Treceți la conținutul principal

Azi am avut o iarnă frumoasă

Din întâmplările  de azi : 
Urmează o noapte lungă frate, lungă rău. Termin de citit cursul ăsta, mă bag la duș, mă îmbrac cât de repede pot și ies pe ușă. Mă duc la party. Îmi promit că nu beau mult, ca la două să fiu acasă, să dorm și să mă duc la examen. M-am ținut de cuvânt, mai puțin la partea cu băutu. A fost mai mult, dar am plecat. În taxi mă gândesc că nu prea cunosc subiectele la examen. Și-mi propun să rămân trează. De data asta să învăț. Trei cafele la interval de o oră și aproape două pachete de țigări. Atât m-a costat treaba cu învățatul și poate distracția din locul din care am plecat. Dar pe la trei dimineața, sună telefonul. Am răspuns, iar peste treizeci de minute, mâncam împreună la etajul trei, de la McD. Distracția în sine a durat o oră. De pe la cinci, m-am reapucat să citesc. Și chiar mi-a ieșit. Fără somn atâtea ore, după ceva timp. S-a făcut ora doisprezece după-amiază dădusem și examenul și mă întorceam spre cămin. Am apucat să dorm o oră și sună telefonul pe la două. În 20 de minute eram la o grădină zoologică din oraș, de existența căreia aveam habar, dar nu fusesem niciodată. A fost superb. S-a terminat seara apoi cu mare și apus. Și ,,,, n-are rost. Că stau și mă gândesc acum, chiar mă dor picioarele. Nesomn, plimbări pe un aer rece și dulce. Am vrut să zic și a ieșit >azi am avut o iarnă frumoasă< 
A fost, chiar a fost.  Cred că ăsta a fost începutul de an cu adevărat. Simplu, decent, demn de doi oameni creativi. De fapt, cea mai rămas din iarnă o să fie frumos în continuare.

parcă prea pe fugă am scris treaba asta.
mai jos sunt Gina și Vina

Comentarii

Bianca Badea a spus…
Ma bucur pentru ziua ta de iarna frumoasa:)

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…

Duminică, ziua 17.

Dragă jurnal,
Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii. 
Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă. 
A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de nisip în d…