29 decembrie

Dragă jurnal, Nu era pentru prima oară când mergeam la o petrecere în vreo dugheană de prin centrul Bucureștiului.  Nu eram nici de foarte mult timp prin capitală ca să-ți pot spune că am fost la prea multe. Mă mutasem abia de două luni și hoinăream străzile ca un câine scăpat din lațul unei bătrâne. Aveam bani, aveam ce face, ce cumpăra, ce încerca. Mă cuprindea mirajul unui oraș înghesuit de turme și totuși atât de sălbatic. Îmi plăcea și îmi repugna simultan confuzia și starea primitivă care mă învăluia în acel început de viață. Puteam să aleg între tot felul de bărbați mai mult sau mai puțin atrăgători, dar șarmanți și interesanți. Îmi plăcea  tipul cuceritor și-mi place și acum. Sunt de părere că un bărbat nu ar trebui  să se oprească din a curta o femeie la nesfârșit. Bine, există și tipul cuceritorului care îmi displace extraordinar de mult: atunci când nu mă atrage; dacă nu mă atrage, dansul cocoșelului îmi alungă orice pornire sexuală; când nu e atracție de nici un fel, e

Dragă jurnal, Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii.  Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă.  A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de

Dragă jurnal, Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire. Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea s

Dragă jurnal, Scriu acum dintr-odată ! După 2 zile, scriu cu mare poftă de scris. Trebuie să-ți cer sinceră iertare pentru aceste două zile în care am lipsit . . .  dar am fost cu gândul neîncetat la tine; pe cuvânt. Fumam una dintre țigările mele speciale înainte să mi se aprindă ideea în minte ! Nimic nu mă m-ai trage în curentul apogeului stării pe care mi-o creez prin viciile mele. Nimic până de curând. Am consumat alcool și înainte de asta, când m-am trezit, era soare pe cer și mi-am spus în sinea mea, dar cu glas tare: astăzi sunt norocoasă; cățelul  își făcea încălzirea înainte de ieșire; căsca zgomotos și voia să mă lingă pe obraz; duhoare, like it was blood on the dance floor; pleacă de aici !; țâsss, frumos erai când erai mic; mă ridic și pășesc ( e foarte aproape baia de dormitor; la doi pași ); mi-am făcut o cafea și am băut-o cu poftă; foarte frig a fost la orele 09:00 ale dimineții; bine că am păstrat jumătate de cafea fierbinte în ceașcă; am ieșit pe la orele 11:00

dragă Jurnal, Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?   Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supre

dragă Jurnal, Aparent iarna a fugit să se relaxeze în Cuba și ne-a trecut pe toți în primăvară. Au trecut mai bine de patru zile cu mult soare și vreme blândă. Am ieșit în fiecare zi până în ora 13:00 să mă plimb cu el și patrupedul.  Am furat cât am putut vitamina D zilele acestea și a fost plăcut să mă bucur de compania lui. Razele îi coborau pe buze și le făceau să pară pline de poftă. Vântul îmi amplifica fiorul pe care clipa aceea mi l-a produs. Am simțit și am vrut să satisfac. Sărutul lui mi-a intensificat instinctul sexual; pentru câteva secunde, a controlat total energia libidoului meu; am permis asta fără nici un fel de supunere; pur și simplu.  Ziua a devenit mai îmbucurătoare. Am oferit-o jertfă lui Eros; zeul dorinței sexuale și al iubirii; vreau să simt veșnic însuflețirea acelui sărut. Îmi place când mă ține strâns de mână; îi simt forța degetelor ca pe un minunat masaj; îmi relaxează articulațiile, iar pe mine masajul degetelor de la mână mă excită cel mai tare; mă î