Imprudenţa unei neveste

Era socotit să ne-mbătăm sub flacără de lumânări
şi când oi fi prea beată
în braţe de argint să mă cufund.

dar dumitale, un asemenea bărbat,
să-i fie frică de-o muiere ?
tu cuprins de-un tremur nervos
m-ai lăsat să ajung eu femeie stricată
în văzul tuturor. ce ironie, care văz ?

fuseserăm eu şi cu tine,
ce-i drept, eu mult mai beată decât tine.
ţine minte, interesul meu nu e pentru tine
îţi interzic să mă priveşti limpede în ochi
care nu cumva să te îndrăgosteşti de mine.

netotule, eu-s prea fericită, ca să nu-nţelegi că beau de tristeţe
e neînţeles de ce beau, din nefericire pentru tine.

sunt nevasta lui, devotată ce-i drept nu prea am fost
dar soţu-mi-i tare nemilos
e de-ajuns să-i arunci un os
şi ca nebunu face.

sărmanu, remarcabil om, dar nu pentru mine
eu am aventuri uşoare, nechibzuinţe ale tinereţii
fusesem pe rând fericită şi nefericită, mai des nefericită decât fericită
tu eşti un privilegiat, şi unul pretenţios încă
nu te rezumi doar la un os
ai îngăduinţă absolută, graţie.

eu nu mai pot înşela şi oricum nu mai întâlnesc niciodată dragostea
acel ideal de bărbat

cu ce? de mult n-am sufletul înarmat  . . .