29 decembrie

eu sper , dar ea nu se mai anunţă.

Ei bine, deşi ieri a fost 29 decembrie, numele blogului, semnificativ,  a împlinit doi ani. Teoretic, abia în ianuarie pe 29 va face doi ani. Doi ani de bucurie, de tristeţe şi linişte sufletească pentru mine. Doi de citit pentru voi, de comentat şi privit, căci arhiva mea e plină de fotografii aşa cum v-am obişnuit şi îmi stă în fire. Doamne scriu rândurile astea de parcă s-ar sfârşi munca mea aici. Nu .. nu, munca mea abia acum începe dragii mei, căci cu doi ani în spate cererile sunt mult mai mari şi simt că nu pot face faţă. Să scriu zilnic, să public ceva special pentru voi, nu pot să fac asta. Eu am nevoie de o anumită stare atunci când public, când ea nu e prezentă, blogul stă. Nu dispar şi nu am să las niciodată blogul să moară. Sper că v-aţi bucurat de zilele Crăciunului, zile de pace, căci mâine începe nebunia sfârşitului. ps : revin mai pe seară .

Dragii mei, intentionat sau neintentionat am lipsit. Dar nu puteam lasa ca aceasta seara sa treaca fara a-mi transmite gandurile de bucurie, pace, voua.  Sunteti ocupati, grabiti si imi pare rau ca nu am zis cu cateva zile inainte pentru ca voi toti sa cititi, caci asta e important pentru mine. De asemenea important pentru mine este faptul ca va doresc si voua aceeasi liniste si caldura sufleteasca langa cei dragi si iubiti voua. Va doresc ca seara aceasta de Ajun sa fie plina de lumina, sa zambiti si sa fiti impacati cu voi insiva. Un Craciun Fericit as zice, dar nu in ultimul rand, unul plin de sentimentul iubirii in aceasta lume debarasata de Dumnezeu, dar nu vreau sa va intristez, vreau sa va transmit cu fiecare firisor de vena feeria, cu fiecare tendon trairea bucuriei si cu inima sa va daruiesc frumusetea acestei sarbatori ! CRACIUN FERICIT !

ce-am facut ? o greseala,,

ce-ţi trebuie ţie copil damnat  frumuseţea nemuritoare, căci fără de folos ţi-ar fi. ce-mi ceri atâta dragoste-n zadar, când sufletul meu n-ar putea să-ţi ofere nici măcar o floare . ce-ţi mai doreşti iubirea, când ştii că-i trecătoare şi în pustiu oglindirea sufletului dispare. ce-mi ceri tu mie să-ţi vorbesc de zei, divinitate, când blestemat ai fost de aceasta să-ţi cari nebunia de barbar. ce-ndrugi acolo, ţicnitule, destinul ţi-e putere oarbă, cum să vrei să îl înfrunţi. . . . trebuie să acceptăm inacceptabilul şi să suportăm insuportabilul.

ce-am facut? pai fratilor ... am dat-o-n bara. va zic maine >:)

l-am întrebat dacă vrea să ne vedem . mi-a zis în şoaptă " after eight . . . " am rămas uluită de tonul vocii sale şi de misterul care-l învăluia, de trupul său subţire, de privirea-i tremurătoare, de ochii săi necuprinşi . . . am ţinut dinadins să-l văd, mi-am petrecut următoarele 3 ore în frig şi ceaţă, l-am minţit. i-am zis că mă duc acasă, dar cum să fac asta ? aveam nevoie de un plan ca să nu greşesc cu ceva în faţa lui. şi ce credeţi c-am făcut ? . . .  don't forget : Lola's world

Ei bine, pentru că mereu v-am zis vouă primii despre noutăţile din viaţa virtuală, acum a venit momentul să vă spun că am decis să mai îmi deschid un blog, simplu, inspirat din tot ceea ce am văzut şi voi vedea pe parcurs. Ei bine am ales subiectul design, vestimentar  dar şi interior. Voi posta cele mai frumoase lucruri şi pe parcurs vă voi dezvălui amănuntele care ţin de imaginea mea, de ce port şi nu în ultimul rând, pentru marile adepte ale shoppingului, vă voi ajuta să vă ghidaţi şi să fiţi la curent cu noile tendinţe. Sper să vă placă şi aştept părerile voastre, care pentru mine, cel mai mult contează . Aici daţi click  

din aşteptare  în aşteptare, spune Epicur, ne irosim viaţa şi murim degeaba. viaţa-mi proprie nu mi-a fost nici ocară nici sihăstrie, mi-a fost uşoară iar când a fost lipsită de echilibru, eram doar un copil. acum, tot ce mi-am dorit prin vis sau în timp real, mi-e uşor de realizat. vreau să zbor, voi zbura, libertatea îmi oferă acest lucru, dar capacitatea mi-o limitează ( dorinţa ). sunt om iar oamenii sunt limitaţi, în gândire, în cunoaştere, în iubire. de ce să aştepţi să iubeşti mult când poţi iubi puţin şi cu toată tăria ? de ce să-mi piară inima de durerea aşteptării când eu pot s-o fac să tresară ? de ce să aştept răspunsuri la aceste întrebări, când pot pleca deja în căutarea lor ?  

eu  iubesc Crăciunul, iubesc împrejurările în care mă aflu, îmi place zgomotul din iarnă, îmi plac oamenii îngrămădiţi pe trotuare veşnic ninse.cândva mi-a zis : " - În sfărşit ţi-am dăruit dragostea ! " şi am răspuns : " - În sfârşit ? Nu, ci doar o dată mai mult ... " o altă iarnă, un alt Crăciun şi pentru a o mia oară, e doar o dată mai mult  . . .

o singură certitudine îmi e de ajuns atunci când caut. important e doar să trag din ea toate concluziile. dar aici mă împotmolesc în propria raţiune şi propriile-mi vise. ce certitudine, ce ideal, unde perfecţiune când trupul parcă mi-e luat şi separat de suflet.cum să fac faţă comenzilor minţii şi să dau drumul şoaptelor din lăuntrul meu ?  nu scuz nimic, tocmai pentru că refuz s-o fac. dar am dreptul să mă cred nemuritor  atunci când ori de câte ori simt fericirea, iubirea, mahnirea, căci le simt la nesfârşit  . . .

uneori mă simt atât de îngrădită de neputinţa celor din jur, încât mi-e teamă să nu ajung să-mi reneg şi eu la rându-mi condiţia de luptător.cum să te înstrăinezi de-o lume care te atrage, te defineşte ? cum să-ţi scuzi greşeala când a fost intenţionată ? cum să faci totul să dispară când ce-ţi dă ea e fără dar şi poate tot ce ţi-ai dorit ? te înspăimântă timpul, doar de n-ai fi om nu te-ar înspăimânta,  ţi-e vid şi sufletul, dar cui nu-i e când disperarea  apare limpede la capăt, iar tu lucid reacţionezi, te sustragi şi speri spre o viaţă mai înaltă. dar ea nu dispare, decât de o înfrunţi. şi mai trăieşti o dată umilirea, de a fi învins de propria nenorocire.

FREE YOURSELF

şi cum e oraşul pustiu noaptea, aşa e şi ziua acum. şi cum dimineaţa se lasă ceaţa, aşa se lasă şi pe la orele zece . . . şi cum iubeam odată, aşa iubesc şi acum şi dacă-mi spui că m-am schimbat, te-nşeli, propria-mi inimă a rămas neschimbată. . . . timpul ne poartă cu sine pentru că nu mai avem nimic de iubit, nimic de dorit, nimic de dăruit . . . şi pentru că, lăsându-te în voia lui, îţi faci viaţa mai uşoară, pe când alţii aleg să  lupte continuu cu el. cred că ştiu de care parte eşti acum, fiindu-mi tot un necunoscut.

eu nu-s geniu, nu-s nici ce, sub anonimat ai spus, că sunt sau vreau să fiu. eu nu creez eu nu aduc lumină, eu nu privesc la oameni care nu inspiră. eu nici nu urăsc sau privesc cu dezgust, când mulţi ca voi se-aruncă, în torenţi de jigniri fără să cunoască firea-mi de nebun. şi ştiu că vei veni iară, cu vorbe grele şi nume ale unor mari artişti, dar nu-i nevoie dragul meu să foloşeşti citate şi să-mi denunţi opera cu zor, căci cei ce din citate tot au a spune, sunt doar simpli amatori.

talk. i'll listen. facem conferinta ?

la multi ani mie :) 19 . . .

printre valuri de filosofie pură de la şcoală, printre eseuri la română şi istorie nebună, găsesc, puţin ori chiar deloc, timp să-mi fac s-ajung pe blog. cât de trist, nu ? ce mă fac, ce mă fac ? timpul nu-mi ajungeeeeee. să citesc de vreau n-am cum .

a iubi ceea ce nu vei mai vedea a doua oară înseamnă a iubi cu foc şi pară, pentru ca apoi să te nărui. şi parcă de câte ori te văd, pare să fie prima dată . . .

derizoriu îmi încep dimineţile de toamnă, când, fără să dau seamă sentimentului obsesii de lumină, trupul se-nfioară tot, odată cufundat în apa rece. cufundarea-i dă formă de val.o încordare a muşchilor de la apa rece mă prăbuşeşte. şi cad, fără să dau seamă, pe nisip, cad pradă întunericului fără de sfârşit, sunt ameţit iar buzele-mi sunt pulbere de sare. o dorinţă arzătoare îmbrăţişează viaţa cu dezgust şi ce-mi lasă-n urmă e murmurul ultimului val trecut. nu-mi îmbină trupul nici cu soare, nici cu lună, lasă ca suferinţa să-l străpungă. în decor plin de lumină, dragostea are să-mi vină, cu toată priceperea în slujba cuceririi. . . . acum totul mă lasă intact, nu renunţ la nimic din mine însumi, nu-mi pun nici o mască. prăfuit e timpul tot de-atuncea şi fierbinte-i aşteptarea, să tot aştepţi cu sufletul trecut prin ace, pe faţă şiruind sudoare, că nici nunta, nici iubirea, nici formele acestor două, n-au să vină într-o lume atât de meschină . . .

omul se îneacă în propriul egoism atunci când  . . . spuneţi voi, iar eu mă-nclin.

" tinerii nu ştiu că experienţa este o înfrângere şi că trebuie să pierzi totul pentru ca să ştii puţin " . . .

cu timpul am să-mi schimb uşa dinlăuntrul meu. de atâtea ori intru şi ies, cam de câte ori simt nevoia de a o face. mă simt pustie, depăşită, deschid uşa, intru şi-mi las durerea-n stradă. mă agăţ de singura persoană care-mi arată interes, şi  îi strâng mână, dar ea mă lasă ? deschid uşa, intru, găsesc un loc negru, şi adânc în care-mi pun speranţa.  ies, mă întorc la ceilalţi, dar mai devreme sau mai târziu ştiu că o voi deschide iară.

eu cred că lucrurile simple mă fac fericită. cum dovedesc asta ? ei bine, nu suficient cât să vă convingă, dar destul cât să nu pară a fi o afirmaţie banală. primul lucru care-mi fulgeră mintea sunt florile. florile, dragii mei, sunt speciale.a dispreţui florile înseamnă a-l jigni pe Dumnezeu după vorbele lui Dumas. iubirea. ei bine iubirea, nu-i de ajuns să priveşti cuvântul, trebuie s-o trăieşte pe pielea ta, cum îţi roade pieptul. fotografie ? care dragii, cum s-o întruchipez ? creionaţi-i voi unul. marea. să mai zic ceva ori o ştiţi ? povestea ... oamenii. deşi ar părea meschin şi totuşi nu sunt reguli, trebuie neapărat să-ţi placă oamenii. trebuie să-i înţelegi, iar ei pe tine. animalele. o părticică insignifiantă a Universului ştiut, o lume rece pentru unii, o bucurie a vieţii mele. proza, poemele, literatura. cum altfel fără ele ar putea să respire şi să inspire sufletul ? anotimpurile, dar toamna . . . toamna e zeiţă pentru mine, e muză, e chipul ce-mi rosteşte un sin...

şi nu am nici puterea nici voinţa ca să te cuprind ... îmi e de ajuns să-ţi regăsesc privirea şi mă aprind. iar uneori mă răzgândesc şi mi-aş dori totul pentru noi o plimbare în doi spre răsărit, un picnic, flori în fiecare vază, iubire care să nu doară, să nu fiu normală şi nici noi tipici, să fiu nemuritoare şi c-o inimă caldă, să nu trăiesc în cerc restrâns, să adulmec orizonturi, să alerg spre infinit şi să-ţi strâng mâna. e tot ce mi-am dorit  . . .

unui suflet mai puţin ploios îi poţi oferi iubirea, sfinţită-n argintiul ceţii. dar ce să-i dai aceluia, care trăieşte în tăcere deplină iar farmecul său e insuportabil de privit. cum să-i pătrunzi zidul, cum să alungi foamea de după el, cum să-l scapi de moartea de toamnă, şi mai ales, cum să-l faci să te-nţeleagă că-l iubeşti ? pupila-i stă mai mereu trează, iar buzele nu i se clatină niciodată, el e de neclintit. e rigid precum un arbore traversat de râuri de frunze, plutind mereu în grădina minţii mele. ce să-i dau celui fără odihnă, muritorului de rând, să mă-mpodobesc cu scoici, să-i aduc lumină, îmi răstoarnă universul. drumuri albe mă cuprind şi-s arsă de sete, de ispită. mă ocoleşte el sau nici nu mă vede, mă-mpiedică durerea şi mă bagă în pământ, îi voi cere iertare până şi Celui de Sus. din ce în ce mai caldă îmi este pielea, clocoteşte sângele în mine, a devenit şi el năuc. trebuie să cobor să-l caut.

activitate intr-o duminica in care ploaia pare nesfarsita . . . iar recele un infinit. poate si un film.. poate o melodie lenta, miere, ceai, biscuiti cu ciocolata, rodie ...

şi chiar de inima îmi bate cu putere este ca şi cum nimic n-aş simte... eu scriu când sufletul mi-o cere, şi nu dintr-o oarecare plăcere. nu scriu pentru vii dintre noi, ori aduc recunoştinţă celor morţi doar port în mine un covor de oameni pe care îi ador. nu venerez zei, nu venerez iubirea, dar ştiu că fără ele, imposibilă mi-ar fi supravieţuirea . . . şi trec de mă calcă-n picioare anotimpurile toate şi parcă dintre toate, toamna-mi e aleasa.

îmi închipui că abisul e-ntre noi, că doar el e cel ce ne desparte şi-mi lasă sufletul în nori. îndoieli mă sfâşie şi port pe umeri doar un singur dor trupul mi-e negru, putred şi subţire după ploaia ce-a căzut, soare n-are să mai vină iar tu stingi uşor sub lumină. în iureşul de-afară n-am să mai cobor. aud cum bate geana iar gândurile-mi mor, se aude orologiul unei biserici din obor. e târziu şi-aştern culoare pe patul de culcare. şi el nefericitul e etern cum numai timpul poate fi.

Fericirea e să nu fii al nimănui, nimeni să nu fie al tău - să trăieşti singur : tu, şi cerul deasupra. Şi cum e mai frumoasă această fericire decât atunci când după nopţile de zbucium, liniştit, te gândeşti acum la ele cu dezgust. . . . Şi cum trăia el singur, într-a lui colibă, nici ziua plină de lumină nu îl mai trezea. Ziua doarme, noaptea, pare că întunericu-i lumină şi porneşte. În suflet nu-i tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuie. Căci şi pentru el , ca şi pentru noi toţi, dragostea-i un chin. Îi place să vegheze de pe o colină, un sătuc mic cât o grădină. Şi priveşte, a văzut multe :  întâlniri ferite, rugăminţi duioase, îmbrăţişări pătimaşe, despărţiri sfâşietoare, săruturi  pe după uşi. Însă cum privea el cerul, liniştea îl minuna. Nici un frământ ori zbucium sufletul nu îi simţea. Ştia că acolo e Luceafăr, când vine Carul Mare, cum răsare Luna . . .  era un astronom. Şi cum stătea el de sus de-acolo, i se părea că şi el face pa...

Ahh nici nu ştiţi cât mă bucur că mă susţineţi şi că vă place, mă bucur că aţi intrat şi v-aţi uitat, aţi acordat atenţie muncii mele. Vă mulţumesc !! Şi acum să trecem la vechile ale noastre, probabil unii dintre voi dorm la ora asta, ceea ce ar trebui să fac şi eu că mai avem şi şcoală . . .  şi cine să citească la ora asta ceva şi să şi înţeleagă ? Mâine când vin de la şcoală am să pregătesc ceva . . . faaaaaain :o3. Îmi pare rău că plec aşa şi parcă pustiu rămâne în urmă, dar am fost aglomerată zilele astea. Mâine nu . .  Noapte bună !!!

Nu am fugit în lume, nu am părăsit planeta, doar am lucrat la ceva nou, şi pentru mine, dar şi pentru voi. Am deschis un site pentru fete, mândrele de ele, şi un blog, tot pentru fete, culmea :d. De ce zic pentru fete ? Pentru că acolo veţi găsi de la rochii, până la articole de toamnă, să nu grăbim iarna ! Tot ce oferă site-ul şi blogul sunt haine noi, frumoase, bine alese şi cu gust. Da hai gata, încheiem, vă las să vă uitaţi şi să-mi spuneţi părerea voastră !! ( ps: revin mai târziu ) http://toff-shop.blogspot.com www.toff.ro

timpul meu fuge şi dă de înţeles că n-am să rămân mereu floare n-am să fiu nici copil fără vârstă, că sub cupola de lumini a  cerului senin anii or să tot curgă, n-am să fiu ciulin şi nici o fată surdă. înţeleg că-s o fiinţă plăsmuită din eterna zăpadă şi că transparentă cum mă văd, soare o să cadă, şi vine iară primăvară. ca o apă grăbită atunci, o să alerg spre stele să-mi schimbe şi mie durerile. cum strigă frunza căzută, să urce înapoi sus în copac  . . .

După doar o zi de şcoală, capu-mi explodează. Toată ziua s-a vorbit de BAC. Şi ce dramă, câte nevoi . . . Ohh, chef 0. Poate mai la noapte . .. Ahh, am uitat, la noapte fac asta : Şi mâine . . . mâine.. nu mai zic. Aşa e şi la voi ?

şi pe drumul lung de piatră trec căruţele-ncărcate dinspre întinsul ogor. trec bătrâni fără durere-n oase, trec ţăranii truditori, iar ca o tobă sensibilă inima-mi sună când le văd ochii cum dorm. vitele nebune izbucnind deodată se duc în zbor spre a lor casă. şi zborul le e lent, de pe maidane lumea strigă şi-şi cheamă a lor hrană, a lor viţică. totul se stinge-n amurg iar orizontul pare să moară pustiul îşi ia un avânt şi-o linişte grea, uşor coboară.

Collect moments, not things .    

anotimp măreţ şi rece ce confuză îmi e inima când vântul o petrece, o învârte, o dansează, iar ea galopează precum nebuna. anotimp grăbit de iarnă seară se aude vuietul felinarelor iar doi drumeţi se-avântă-n râuri de frunze oarbe ciorile compun sonete, stele nu-s, ori mi se pare. anotimp lipsit de constelaţii sunt eu grăuntele pierdut din întregul lan ? tu stai la nord pe stânci crepusculare, eu-s în vale, în lunca lipsită de orice mişcare . . . întinzi mâna către mine, dar între noi distanţa o să tot fie iar morile din ea, bat subtil în ape. curând are să vină ninsoare . . .