fragment din Jurnal

Mi-am petrecut copilăria, pe maidan, în nopti calde de vară târzii și cu pământ între degetele de la tălpi și palme negre. Aveam 11 ani și iubeam cartierul, poveștile de groază în seri prăfuite de un aer secetos, mijita, înghețata la cornet-vafă și sucul de la dozator. Și să mă rostogolesc pe iarbă, în parc după o lungă partidă de gropicica, cu două-trei monede în buzunar când câștigam. Eram tunsă castron și nu purtam decât pantaloni și tricouri largi, pentru că eram cu patinele în picioare chiar și când ploua. Memoram două poezii ca să ies pe ușă afară și niciodată nu simțeam foamea. Când îmi era sete, mă duceam la colț de bloc și ceream un pahar de sifon, doar ca să nu mă duc acasă. Mama mă căuta printre blocuri că nu erau telefoane și mă găsea întotdeauna numai prin metode și căi doar de ea știute. O auzeam de pe terenul de la școala când țipa după mine. Azi, avem telefoane, avem minute și nu ne căutăm. Nici nu strigă după mine, dar știu că mă poate găsi oriunde m-aș afla. E magică, e ca un vraci al timpurilor moderne care și-a păstrat trucurile de control. N-are mătură, dar antene parabolice are sigur.