Tratat care durează cât fumatul unei țigări, dar care face cât tot pachetul

Zgâlțâi bine sticla și nu mai are decât pe fund. Sau cel puțin atât pot vedea că mai are. Ceva ani în urmă, eram tenace împotriva alcoolului. Acum, după atâtea pahare, realizez că e cel mai bun lucru pe care l-ai cunoscut în ultimii doi ani de zile. Nu-ți aduce fericirea, cum nici oamenii nu o pot face. Dar te dezinhibă suficient cât să-ți poți auzi, cu glas tare, propriile gânduri. Macabre, întunecate, perverse, tot ceea ce-ți nutrește conștientul în timpul zilei. Seara e un seminar la care tu ești și profesor și studentul care  dai colocviul. Și îl și treci. Cu 5, pentru că ai fost prea slab la teorie, dar la școala vieții, ai 10. Pentru tine, experiențele personale sunt o reușită, dar societatea nu-ți îngăduie să treci prin viață cu un 5 la teorie și un 10 la practică. Ar fi un antagonism de invidiat. 
„Fericiții” au 10 pe linie și un salariu de 50 de bețe. „Nefericiții” au cu peste 50 de experiențe bizare peste ei, din care 50 sunt fericite, pentru că bizarul e frumos atunci când cineva îl vede, și-l apreciază. Și două temeri : sunt credincioși memoriei și invidia zeilor asupra simplității cu care se bucură de fericirea acelui 10 în practică.
Funcționarul își trece bijuteriile prin viață, așa cum își poartă servieta la braț, mergând spre birou. Dar se simte ca o bubă, ca o ciupercă neagră prinsă pe unul dintre cei patru pereți. Trilulilul telefonului e singurul sunet pe care urechile i l-au auzit în ultima jumătate de an. Nu-și poate duce mâinile la piept să-și smulgă cămașa, deși simte că îl sufocă.
Mă simt înspăimântată doar la gândul că aș putea să obțin din nou un 10 la teorie și un 5 la practică. Și să observ oamenii, cum mă privesc, cu obrajii lor strâmbi și cu un zâmbet schimonosit, atunci când fac perfect la teorie.
Dacă aș repeta de două ori aceeași greșeală, atunci ar fi o alegere. Am ales să le privesc zâmbetele proaste și tâmpe, să le citesc invidia, să le sorb nedumerirea, să le răscolesc mintea belicoasă când la teorie nu am știut decât de-un 5. Dar în viața-mi personală, deșteptătorul să-mi sune în fiecare zi. Nu doar în zi de examen. Pentru că fiecare zi, la mine nu e parastas, e o zi de sărbătoare. Și-mi dau colocviul în fiecare seară, întrebându-mă dacă azi făcut suficient de multe lucruri cât să iau 10 pe linie ca să pot răzbate în școala vieții.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate