Omul romantic
Cel mai tare mi-era dor de el când mă săruta. Mă pupa, fără încetare, pe toată faţa, iritându-mi pielea moale mai tot timpul cu barba lui nerasă.
Obrajii şi nasu-i drept de piele uscată crăpau. Se uita urât la mine că am rămas singuri în odaie.
Vino ! i-am spus, dar urechile-i toropite de-un val de vocale nu răspundeau chemării mele. Parcă ar fi căutat sfera albă a cuvintelor, pe mai înţelese.
Nu voiam decât să se întâmple o schimbare în mişcările lui dar ochiu-i verde tot caută loc unde trupul să se aşeze. Se uita uneori la petele de mucegai negru de pe perete şi mai încolo, mai pe la colţuri, acesta parcă se albea; păreau nişte fulgi de zăpadă mari, scânteietori, care se topeau de la arşiţa lămpii tot mai încinse.
Acolo pe măsuţa portocaliu vopsită erau rătăcite câteva sticle, nişte căni uscate pe dinăuntru şi murdare la margini, împuţite.
Ochi îndureraţi, dar foarte blânzi şi totodată absenţi, zideau o tainică moarte despre care nimeni nu voia s-asculte . . .
va continua.
Comentarii
îmi place absolut tot ce este pe blogul ăsta.
keep up the good work.
te pricepi de minune!!
multumesc :*!
mersiii:*!
@};-
@ Costea : multumesc frumos, ahh eu nu iti pot ura decat o primavara minunata, plina de iubire si implinire ! :*