Treceți la conținutul principal

timp

şi cum e oraşul pustiu noaptea, aşa e şi ziua acum.
şi cum dimineaţa se lasă ceaţa, aşa se lasă şi pe la orele zece . . .
şi cum iubeam odată, aşa iubesc şi acum
şi dacă-mi spui că m-am schimbat, te-nşeli, propria-mi inimă a rămas neschimbată.

.
.
.

timpul ne poartă cu sine pentru că nu mai avem nimic de iubit, nimic de dorit, nimic de dăruit . . .
şi pentru că, lăsându-te în voia lui, îţi faci viaţa mai uşoară, pe când alţii aleg să  lupte continuu cu el.
cred că ştiu de care parte eşti acum, fiindu-mi tot un necunoscut.

Comentarii

Flyerboy a spus…
Genial :|
Bibby-Ellen a spus…
Asta-i o perspectivă interesantă asupra timpului... Cu adevărat genial!
Şi... ca fapt divers... eu cred că mă aflu în categoria celor care se luptă cu el.
Alee.Mee :-x a spus…
foarte frumos :)
iulie a spus…
nu e nimic schimbat si totusi, nimic nu mai e la fel ..
Lamaitza a spus…
Probabil puțini sunt cei care nu se luptă cu el și se lasă purtată de el. Eu una, momentan, aleg să lupt :)
Anonim a spus…
Interesant!
Pauza De Tigara a spus…
timpul reinvie dar sub alt sentiment de fiecare data..
Lore... a spus…
superb :) atat de simplu si profund...
Roro a spus…
Mereu vom avea cate ceva de oferit,dorit,de iubit,sau de luat.Asta ne tine in viata,dupa parerea mea deisgur.

Ce-mi place.Ce frumos descrii tu resemnarea timpurie.( din punctul meu de vedere resemnare)
Tic ! Tac ! a spus…
Interesant!De ce tot timpul trebuie sa ne luptam contra timpului?!:|
roscata din vis a spus…
o postare cu adevarat extraordinara...
Ghost Painter a spus…
Cineva spunea odata: "Cand crezi ca timpul este impotriva ta, cand n'ai timp de nimic, opreste'te pt 5 minute si roaga'te." la mine merge :D
magia gandurilor a spus…
Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
£avi H. a spus…
timpul este considerat ca fiind un dusman al nostru dar poate noi suntem dusmani ai lui...
ai dreptate nu ne schimbam, tot noi ramanem in ciuda circumstantelor.
Irina Constantin a spus…
"şi cum iubeam odată, aşa iubesc şi acum" asta imi place!

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Luni, ziua 18. Începuturile

Dragă jurnal,
Nu era pentru prima oară când mergeam la o petrecere în vreo dugheană de prin centrul Bucureștiului.  Nu eram nici de foarte mult timp prin capitală ca să-ți pot spune că am fost la prea multe. Mă mutasem abia de două luni și hoinăream străzile ca un câine scăpat din lațul unei bătrâne. Aveam bani, aveam ce face, ce cumpăra, ce încerca. Mă cuprindea mirajul unui oraș înghesuit de turme și totuși atât de sălbatic. Îmi plăcea și îmi repugna simultan confuzia și starea primitivă care mă învăluia în acel început de viață. Puteam să aleg între tot felul de bărbați mai mult sau mai puțin atrăgători, dar șarmanți și interesanți. Îmi plăcea  tipul cuceritor și-mi place și acum. Sunt de părere că un bărbat nu ar trebui  să se oprească din a curta o femeie la nesfârșit. Bine, există și tipul cuceritorului care îmi displace extraordinar de mult: atunci când nu mă atrage; dacă nu mă atrage, dansul cocoșelului îmi alungă orice pornire sexuală; când nu e atracție de nici un fel, efortu…

Duminică, ziua 17.

Dragă jurnal,
Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii. 
Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă. 
A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de nisip în d…