea din cuplu și cea din aventurile tale infidele. Să numim relația de cuplu prototip în acest caz. Prototipul ireproșabil, care mulțumește și satisface, dar căruia îi lipsește o notă seducătoare, piperată, care oferă trăinicie. Îl iubești, dar parcă te sufoci în deplinătatea atmosferei. Îl adori pentru că îți cumpără flori, dar îl urăști pentru că, după ce o face, se întinde în pat ca porcul și butonează telecomanda. Îl accepți, dar ai tendința de a face schimbarea și dacă el e fericit așa cu tine, poți să fii și tu, cu altcineva, pentru că e insesizabilă devierea. Ești duală, contrastantă și simpatizezi cu jocul de-a alba neagră. Oponenta ta din cuplu este ieșită din uz și îți place update-ul pe care ți l-a dat ibovnicul. Ajungi în impasul în care te simți nevoită să alegi, pentru că fericirea nu poate fi paralel dezvoltată cu posomorârea pe care o trăiești în cuplu. În final, pierzi prima investiție, dar pentru că ești o femeie descurcăreață, ți-ai deschis mai multe afaceri și nu ai intrat în insolvență. Avantajul tău este că, știind mai multă matematică decât tipul femeii din primul caz, ai ieșit pe profit și poți continua și cu investiția.


Infidelitatea indirectă caraghioasă nu merită luată în serios, dar trebuie amintită. Implicarea ta într-o relație este minimală și de aceea trăiești cu percepția că-ți poți schimba priviri senzuale cu fiecare tip care-ți iese în cale, fără a dori nimic mai mult, dar cu intenția de a fi dorită. E șotronul fără piatră, e joaca nesfârșită a lui Tom cu Jerry, pentru că niciunul nu vrea să calce strâmb. Dar la un moment dat, tot sărind tiptil fără să faci saltul, o să cazi și o să-ți rupi capul. Evantaiele sunt gândite în așa fel încât să-ți poți face vânt cu ele. Caraghiosul e de așa manieră edificat pentru a stârni râsul și a nu fi luat în serios.
sursa:weheartit.com

Baby, m-ai prins

Gelozia se naște din dorința de a domina persoana care se  dovedește a fi de nestăpânit în virtutea libertății sale. Te macină necunoscutul care pune stăpânire pe propriile tale forțe de a poseda ceea ce credeai că ți se cuvine. Necesitatea de a fi patron al inimii altcuiva se cultivă de la o zi la alta în spectrul deziratului. Râvnești să cucerești, să guvernezi universul celuilalt, chiar dacă el nu-ți aparține acum și nu ți-a aparținut nici înainte. Te macină nesiguranța că-l vei poseda vreodată, cumva.
Invidia pe falsa fericire pe care el o are cu alta, când în fapt, tu știi că e fericit atunci când e cu tine și că-l poți face mult mai fericit decât ai făcut-o până acum. Dar simți că ți se pune piedică, că vei cădea în genunchi și nu pentru poziția aia care vă place atât de mult, ci din cauza impasibilității celuilalt, prins în mrejele serilor artificial armonioase pe care le petrece cu aia.
Ești captivă a propriilor percepții pe care le arunci în fața ochilor cu atâta zel. Îți taie concentrarea și te gândești la nopțile petrecute cu el, în timp ce el alege vinul merlot de pe raft, pentru o noapte dulce cu ea. Iar tu ți-l alegi singură, îl sorbi ca sugativa pe cerneală, și-ți imaginezi vidul care s-a creat între voi doi. Refulezi orice imbold erotic, dar draga mea, tot ce e refulat, revine deghizat. Și poți să bei multe sticle de vin, una după alta, deosebirea este că tu nu-l împarți cu nimeni.Și nici nu vrei să o faci, nu cu altul. Travestirea fericirii sub orice formă ia conturul unei nerealizări și în cele din urmă, conduce la o stare patologică deprimantă.
Nu poți să fii un arendaș al unui pământ pe care nu-l poți exploata, de pe urma căruia să nu ai vreun beneficiu. Nu poți să fii rege și să domnești asupra a ceea ce ți se cuvine fără să te naști pui regal.
La fel cum nu vei fi capabilă să înfăptuiești o iubire care are de la început  fundația șubredă. Sau să ți se îngăduie să o faci.
Dar pentru asta, ori pe lângă cele două pahare de vin mai adaugi unul, și pentru cealaltă, ori bei singură direct din sticlă.
sursa: weheartit.com

După bărbați să nu alergi niciodată, dar după autobuze, da.

M-am trezit în faptul dimineții și din comoditate, am turnat două degete de cola peste vinul rămas de aseară. Să mă trezesc. E înnorat, dar nu plouă, iar asfaltul e ici-colo pătat de băltoace. Termin de băut shake-ul, pun un hanorac pe mine și plec. După cinci minute, începe ploaia. Du-te neică și te-ntoarce, ca puișoru-n găoace. Mi-am luat fesul și am coborât iară.Trec prin filtrul a vreo patru bănci, toate cu western-ul blocat. La cea de a cincea, merge. La ghișeu, un purceluș birocrat, roșu-n obraji, buclat și zâmbitor. Asta cu zâmbitul mi-a înmuiat inima, și-așa plouată. Îi dau buletinul și mă întreabă ironic dacă sunt eu. Nu doamnă, e stafia bunicului meu în fotografie, iar bulentinul e al tatălui. Primit moștenire, ca o perpetuare a tradiției familiale. Trebuie să-l schimb, dar după mă gândesc că pe unde trec și dau buletinul, întâmpin treaba asta. Și e tare, e ca o cheie ce-mi deschide orice yală, pentru că oamenii devin vorbăreți. Ca purcelul birocrat, care a început să-mi povestească despre studenția ei, când se tundea în cămin cu băieții, cu mașina de tuns, zero. Da doamnă, dar eu nu sunt zero în poză, am și niște păr și mai e și aranjat, ce-i drept, un fel de Brad Pitt în tinerețe. Dar se purta și ca orice decizie pe care o iau, nu e pe termen lung. Iar acum, părul îmi ajunge la brâu. Rar dau de funcționari care să fie simpatici, de cele mai multe ori plec cu o  mucozitate expectorată pe vârful limbii, pentru că nu am reușit să-l pocnesc pe ăla de la birou cu ea. 

Plouă și mai tare. Parcă s-ar rupe cerul în capul meu. Mă duc să-mi cumpăr tutun. Trei tipe vând tutun. De ce ai avea nevoie la un magazin de tutun de trei tipe care să vândă tutun ? Una mai hâtră mă întreabă dacă am 18 ani. Mă uit la ea ca la copiii cu sorcova și îi spun că da. Vrea buletinul. Zic, am 23 și-ți arăt și buletinul ca să te sperii. Sau să te îndrăgostești. Iar treaba cu buletinul . . . arăți ca un băiețel. Da, sunt fratele mai mic al lui Brad Pitt pe vremea când eram tânăr. Ești invidioasă că am părul mai lung decât tine acum, dacă vrei, am o mașină de tuns, am putea să ne tundem împreună. Hâtra era indignată, amicele de la tejghea se amuzau.  

Stau la semafor și am ghinionul scris în frunte de a pierde toate autobuzele. Cumva, ele au mereu verde, iar eu stau la roșu, like i m always on that period of the month. Îmi vine în cap treaba cu          „după bărbați și după autobuze să nu alergi niciodată, mereu vine altul”. Când vremea e de căcăt, alergatul după autobuz nu se anulează, pentru că te trezești că stai ca fraierul în stație vreo 20 de minute și-ți clănțăne. Eu nu alerg defel după ceva/cineva. Îmi aprind o țigară și aștept. Un tânăr pe la 60 de ani face ochii mari la mine timp de 10 minute, cât a durat țigara. Noroc că a trecut unul cu viteză și i-a udat chiloții, altfel ar mai fi stat, indignat de propria-i nelămurire, să observe cum scot fum ca hornul de sărbători. 

Morala : să nu te tunzi scurt niciodată, mai ales atunci când, după o săptămână trebuie să-ți faci poză pentru vreun act, altfel, o să alergi după autobuze.
                                          sursa:weheartit.com

Să fii rest dintr-un lucru mare nu e chiar atât de tare

În zilele calde și însorite din Constanța, aleg să nu alerg după microbuz și o iau la pas până la universitate. Ochelari de soare, șapca-n cap și căștile în urechi. Muzica acoperă gălăgia din trafic și șoferul nervos, care, cântă la semafor și dansează pe melodia găinii dintr-un mini cooper. Ce rost are să țipi la blonda aia cu creierul spălat când o vezi că nu-i capabilă nici de o semnalizare potrivită ? Deși e roșu încă, o babă aleargă ca nebuna pe trecere, cu un cărucior de piață după ea. Unde te grăbești femeie, vrei să vină moartea mai devreme ? Și trage după ea cu pași mari traista ciobanului. Se face verde. O ajung din urmă și mă simt ridicol privind-o. Are pe chip furia unui nebun scăpat din captivitatea unei realități trecute, independente de propria-i conștiință socială actuală. Parcă se lamentează între două medii degradante : fosta-i minunată societate și exuberanță fictivă din regimul de dinainte de 89 și plăsmuirea babei de a-și transpune trecutul inadaptabil vieții prezente. E o nebunie să-i citești chipul atunci când lupta se dă între regăsire și demență. Ce ghidușie, n-a călcat-o nimeni, dar a fost claxonată într-un minut mai mult decât  secăturile de pe centură.

Orașul e destul de aglomerat pe la 12 și toți sunt personaje din fast&furious. Păcat, dacă îmi plăcea seria, ieșea un ritm al poveștii mai frumos. Dar eu sunt un fel de chill out, Scooby-Doo, darea în vileag a personajului negativ se face abia în final. Până atunci, lasă desfășurarea acțiunii să-și urmeze cursul, ca o apă cristalină-nu cred că are legătură cu ratatul ăla.
A chemat cineva pompierii de sunteți toți în alertă? Și dacă nu, sunați. A luat foc asfaltul de la graba pantofilor tociți. Majoritatea sunt intimidați când îi privești, de aceea ochelarii sunt ca o mască a privirii. Observi, dar nu poți fi observat. Citești, dar nimeni nu te citește pe tine. Admiri în timp ce toți simulează că nu te remarcă. Ajung la campus și îmi aprind o țigară.  Mă așez pe o bancă. O idioată cu creierii îmbălsămați înjură zeii cu înflăcărare, însă după cum articulează fraza, îmi dau seama că nici măcar să insulte cap-coadă nu-i capabilă. În același timp, amica ei îi dă dreptate, în loc să o corecteze. Însă, pe la jumatea țigării, deduc că este mai proastă decât cealaltă, mai agramată. Își aruncă mucurile de țigară pe jos și se evaporă în întunericul din care au venit.

Morala am găsit-o în altă parte și sună cam așa : 
„Decât să stau de vorbă cu un prost, mai bine tac cu mine.” O. P.
 



sursă:weheartit.com


Se dezlănțuie furia

„Furia îmi crispează gura îngrozitor, îmi provoacă o mică sângerare la colțul gurii.”-Salvador Dali în jurnalul unui geniu.

Mi s-a părut că rezonează cu titlul, dar câteva rânduri mai jos, din aceeași carte și la aceeași pagină, scria :
„ La un sfert de ceas după micul dejun, îmi prind o floare de iasomie după ureche și merg la closet. Nici nu m-am așezat bine și am scaun, unul aproape nemirositor, așa încât hârtia igienică parfumată și firul de iasomie continuă să domine de departe atmosfera. Scaunul de azi a fost însă fără îndoială, cel mai pur dintre toate.”

L-am citat pentru că are relevanță în cazul relațiilor amoroase. În relații, te lovești de scaune, metaforic vorbind.

Tipul relației în care amândoi au diaree verbală și având un singur closet, el îi cedează locul, pentru că, pe lângă faptul că ea este o doamnă, spasmele sale verbale sunt mai puternice și automat necesită urgența evadării. După care, el vine cu un buchet de iasomii și normalitatea se reinstalează. Merge pe principiul cel mai deștept cedează. În cazul acesta însă, cel cu diareea verbală mai puternică este lăsat să conducă regatul din budă, până se calmează apele.

Tipul relației când doar unul dintre parteneri suferă de flecăreală, iar celălalt își bea cafeaua liniștit în izmenele de casă, privind la diareea din esofag care împânzește ambianța, condimentată cu secvențe memorabile din povestea lor de dragoste inspirată din Notebook, pe vremea când le mergea bine. Este evident că cel care bea cafeaua trebuie să stea pe closet, iar celălalt să rămână sondat la ideea că Notebook nu e decât un film lame și că povestea lor de dragoste s-a terminat ca și atunci când relația ta cu uterul  se termină la naștere prin tăierea cordonului ombilical.

Tipul relației când niciunul dintre ei nu au îndoieli în privința rahatului care zace în relația lor. Sunt conștienți de furia care s-ar dezlănțui odată cu aprinderea subiectului, dar în același timp, amândoi au câte un closet profanat de vreun amant, pe care să șe așeze în caz de furtuna diareei ar începe să se pornească.

Tipul relației când unul dintre ei are o diareea logaritmică crescută, iar celălalt partener îi înghite și papă tot rahatul, în numele salvării spiralei dragostei care i-a unit. Ori ea, ori el, e o bestie monarhală în relație, în timp ce ălalalt e doar iobagul care ghiorăie pe plantația de cartofi a brutei. Niciunul dintre cei doi nu pleacă să ocupe closetul, pentru că bestiei îi place să-și alimenteze egoul anarhic prin a-și forța partenerul să-i muncească pământul, iar iobagul nu are timp de stat pe closet pentru că muncește la mulțumirea continuă a stăpânului. Până când se scapă în pantaloni.

                                          sursa : weheartit.com

Nu există persoana potrivită, dar există potrivirea cu o persoană

era o idee
.
.
.

V-aș explica, dar m-ar distrage de la ceea ce vreau să spun. Pentru că nu e simplu, e trăit, iar amintirea acelui feeling trebuie descrisă. 
Potrivirea a fost atunci când împreună am comandat ceai, fără să ne întrebăm unul pe celălalt, după care împreună am cerut bere. Și am fi tot continuat.
Potrivirea a fost să pornim spre casă din stația de autobuz. Noi doi și un autobuz. Plus șofer, singuratic, în vârstă, amărui. Și am fi tot mers în ritmul acela.
Potrivirea s-a întâmplat când, a doua zi, ne-am sunat unul pe celălalt. Nerăbdători.
.
.

Aflam destinația abia când trecusem deja de jumătatea distanței. Și am decis să avansez. Să ajung, să văd, să fie palpabil și  să-mi gâdile inima. Aveam entuziasm mai mult decât aveam în Ajun, decât la prima mea întâlnire ori la primul examen.
Și zilele s-au scurs. S-a scurs o lună iar drumul devine din ce în ce mai anevoios. Dar e plăcut, imprevizibil și jucăuș. Momentele sunt animate, de noi doi, de poezii, de ieșiri și de mare. Un carusel care te poartă spre nesfârșit, iar tu ești împăcat de asta. O zi pentru tine e planul de a doua zi.
Potrivirea e că suntem amândoi din lut. Suntem modelați de o mână fină, suntem doi oameni tăcuți de fel, dar conștienți că sunt obligați  să vorbească, însă avem minți zgomotoase. 
E o apropriere amicală, copilă, sensibilă și totuși atât de strânsă. Trăim într-un vals continuu, cu peripeții și mâini calde. Și poate câteva pahare de vin.

Și să adaug, what whiskey will not cure, there is no cure for.

Azi am avut o iarnă frumoasă

Din întâmplările  de azi : 
Urmează o noapte lungă frate, lungă rău. Termin de citit cursul ăsta, mă bag la duș, mă îmbrac cât de repede pot și ies pe ușă. Mă duc la party. Îmi promit că nu beau mult, ca la două să fiu acasă, să dorm și să mă duc la examen. M-am ținut de cuvânt, mai puțin la partea cu băutu. A fost mai mult, dar am plecat. În taxi mă gândesc că nu prea cunosc subiectele la examen. Și-mi propun să rămân trează. De data asta să învăț. Trei cafele la interval de o oră și aproape două pachete de țigări. Atât m-a costat treaba cu învățatul și poate distracția din locul din care am plecat. Dar pe la trei dimineața, sună telefonul. Am răspuns, iar peste treizeci de minute, mâncam împreună la etajul trei, de la McD. Distracția în sine a durat o oră. De pe la cinci, m-am reapucat să citesc. Și chiar mi-a ieșit. Fără somn atâtea ore, după ceva timp. S-a făcut ora doisprezece după-amiază dădusem și examenul și mă întorceam spre cămin. Am apucat să dorm o oră și sună telefonul pe la două. În 20 de minute eram la o grădină zoologică din oraș, de existența căreia aveam habar, dar nu fusesem niciodată. A fost superb. S-a terminat seara apoi cu mare și apus. Și ,,,, n-are rost. Că stau și mă gândesc acum, chiar mă dor picioarele. Nesomn, plimbări pe un aer rece și dulce. Am vrut să zic și a ieșit >azi am avut o iarnă frumoasă< 
A fost, chiar a fost.  Cred că ăsta a fost începutul de an cu adevărat. Simplu, decent, demn de doi oameni creativi. De fapt, cea mai rămas din iarnă o să fie frumos în continuare.

parcă prea pe fugă am scris treaba asta.
mai jos sunt Gina și Vina

Dacă există mâna potrivită pentru mâna ta, care să te poarte pe drumul deșertăciunii către destinația voastră, atunci e mâna destinului.

Călătoria e importantă. Dar mai important pare să-mi fie omul pe care-l ții strâns legat de mâna ta. Însoțit e mai frumos, dar drumul  pare a fi ușor de parcurs dacă ceea ce iubești, ai luat cu tine.
Era un joc prostesc, când eram mici și aveam oracol, care se rezuma la o idee simplă și responsabilă : dacă ar fi să naufragiezi undeva, numește trei lucruri pe care le-ai lua cu tine. Doar logica evenimentului e bulversantă, și totuși, dacă aș ști că aș naufragia în timpul călătoriei mele, care ar fi lucrurile pe care le-aș lua cu mine?

Am suferit naufragii, multe impasuri care m-au pus în fața unor lucruri deja împlinite prin legea lor firească. Naufragiu a fost atunci când, iubind, dragostea m-a aruncat într-un vârtej al furtunii, care  m-a purtat în cele din urmă la malul unui arhipelag. Eu eram pe un pântec de nisip, iar el se afla la capătul opus al insulelor, care pluteau rătăcitor deasupra apei. M-am întrebat ce va deveni dragostea noastră, iar răspunsul venise prompt : nu și-a întâlnit destinul, era derizorie, pierdută printre vanități, care au făcut-o să fie șireată, vicleană, perfidă. Să n-ai regrete și mai câștigi niște timp. Care înoată mai repede și ajunge la mal, acela e salvat. Important e să știi din ce capăt să apuci situația, dacă te prinzi de capătul scurt, este posibil să te scufunzi. Dacă ai noroc, te poate salva o barcă, dar  e hollywoodian scenariul, iar viața, bate filmul. 

Cine a reușit să treacă de potop, știe să joace acasă, pe teren propriu. Cine a naufragiat mai des în timpul unui potop, poate face carieră sentimentală.
Când cunoști regulile jocului, naufragiul e mai agreabil. Când te încurci cu un tip, nu-l socoti bărbatul ideal. Perfecțiunea te poartă către naufragiile ei, iar dacă ar fi fost să-ți țină mâna, ai fi surprins să vezi că, uneori, îți va da drumul să te scufunzi. 
Dacă există mâna potrivită pentru mâna ta, care să te poarte pe drumul deșertăciunii către destinația voastră, atunci e mâna destinului.

                                               sursă: weheartit.com

Tratat care durează cât fumatul unei țigări, dar care face cât tot pachetul

Zgâlțâi bine sticla și nu mai are decât pe fund. Sau cel puțin atât pot vedea că mai are. Ceva ani în urmă, eram tenace împotriva alcoolului. Acum, după atâtea pahare, realizez că e cel mai bun lucru pe care l-ai cunoscut în ultimii doi ani de zile. Nu-ți aduce fericirea, cum nici oamenii nu o pot face. Dar te dezinhibă suficient cât să-ți poți auzi, cu glas tare, propriile gânduri. Macabre, întunecate, perverse, tot ceea ce-ți nutrește conștientul în timpul zilei. Seara e un seminar la care tu ești și profesor și studentul care  dai colocviul. Și îl și treci. Cu 5, pentru că ai fost prea slab la teorie, dar la școala vieții, ai 10. Pentru tine, experiențele personale sunt o reușită, dar societatea nu-ți îngăduie să treci prin viață cu un 5 la teorie și un 10 la practică. Ar fi un antagonism de invidiat. 
„Fericiții” au 10 pe linie și un salariu de 50 de bețe. „Nefericiții” au cu peste 50 de experiențe bizare peste ei, din care 50 sunt fericite, pentru că bizarul e frumos atunci când cineva îl vede, și-l apreciază. Și două temeri : sunt credincioși memoriei și invidia zeilor asupra simplității cu care se bucură de fericirea acelui 10 în practică.
Funcționarul își trece bijuteriile prin viață, așa cum își poartă servieta la braț, mergând spre birou. Dar se simte ca o bubă, ca o ciupercă neagră prinsă pe unul dintre cei patru pereți. Trilulilul telefonului e singurul sunet pe care urechile i l-au auzit în ultima jumătate de an. Nu-și poate duce mâinile la piept să-și smulgă cămașa, deși simte că îl sufocă.
Mă simt înspăimântată doar la gândul că aș putea să obțin din nou un 10 la teorie și un 5 la practică. Și să observ oamenii, cum mă privesc, cu obrajii lor strâmbi și cu un zâmbet schimonosit, atunci când fac perfect la teorie.
Dacă aș repeta de două ori aceeași greșeală, atunci ar fi o alegere. Am ales să le privesc zâmbetele proaste și tâmpe, să le citesc invidia, să le sorb nedumerirea, să le răscolesc mintea belicoasă când la teorie nu am știut decât de-un 5. Dar în viața-mi personală, deșteptătorul să-mi sune în fiecare zi. Nu doar în zi de examen. Pentru că fiecare zi, la mine nu e parastas, e o zi de sărbătoare. Și-mi dau colocviul în fiecare seară, întrebându-mă dacă azi făcut suficient de multe lucruri cât să iau 10 pe linie ca să pot răzbate în școala vieții.
Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi