Treceți la conținutul principal

După bărbați să nu alergi niciodată, dar după autobuze, da.

M-am trezit în faptul dimineții și din comoditate, am turnat două degete de cola peste vinul rămas de aseară. Să mă trezesc. E înnorat, dar nu plouă, iar asfaltul e ici-colo pătat de băltoace. Termin de băut shake-ul, pun un hanorac pe mine și plec. După cinci minute, începe ploaia. Du-te neică și te-ntoarce, ca puișoru-n găoace. Mi-am luat fesul și am coborât iară.Trec prin filtrul a vreo patru bănci, toate cu western-ul blocat. La cea de a cincea, merge. La ghișeu, un purceluș birocrat, roșu-n obraji, buclat și zâmbitor. Asta cu zâmbitul mi-a înmuiat inima, și-așa plouată. Îi dau buletinul și mă întreabă ironic dacă sunt eu. Nu doamnă, e stafia bunicului meu în fotografie, iar bulentinul e al tatălui. Primit moștenire, ca o perpetuare a tradiției familiale. Trebuie să-l schimb, dar după mă gândesc că pe unde trec și dau buletinul, întâmpin treaba asta. Și e tare, e ca o cheie ce-mi deschide orice yală, pentru că oamenii devin vorbăreți. Ca purcelul birocrat, care a început să-mi povestească despre studenția ei, când se tundea în cămin cu băieții, cu mașina de tuns, zero. Da doamnă, dar eu nu sunt zero în poză, am și niște păr și mai e și aranjat, ce-i drept, un fel de Brad Pitt în tinerețe. Dar se purta și ca orice decizie pe care o iau, nu e pe termen lung. Iar acum, părul îmi ajunge la brâu. Rar dau de funcționari care să fie simpatici, de cele mai multe ori plec cu o  mucozitate expectorată pe vârful limbii, pentru că nu am reușit să-l pocnesc pe ăla de la birou cu ea. 

Plouă și mai tare. Parcă s-ar rupe cerul în capul meu. Mă duc să-mi cumpăr tutun. Trei tipe vând tutun. De ce ai avea nevoie la un magazin de tutun de trei tipe care să vândă tutun ? Una mai hâtră mă întreabă dacă am 18 ani. Mă uit la ea ca la copiii cu sorcova și îi spun că da. Vrea buletinul. Zic, am 23 și-ți arăt și buletinul ca să te sperii. Sau să te îndrăgostești. Iar treaba cu buletinul . . . arăți ca un băiețel. Da, sunt fratele mai mic al lui Brad Pitt pe vremea când eram tânăr. Ești invidioasă că am părul mai lung decât tine acum, dacă vrei, am o mașină de tuns, am putea să ne tundem împreună. Hâtra era indignată, amicele de la tejghea se amuzau.  

Stau la semafor și am ghinionul scris în frunte de a pierde toate autobuzele. Cumva, ele au mereu verde, iar eu stau la roșu, like i m always on that period of the month. Îmi vine în cap treaba cu          „după bărbați și după autobuze să nu alergi niciodată, mereu vine altul”. Când vremea e de căcăt, alergatul după autobuz nu se anulează, pentru că te trezești că stai ca fraierul în stație vreo 20 de minute și-ți clănțăne. Eu nu alerg defel după ceva/cineva. Îmi aprind o țigară și aștept. Un tânăr pe la 60 de ani face ochii mari la mine timp de 10 minute, cât a durat țigara. Noroc că a trecut unul cu viteză și i-a udat chiloții, altfel ar mai fi stat, indignat de propria-i nelămurire, să observe cum scot fum ca hornul de sărbători. 

Morala : să nu te tunzi scurt niciodată, mai ales atunci când, după o săptămână trebuie să-ți faci poză pentru vreun act, altfel, o să alergi după autobuze.
                                          sursa:weheartit.com

Comentarii

Luana Nicola a spus…
erai foarte dulce cu parul scurt

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.

Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o …

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…