Treceți la conținutul principal

pe bune

talk.
i'll listen.
facem conferinta ?

Comentarii

Rosaline a spus…
te ascult. :D
29decembrie a spus…
pai nu, tu spui ceva, orice, si eu iti raspund..
facem conversatie:>
£avi H. a spus…
cineva are chef de conversatie...
am sa zic ceva, de fiecare data cand intram pe blogul tau, imi ziceam e un blog frumos, dar nu e de mine, acum cand il citesc imi dau seama ca de fapt e de mine.

;)
29decembrie a spus…
@ lavi h. : ma bucuuuur ca ai descoperit asta si ca te regasesti aici:)
Rosaline a spus…
ce voiai sa spui prin "nu e de mine", Lavi?

29decembrie: Nici nu stiu ce as putea spune. Mi se pare asa o schimbare brusca sa discutam in afara temelor blogului, dar voiam sa te intreb cum ti-ai petrecut ziua de nastere, ce insemna pentru tine varsta de 19 ani, chestii de genul acesta.
29decembrie a spus…
@ rosaline: cum am petrecut-o?? pai nu prea am petrecut-o :)). cam deloc...
daca inseamna ceva? da.. trecerea timpului si meditatie asupra viitorului.
cam asta..
29decembrie a spus…
ma duc sa dorm, continuam maine :).
noapte buna :*
£avi H. a spus…
@ Rosaline prin nu e de mine, vroiam sa spun ca nu sunt genul de texte pe care le-as citi eu, asta nu inseamna ca ceea ce era scris nu era frumos...

dar acum imi dau seama ca priveam mai mult din umbra si nu intram in amanuntul lor ca sa le pot intelege.
29decembrie a spus…
@ lavi : hmm, da, important este ca ai reusit sa le intelegi si sa iti placa.:)
Lorelei a spus…
spune-mi despre ce simti tu atunci cand scrii. daca pentru tine cuvintele sunt oxigen si daca inima ta bate mai tare cand iubesti in litere. spune-mi daca te-ai gandit vreodata sa renunti, si daca da, cum de te-ai intors? eu sunt in cel mai mare impas al vietii mele. ori ma intorc de tot, ori plec de tot de aici.
A_wounded_soul a spus…
Scuze, ca nu am apucat sa iti spun, dar niciodata nu e prea tarziu: La multi ani!
29decembrie a spus…
@ lorelei: pentru mine cuvintele sunt singura cale de a evada si construi un imperiu in afara prezentului, ptr ca atunci cand scrii si toate randurile se onduleaza parca dupa trairile tale, prezentul e nimic, te pierzi in creatie si cand iti vezi intreaga opera, te simti linistit, calm. nu m-am gandit sa renunt definitiv, dar nu mi-am inchipuit niciodata ca voi putea scrie poezie, ptr mine nu exista asa ceva. dar acum vad ca toti urmam cam aceleasi etape, am un amic care tot la fel, nu se imagina scriind poezie deloc, si acum, poeziile sale sunt extraordinare.
eu cred ca daca unui scriitor ii este menit sa scrie, puterea cuvantului nu il va parasi niciodata, si nici el pe ea.
29decembrie a spus…
@ a wounded soul: bineinteles ca niciodata nu e prea tarziu :*
iti multumesc !! >:D<
Rosaline a spus…
Ce te-a determinat sa scrii in primul rand, sa-ti creezi acest blog? te-ai gandit vreodata sa renunti la el, ai avut momente atat de puternice de furie sau de depresie incat ai fi vrut sa il poti sterge efectiv de pe fata blogosferei :) ? Si daca da, ce te-a oprit?
Mademoiselle a spus…
intrebare : esti genul care tine un jurnal sau blogul inseamna viata din mijlocul fiintei tale ?
29decembrie a spus…
@ rosaline: blogul l-am creat intr-o noapte si de atunci nu m-am gandit niciodata sa renunt la el. cand aveam momente de furie, tristete sau de bucurie, veneam aici, si ma deschideam. cum sa-l inchid cand stiam ca daca voi scrie aici cateva randuri,ma va consola? l-am creat pentru linistea mea si imi e atat de drag ...
29decembrie a spus…
@ mademoiselle: nu tinut un jurnal, nu simt nevoia sa-mi notez fiecare clipa in el, pentru asta e memoria. pastrez cu ajutorul ei totul, cand am nevoie de ceva, ma identific cu ea.
blogul e doar legenda trairilor mele..
C.L.M. a spus…
uu:> conferinta:>

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Luni, ziua 18. Începuturile

Dragă jurnal,
Nu era pentru prima oară când mergeam la o petrecere în vreo dugheană de prin centrul Bucureștiului.  Nu eram nici de foarte mult timp prin capitală ca să-ți pot spune că am fost la prea multe. Mă mutasem abia de două luni și hoinăream străzile ca un câine scăpat din lațul unei bătrâne. Aveam bani, aveam ce face, ce cumpăra, ce încerca. Mă cuprindea mirajul unui oraș înghesuit de turme și totuși atât de sălbatic. Îmi plăcea și îmi repugna simultan confuzia și starea primitivă care mă învăluia în acel început de viață. Puteam să aleg între tot felul de bărbați mai mult sau mai puțin atrăgători, dar șarmanți și interesanți. Îmi plăcea  tipul cuceritor și-mi place și acum. Sunt de părere că un bărbat nu ar trebui  să se oprească din a curta o femeie la nesfârșit. Bine, există și tipul cuceritorului care îmi displace extraordinar de mult: atunci când nu mă atrage; dacă nu mă atrage, dansul cocoșelului îmi alungă orice pornire sexuală; când nu e atracție de nici un fel, efortu…

Duminică, ziua 17.

Dragă jurnal,
Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii. 
Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă. 
A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de nisip în d…