pe bune

-
talk.
i'll listen.
facem conferinta ?

Comentarii

Rosaline a spus…
te ascult. :D
19:56
29 decembrie a spus…
pai nu, tu spui ceva, orice, si eu iti raspund..
facem conversatie:>
20:04
Lavinia Dance a spus…
cineva are chef de conversatie...
am sa zic ceva, de fiecare data cand intram pe blogul tau, imi ziceam e un blog frumos, dar nu e de mine, acum cand il citesc imi dau seama ca de fapt e de mine.

;)
20:36
29 decembrie a spus…
@ lavi h. : ma bucuuuur ca ai descoperit asta si ca te regasesti aici:)
21:11
Rosaline a spus…
ce voiai sa spui prin "nu e de mine", Lavi?

29decembrie: Nici nu stiu ce as putea spune. Mi se pare asa o schimbare brusca sa discutam in afara temelor blogului, dar voiam sa te intreb cum ti-ai petrecut ziua de nastere, ce insemna pentru tine varsta de 19 ani, chestii de genul acesta.
21:16
29 decembrie a spus…
@ rosaline: cum am petrecut-o?? pai nu prea am petrecut-o :)). cam deloc...
daca inseamna ceva? da.. trecerea timpului si meditatie asupra viitorului.
cam asta..
21:30
29 decembrie a spus…
ma duc sa dorm, continuam maine :).
noapte buna :*
21:33
Lavinia Dance a spus…
@ Rosaline prin nu e de mine, vroiam sa spun ca nu sunt genul de texte pe care le-as citi eu, asta nu inseamna ca ceea ce era scris nu era frumos...

dar acum imi dau seama ca priveam mai mult din umbra si nu intram in amanuntul lor ca sa le pot intelege.
16:57
29 decembrie a spus…
@ lavi : hmm, da, important este ca ai reusit sa le intelegi si sa iti placa.:)
18:21
Lorelei a spus…
spune-mi despre ce simti tu atunci cand scrii. daca pentru tine cuvintele sunt oxigen si daca inima ta bate mai tare cand iubesti in litere. spune-mi daca te-ai gandit vreodata sa renunti, si daca da, cum de te-ai intors? eu sunt in cel mai mare impas al vietii mele. ori ma intorc de tot, ori plec de tot de aici.
19:45
A_wounded_soul a spus…
Scuze, ca nu am apucat sa iti spun, dar niciodata nu e prea tarziu: La multi ani!
09:40
29 decembrie a spus…
@ lorelei: pentru mine cuvintele sunt singura cale de a evada si construi un imperiu in afara prezentului, ptr ca atunci cand scrii si toate randurile se onduleaza parca dupa trairile tale, prezentul e nimic, te pierzi in creatie si cand iti vezi intreaga opera, te simti linistit, calm. nu m-am gandit sa renunt definitiv, dar nu mi-am inchipuit niciodata ca voi putea scrie poezie, ptr mine nu exista asa ceva. dar acum vad ca toti urmam cam aceleasi etape, am un amic care tot la fel, nu se imagina scriind poezie deloc, si acum, poeziile sale sunt extraordinare.
eu cred ca daca unui scriitor ii este menit sa scrie, puterea cuvantului nu il va parasi niciodata, si nici el pe ea.
11:16
29 decembrie a spus…
@ a wounded soul: bineinteles ca niciodata nu e prea tarziu :*
iti multumesc !! >:D<
11:17
Rosaline a spus…
Ce te-a determinat sa scrii in primul rand, sa-ti creezi acest blog? te-ai gandit vreodata sa renunti la el, ai avut momente atat de puternice de furie sau de depresie incat ai fi vrut sa il poti sterge efectiv de pe fata blogosferei :) ? Si daca da, ce te-a oprit?
12:02
Mademoiselle a spus…
intrebare : esti genul care tine un jurnal sau blogul inseamna viata din mijlocul fiintei tale ?
14:02
29 decembrie a spus…
@ rosaline: blogul l-am creat intr-o noapte si de atunci nu m-am gandit niciodata sa renunt la el. cand aveam momente de furie, tristete sau de bucurie, veneam aici, si ma deschideam. cum sa-l inchid cand stiam ca daca voi scrie aici cateva randuri,ma va consola? l-am creat pentru linistea mea si imi e atat de drag ...
21:38
29 decembrie a spus…
@ mademoiselle: nu tinut un jurnal, nu simt nevoia sa-mi notez fiecare clipa in el, pentru asta e memoria. pastrez cu ajutorul ei totul, cand am nevoie de ceva, ma identific cu ea.
blogul e doar legenda trairilor mele..
21:40
Moni a spus…
uu:> conferinta:>
22:43
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Alienare

-
Imagine
Exagerez sau sunt ţicnită. Ce mai vreau de la viaţa-mi şi-aşa tulbure ? Ce miracol, ce surpriză de la însuşi Creatorul ? Căci ce miracol mai contează faţă de miracolul de a exista şi de-a şti că exişti ? Visez necontenit şi doar asta-mi răpeşte simţul realităţii şi mă ia de lângă tine, tu, un crainic rătăcit, mângâindu-mi podul palmei cu degetele, într-o seară aurie. Când ne-am privit în ochi, m-am simţit deodată plină de sudoare. Acum privesc la ochii tăi şi sunt sterşi, lipsiţi de strălucire, cu o expresie amară pe chip şi-o strângere de inimă care te întristează. De câteva zile nu mi-ai mai vorbit . . . Nu vreau s-ajung un mare scriitor, vreau s-ajung totul . Şi asta-mi tot repet . . .
Citiți mai multe