Calc pe cadavre cu tocuri de 18

Mi s-a dat să aud de la o vreme că-s o fire atât de rea, mai rea ca primărița noastră, încât dacă vreau să-mi ating scopul, sunt în stare să calc pe cadavre. Am zis da bine da bine, iar acum o gândesc la rece. Și mă întreb . . . da?!
DA ! Un cadavru, două cadavre, trei cadavre . . . 15 cadavre, 90 de cadavre . . . n cadavre.
Și apoi mi-am dat seama că dacă port ceva cu toc, nu doar că nu mă murdăresc, nici nu privesc. 
Doar în față. Doar în față. Cadavrele mă coboară, cadavrele mă și urcă. 
Scopul scuză mijloacele. 
Mijloacele scuză capabilitatea la momentul respectiv. 
Realul scuză idealul. Materialul scuză spiritualul. Iubirea scuză ura, iar iertarea scuză greșeala.
Pe mine să mă ierte Dumnezeu.
Om prost n-am fost niciodată, dar au avut atâția interes să mă vadă astfel. Om crud . . . n-am fost nici asta, dar am avut grijă să mă vadă atâția astfel. Cale de mijloc n-am urmat, nici n-am căutat, cu scopul de a împăca oile și caprele pământului. Ambițiile mele se îndreaptă în altă direcție.
Să fii fericit și să împaci pe toată lumea e un paradox.

Eu aleg să fiu fericită și să port tocuri cui. Ah, unde am pus  bricheta . . .


Eu Tarzan, restul Cita

Mi-a luat mult timp până să încep acest articol. La fel de mult ca atunci când mă aflu în fața raftului de vinuri și mi-e greu să mă decid în privința unei sticle noi. Iar după câteva cugetări, aleg același vin pe care l-am băut și-n serile precedente. De ce? Ca să fiu sigură. Sigură că are o aromă aparte care să mă-mbete. Să mă amețească la fel cum m-a amețit Bucureștiul.
M-am rătăcit, m-am regăsit și m-am schimbat. Am fost propriul meu Buddha când părea că nu mai merită să crezi în nimic, Afrodita când am tânjit după valurile mării învolburate și după iubire, un Apollo în vremuri întunecate și banale și Morfeu în nopțile fără visare, care apăsau asupra-mi pleoapelor muritoare. Orașul ăsta m-a învățat să fiu în multe feluri: să fiu singura sursă de căldură din încăpere când mediocritatea celorlalți dă târcoale, să fiu bună cu aproapele meu deși el e departe, să o fac pe nebuna de fiecare dată când cer și nu mi se oferă, să înjur toți zeii de mai sus pentru indolența multora și să critic cu asprime accesele de mă-doare-n-pulă-de-toată-lumea-dacă-nu-are-treabă-cu-mine. Orașul ăsta mi-a oferit trei lucruri: viziune, umor, disperare.
Viziune asupra tendinței mele de a reuși să am acces palpabil la succes, viziune să prevăd cum se închid uși și cum se urcă pe ferestre, viziune să observ, participativ,  crearea unui ideal.
Umor prin oamenii plăcuți întâlniți, dar și un umor negru- tot datorită lor. Umor care-mi face bine.
Și disperare. Disperare pentru că aici poți să o apuci pe inșpe mii de drumuri și să nu parcurgi niciunul până la final. Dacă n-ai viziune.
Da... Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă. Aici, nu mai există Dumnezeu. Nu-ți dă nimeni nimic și ... nici vorbă să-ți pună în traistă. Nu-ți dă nimeni un leu, un zâmbet, un bună ziua, un te rog, un mulțumesc. A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare. E populat orașul de domni și doamne, toate și toți cu o alură binevoitoare.

Aici te ține în viață doar o ecuație: (ambiția + voința + scopul) x răbdare.
Restul ... sunt doar animale ale junglei. Tu ești Tarzan.

Femeile trec mai ușor peste despărțiri dacă umblă împreună

Nu ca o frăție, dar ceva care să semene cu. A existat de multe ori un bărbat care să-ți monopolizeze viața socială. De cele mai multe ori, te trezeai înfășurată în giulgiul corupt al vieții lui sociale, încetai să mai ieși cu prieteni și cunoștințe de-ale tale, în favoarea timpului petrecut cu el. Și asta pentru că noi femeile avem un spirit al sacrificiului bine conturat, care ține cont doar de împlinirea ta cu el.
Cu el la o bere, cu el la shopping, cu el în vacanțe, cu el în minte, cu el în suflet, cu el omniprezent.
Dar el nu mai e. Gata cu amabilitatea de a merge cu tine undeva, gata cu expresiile acre și certurile, gata cu pudrările de afecțiune. Acum ai tot dreptul să te simți nelalocul tău și să colectezi priviri admirative ale bărbaților și pe cele geloase ale femeilor. Se zice că în spatele unui bărbat puternic, se află o femeie. De ce locul femeii e în spatele bărbatului și nu e lângă, în dreapta, în stânga... Locul femeii e pe un piedestal, iar condiția ei este aceea de bibelou, el trebuie doar să aibă grijă să nu cadă de acolo . . . să se spargă. 

Ne trezim dintr-o despărțire cu fața lungă, pentru că  evident nu ne-a mai adus nimic bun, și privim dezorientate și îngrijorate la momentele când aveam compania lui. Dar asta chiar nu mai contează acum. Ce face, cu cine e, se vede cu altele, oare se mai gândește, oare oare oare . 
Oare e mai bine pentru tine ca femeie să-ți prelungești așteptarea, să-ți secționezi inima cu întrebări și să-ți decolorezi ochii pentru un bărbat special croit pentru viața altcuiva ? Nu. Dar o faci. 
Uiți că nu ești singura, că există atâtea femei care suferă în tihnă, femei care se străduiesc să nu mai fie prinse într-un labirint întortocheat al dragostei de trupuri, femei care răzbesc să se depășească. 

Femeile trec mai ușor peste despărțiri dacă umblă împreună. Cele mai frumoase seri, după ce ai terminat cu hărmălaia din casă, care îți crease o stare puternică de tulburare psihică, sunt alături de fetele tale. Ele te fac să râzi cu poveștile lor de iubire, te determină forțat să conștientizezi că există boi pe lumea asta și mai răi decât a fost al tău, care înșală, părăsesc, trag țepe și dau bir cu fugiții din viața ta când ți-e lumea mai dragă. Există viață și după ce ai terminat-o cu el, doar că munca grea ține de faptul că trebuie să o reiei de la momentul în care te-ai pișat pe ea- momentul în care ai ales să iubești orb ceva ce acum nu mai e palpabil. Ceva ce niciodată nu va mai fi lângă tine, în timp ce prietenele vor fi tot în punctul de unde ai plecat. Important este să le aduci împreună și să vă construiți palat de vise, nu să vă zidiți singure temnițe ale singuratății. O femeie zâmbește abia după ce a scăpat de povara vinovăției și a reproșurilor. Iar pe astea două, nu le poate pricepe decât o altă femeie.

Femeile trec mai ușor peste orice, dacă ar rămâne împreună. Chiar și atunci când iubesc un londonez crispat și rece, un italian gotic, un soț desfrânat, un bărbat oarecare.


                                                        sursa foto: weheartit.com

Și când nu zâmbea, o făcea mai des

Înainte zâmbea mai des. Astăzi, plânge mai des. Și-ar fi dorit să aibă grijă de trupul și de sufletul ei, și-ar fi dorit să o iubească cum îți dorești să fii iubit. Și-ar  fi dorit, în fapt, să nu o mai găsească acasă când se întoarce dimineața și în același timp ar vrea să se fi aflat în aceeași cameră cu el. Să observe dacă el ar fi zâmbit sau ar fi plâns atunci când i-ar fi resimțit lipsa.
Dar ar fi prea târziu. Pentru el, pentru ea, pentru ei doi.

Suntem frumoși și blestemați, cum zicea Fitzgerald, dar învingători. Ea a învins eșecul unei portretizări a relației fericite, dar mai întâi s-a lăsat purtat de el. În derivă. Și a zis că întotdeauna are unde să se întoarcă, dar acum își dă seama că era mai uman pentru ea să nu revină  niciodată. Că era mai uman pentru amândoi. Poveștile de dragoste sunt pământești, dar a lor părea dumnezeiască. Stă pe scaun și râde și plânge în același timp. Din ce în ce mai des. Iar asta, asta nu e de la Dumnezeu, e din cauza lui.

Mama îmi zicea acum mulți ani că iubirea e atunci când cunoști un bărbat, singurul, și simți, pentru totdeauna, nevoia de a rămâne lângă el. Eu, i-am zis acum, după mulți ani, că iubirea e atunci când cunoști mai mulți bărbați, și că dintre toți, doar pentru unul singur simți nevoia de a rămâne lângă el pentru totdeauna. Nu știu cine să aibă dreptate, ea, care e împreună cu tata și acum sau eu, cea care îmbrățișează eșecul.
Mă pricep să termin ce am început... 

Adio, 
și-mi aprind o țigară, pentru ea, pentru el, pentru compasiune și nevoia de a-mi striga singurătatea-unde ești ?

                                          sursa foto:weheartit.com

Cum nu gândește un bărbat ? --- Cum gândește o femeie ?

Cum nu gândește un bărbat.. asta putea mi-o zică doar un bărbat. Că în general, ne-am putea da cu părerea despre felul în care ei acționează. Dar asupra modului în care aleg să nu o facă, mai greu. 
Mi-e clar de la început că am să fiu iertată, pentru că văd contradictoriu, ca și Orfeu, aventurier. (râd).
Mă uimește în schimb psihiatria convențională (au mers degetele singure), care tratează bărbatul și femeia ca pacienți într-o lume meschină, spunându-le cum să fie normali. Și tocmai diferențele în sine, dintre cei doi, reprezintă starea de echilibru (detest termenul de normalitate) între ei. Antagonismul, câștigat pe drept, dintre cum nu gândește un bărbat și cum gândește o femeie, cântărește, ironic, după consumarea angajamentelor, revenirea pacientului în lumea meschină.
Bărbatul și femeia, separat, sunt supuși unei tranziții de la o relație vizionară către experiența individuală, sub forma unui șantier, în care se dezgroapă, se schimbă clima și totul devine noroios. Dar ei trebuie să pună cărămidă peste cărămidă, stimulându-și viața să se simtă cu un cap mai înaltă decât ei.

-Scurt istoric- atât la bărbat, cât și la femeie, tot ceea ce este refulat revine deghizat-

Mintea bărbatului poate fi vizionată drept un depozit de cutii, alăturate în funcție de ierarhia importanței lor. Fiecare în sine conține informații despre un singur lucru. Informațiile nu se amestecă cu celelalte, ci sunt ținute separat. Într-o cutie stochează toate convingerile și gândurile despre femei, în alta pariurile sportive, și niciodată nu amestecă cele două cutii între ele. Poate doar atunci când joacă la poker, dacă e genul. Oricum, ați priceput ideea.
Mintea femeii e preocupată de o atitudine voluntaristă și nu funcționează după sistemul cutiilor, (ar fi fost mai bine așa. măcar una într-alta dacă nu separat și tot era mai bine) ci mai degrabă după circuitul apei în natură, încâlcit ca un ghem de lână, unde totul (dar totul) are legătură cu totul

-Prima parte-

Probabil că deja v-am indus un oarecare sentiment. Am să înaintez și am să spun cu voce tare că femeile gândesc emoțional într-o proporție prea mare. Pragmatic și singur, orientat către soluții, bărbatul deține o gândire sintetică, îndreptată spre concret. În timp ce mintea femeii e condusă de scântei și perdele de fum temporare, proces incapabil să concretizeze la fel de repede o decizie.

Exemplu 1: Ea își dorește de foarte multă vreme un cățel rasa jack russell terrier, iar cineva i-a oferit cadou un pui. Sub presiunea emoțiilor, prima sa reacție a fost- Da, îl iau eu !- fără a sta să analizeze situația, dacă are timp să-l îngrijească sau să iasă în parc cu el. După câteva minute, bărbatul intervine și îi explică că nu au unde să-l crească și că nu au timp pentru cățel. Bineînțeles, balanța se înclină către raționamentul bărbatului, care ia drept criteriu al adevărului valoarea practică, spre deosebire de ea.

Am exagerat în explicații. Cu toate acestea, bărbatul singur (cuc) nu gândește constant un viitor în doi. Femeia este aceea care visează soți de izbândă, bani, casă, copii, mașini, călătorii, toate acestea având legătură între ele, în esență cu bărbatul. (râd).

-A doua parte-

Femeia se gândește la toate. Bărbatul creează, socotind și punând la îndoială fiecare calcul, oportunități prin care totul gândit de femeie să devină realizabil. În iubire, bărbatul declară că e în stare de  orice pentru femeia de lângă el, în timp ce femeia se declară, intuitiv, capabilă de același sacrificiu. E oare așa ?
Da. În opera eminesciană.
E clar că ce aparține unei femei (aici discutăm de bani, lucruri, animale, vegetale și altele ) nu aparține și bărbatului. În schimb,tot ce deține el, deține și ea. Practic, dacă el e bogat și ea săracă, atunci amândoi sunt bogați. Dacă ea e bogată și el sărac, atunci el va rămâne sărac. Nu de alta, dar nu sunt de acord părinții. ( râd)

Cam așa e și cu sacrificiile în dragoste. Am specificat- dragoste, nu facem referire la dudui care se înalță treptat ca fumul din hornuri iarna, pe o scară ierarhică superioară, fără a avea merite deosebite și adesea prin căi necinstite. Avem exemple în literatură și de bărbați, dar probabil ei nu treceau pe la saloane de mărire a plasticității unghiilor, feței, trupului și unde se mai bagă fals. Cred că își foloseau creierul totuși, care bineînțeles, nu era de plastic !!! (de aici  rezultă  o altă diferență între femeia cu C.R.B.L. de plastic și bărbatul din exemplul de mai sus).



-A treia parte- revin . v-am pupat.



                                                                            sursa foto:weheartit.com

Să nu te superi pe mine niciodată, pentru că voi greși întotdeauna

Când nu mă simt confortabil în propria-mi piele. Când o să vreau să fug din cauza unei frici senile, pe care nu o recunosc și o trăiesc pentru prima oară. Devin energică și mă enervez ușor. Să mă înțelegi și nu să mă constrângi. Ori dacă o faci, să fie din iubire.

Când peste săptămâni de agitație, vreau să sfârșesc în pat la mine. Cu un pahar de vin și multe alte lucruri . . la îndemână. Și nu e vorba că nu te vreau alături, ci că am nevoie de mine, ca să-mi recâștig calmul.

Când îmi amintesc cum e să ai bărbați în jurul tău, iar eu să fiu parte din universul lor. Să schimb idei, expresii, să fiu naivă, să mă joc ca un copil. Și după care mai apoi, să-mi treacă. Din nimic,din neputință, din lipsă de atenție, din lipsa de orice care mă cuprinde. După care, apoi, să te iubesc pe tine. Zile, săptămâni, până facem un întreg  . . din ce vorbeam mai înainte.

Când mă concentrez la reușită și tu ești ca musca vara pe pereți, când e caniculă și te ascunzi în casă, mai lângă fereastră, poate bat vânturile polare. Și în munca mea, așa concentrată cum sunt, tu bâzâi la ureche. Și devii insistent iar eu irascibilă. Nu fă asta, ieși pe geamu ăla deschis în schimb, că altfel te omor eu. Cu șlapi, cu o carte, cu ceva . . .

Când termin de mâncat și uit să te mai întreb. Aici nu mai ține de mine, ține de zei.
Greci.

Când fac gesturi strâmbe și te supăr, iar tu-mi ascunzi mereu faptul că ești stânjenit. Dar nu renunț și insist. Apoi totul se rezolvă . . în bucătărie, pe scaun, în pat, în picioare, un loc oricare.

Nu mai am cerneală, dar am ideea următoare în minte. Mă duc să-mi aprind o țigară.


sursa: https://www.facebook.com/acidtrip25/?fref=ts

Iubește întotdeauna tot ceea ce faci să tresară


Ţi-am spus că toamna va veni şi culorile se vor stinge
Ţi-am spus că pielea-ţi va fi albă ca zăpada iernii şi ochii îţi vor fi sticli
Ţi-am spus că la apus voi fi departe şi  m-am dus
Ţi-am spus că părul mi-e rebel în vânt iar buzele-mi sunt crăpate noaptea
Ţi-am spus că luna se înalţă spre zenit iar cântecul tău e mai puternic
Ţi-am spus cândva că toamna e aurie iar frunzele din ea sunt metalice
Ţi-am spus că amintirile se întorc fugare şi-ţi lasă un vag regret
Ţi-am spus că-ţi voi deveni ostilă după trei sau patru pahare
Ţi-am spus că privirii mele nu-i poţi răpi nimic
Ţi-am spus că uneori dragostea doare iar viaţa-i un pamflet

Şi nu, nu spune nimic, arată-mi . . . 


Să învăţ a avea încredere în simţuri, să învăţ a desena umbre aprinse, să suport atunci când cerul se va prăbuşi pe noi doi. Să-ţi arăt că totul începe ca într-un vis  şi să sfârşim în el. Să-mi trec gândurile toate în pagini de hârtie şi să învăţ că timpul aduce lucruri penibile prin destin. Să învăţ că buzele pot amuţi  când sunt sărutate, să uit a trăi din precauţii inutile şi să învăţ a respinge adevărurile de rutină. Să am ochii în care speranţa luceşte şi să-mi pot aminti fiecare amănunt al aventurii mele mai târziu. 

Să nu te uit pe tine şi pielea ta fină, să am grijă de noi şi să iubesc din inimă.

s:weheartit.com

Locatar, nu plătesc chirie


imi ploua in gura a mere uscate. 
imi ploua in ochi a val sarat de mare. 
imi ploua in urechi a claxon de biciclete si a pescarusi nebuni. 
imi ploua in creier a margine de lume, a ceata de nepatruns. 
imi ploua pe degete a alune si frunze din fagi uzi. 
imi ploua pe talpi a nisip ars si transpirat. 
imi ploua pe coapse a fiori calzi si piele rece. 
imi ploua pe pleoape a somn adanc si buze livide.
imi ploua de atata timp in casa, mai ales in dormitor, incat mi-am astupat tavanul cu o perna. 
imi ploua in suflet a iubire si a mahnire.

ma chinuie ca nu i-am dat si lui cate putin din toate de mai sus.
dar i-am zis, eu cat ma petrec cu tine, nu-ti platesc chirie.

ii ploua in gura a cifre pe hartie.
ii ploua in ochi a marunte foi aranjate in portofel.
ii ploua in urechi a sume colosale.
ii ploua in creier a artificii financiare pe care le-ar putea face.
ii ploua pe degete a numara bancnote. zeci, sute, mii.
ii ploua toata viata, pe talpi, pe coapse, pe pleoape. 

ii ploua in viata ca nu stie cum sa ii inmulteasca. banii de pe chirie. in loc sa se bucure de gura mea, de ochi, de creier, de coapse. 

Eu, ca şi Dumnezeu, nu joc la noroc şi nu cred în coincidenţe

Am pus sub semnul întrebării existenţa coincidenţelor. M-am întrebat adesea dacă într-adevăr ele există ori destinul lucrează într-un fel magic. Care ar fi probabilităţile de a reîntâlni pe cineva din trecut în momente neaşteptate ?  Care ar fi coincidenţa ca, atunci când te duci să-ţi cumperi un bilet de călătorie spre casă din autogara X,  pe locul de lângă tine să se aşeze cineva care odată  ţi-a fost drag. Femei pe care le-ai zărit şi pe care le-ai plăcut la o primă vedere, al căror chip ţi-a rămas şi acum întipărit în minte, să le zăreşti după o lungă perioadă de vreme pe stradă. Să vă priviţi de parcă v-aţi cunoaşte, dar în clipa aceea să nu aveţi habar de unde şi să vă zâmbiţi.

Îmi amintesc că acum vreo patru ani, pe când eram student, mă aflam la un vechi prieten care stătea cu chirie la etajul trei, într-un bloc modest de la periferie şi care spre bucuria mea, avea o maşină de spălat. Obosisem să-mi tot spăl rufele la mână şi să le scot pline de apă pe sârmă. Aşa că i-am făcut o vizită şi totodată i-am folosit şi maşina. Rămâneam peste noapte, aşa că mi-am întins hainele pe sârma din balconul lui. Fiind stângaci de ambele mâini, am rupt cleştele care s-a făcut bucăţi pe asfalt şi mi-am scăpat chilotul pe sârma vecinului de sub el. L-am întrebat cine stătea în apartamentul acela, dar nu a ştiut să-mi zică. Aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am coborât treptele scării lent, pregătindu-mi scuzele de rigoare, şuşotind. Am ciocănit în uşa de stejar. Am aşteptat câteva momente bune. Deodată se aude cineva de partea cealaltă, cum răsuceşte cheia cu greutate în yală. Uşa se deschide. Un chip brunet, care afişa un zâmbet benevol şi mici gropiţe abia sesizabile în obrajii fardaţi, cu un păr răvăşit care se revărsa pe o pereche de sâni abia acoperiţi de un maiou alb, subţire, prin care îi puteam vedea sfârcurile jucăuşe. M-a întrebat cu ce mă poate ajuta. Eram mut. Mut de frumuseţea care mi se arăta mie, un nenorocit care nu era în stare să-şi spele chiloţii ori să îi întindă. Mă pierdusem  câteva secunde bune în ochii ei negri şi în detaliile pe care le analizam cu atâta atenţie. Nu am reuşit să mă stăpânesc ca să devin adultul serios de mai înainte, aşa că am început, bâlbâit, să îi povestesc întâmplarea, fără a menţiona în final că pe sârma ei nu se afla „un oarecare lucru”, ci chiloţii mei. Avea un fel de dexteritate a gesturilor şi o voce lină, suavă, iar asta mi-a oferit încredere în mine. M-a poftit înăuntru ca să merg în balconul ei pentru a-mi recupera bunul pierdut. Nu ştiu ce a fost în capul meu în momentul acela, pentru că am refuzat şi i-am răspuns că voi aştepta la uşă. Imediat, ca şi trăsnit, după plecarea ei, am realizat ce făcusem. Eram jenat, voiam să intru în pământ de ruşine când am zărit-o în hol ţinând cu două degete chiloţii mei. A început să chicotească juvenil şi să-mi întindă mâna. Am apucat chiloţii cu mâna stângă şi m-am întors cu spatele. Voiam să fac un sprint şi să dispar. Am întors totuşi capul şi i-am mulţumit, oferindu-i şi scuzele mele. I-am auzit uşa închizându-se abia după ce am intrat în apartamentul prietenului meu. Probabil era la fel de uluită ca şi mine de întâmplare. Mi-am luat o bere din frigider şi am încercat să uit incidentul, însă nu şi el pe mine.

Peste câteva săptămâni mă aflam în staţia autobuzului  40, fumându-mi ţigara şi privind după fiecare fustă care trecea. De obicei nu stăteam în grămada de oameni care se înghesuia sub plasticul ticsit de reclame, ci alături. Am avut o presimţire că cineva mă soarbe din priviri. M-am aplecat înspre şosea, mimând că mă uit după autobuz. În momentul acela am tresărit ca fulgerat, simţeam cum mi se îngreunează respiraţia, de parcă cineva mi-ar fi turnat pietriş în piept. Era vecina prietenului meu. Acel chip atât de frumos mă privea iar pe mine. Şi-mi zâmbea. Ostentativ.

s: weheartit.com


Natural high: de ce n-are gresia barbă

Mulți zic că n-au nevoie de sfaturi, mai ales de cele care vin fără a fi cerute. Păi băi, sfatul se dă a când ești pus într-o poziție proastă și nu știi ce mâncare de pește să faci. Văzut fiind în starea asta, prietenul tău își dă cu părerea. Nu trebuie să o ceri tu. Sfaturile sincere și care au utilitate practică (asta în cazul de ai un pui de Aristotel pe lângă tine= inutilitate) sunt cele care vin din sinceritatea ta interioară la momentul respectiv și din loialitatea celuilalt față de tine. O ecuație simplă, amici, dar întâlnită în mai puțin de două din 10 cazuri. Mă simt de parcă aș lucra la un articol științific, așa am ajuns să calculez realitatea și posibilitatea reușitei unei prietenii.
Și bă, mă supără. Scriu, poate pentru că e ultimul tramvai la care eu ajung. Iar altă formă de protest n-am.
Mi-am primit cel mai sincer, transparent și productiv sfat în ajunul zilei mele de naștere. Gândesc altfel. Am „descifrat” ecuația, am fost primul caz din 10.
Mai rămâne unul. Al tău, al ei, al lor, al vostru. Al unui berar sau al unei ospătărițe. . . toți cunoaștem una. (râd, cu hohot.) Da.. cert este că,  trebuie să devenim conștienți de natura prezenței noastre în orice circumstanță ne-am găsi. Mai ales în cele cu animale. Mai ales. . .


Cum se transformă povestea căutării de capital într-o cursă a șobolanilor

Într-o după-amiază de septembrie, îmi spun în sinea mea, că tranzacțiile cu timpul necesită așteptări. Și mă amuz că, pentru a câștiga o partidă în fața unui obstacol, cumperi și vinzi oameni, ori îi blochezi în timpul funcționării lor cum se blochează mașinile în trafic, în scopul rezolvării propriilor probleme. Mergi pe stradă, te uiți în stânga, vezi un bancher. În față, un om al străzii, iar la colț, un mort care a lăsat zeci de milioane moștenire și o societate de binefacere. Omul străzii a lăsat datorii, bancherul, carismatic și cu ambiția unui șomer, administrează banii mortului. Ce rol are aici societatea de binefacere ? Un fel de bursă, unde cei bogați inventează banii și primesc brevet, dar cui folosește „invenția” lor, când omul de pe stradă așteaptă la coadă ajutor. 
„Vezi-ți de școală și ia note mari ca să-ți găsești o slujbă sigură”. Nu, nu. „Fă bani, fă bani, fă bani.” Notele nu te fac bogat, dacă nu ai și resurse. Școala nu te face bancher, dar te transformă în angajatul superfluu al acestuia. Studiul nu te face să te adaptezi în societate, ci te pune pe lista de așteptare a birocrației. 
Nu lăsați banii să vă conducă destinul- prostii. Banii nu conduc nimic, cârma e la tine, banii sunt doar un mijloc de a pune stăpânire pe navă și pe oamenii care se află pe ea. Tu construiești traseul, în rest, oamenii cu studii te vor urma precum apa râului își urmează cursul.
Te minți singur dacă nu înveți nimic din palma pe care o primești văzând ceea ce pierd alții. Nu ești sofisticat deloc dacă ai un scaun la un birou îngust, unde-ți miroși singur bășinile și pe ale celorlalți. Ești tot un șobolan, doar că alergi printr-un canal al impozitelor și taxelor, împreună cu ceilalți șobolani care vor să câștige o mulțime de bani.
Căutarea începe când de fapt ai obosit să mai cauți ceea ce cauți. Și încă ceva, nu căuta acolo unde caută o gașcă de sute de șobolani, caută acolo unde nimeni nu cere
Pentru că nici cerșetorul nu pretinde ajutor de la sistemul social de binefacere, ci de la șobolanii care aleargă pe stradă.
                                         sursa foto:practicallyviral.com

Cuibul de pițipoance-noua formă de organizare a prăpăditelor

Pe unde treci- la serviciu, plajă, club, pub, etc.- vezi fetițe aranjate, cu buze gumate și extensii arse, toate  laolaltă . Acest tip de femeie se împrietenește cu ușurință cu oricare alta din aceeași categorie. Femei cu care va forma o castă de câțiva neuroni care orbitează. Au regulile lor interioare și norme de Paris Hilton la mâna a doua. Cu ce nu se identifică, din exteriorul castei hello kitty, resping prompt. Asta doar dacă factorul extern ( bărbatul ) nu afișează- pentru că nu toți posedă- o mașină din Germania și orice altceva care să le determine neuronul să orbiteze în jurul acestuia.

 Ei bine, fetițele care aparțin sectei pițiponcești sunt capabile să discute doar de două lucruri esențiale propriei existențe: la cine ți-ai pus unghiile și când/unde ieșim diseară la suc. Ăstora le-aș cumpăra un kg de brânză de oaie și jumate de roșii, iar pâinea le-aș lăsa să și-o cumpere din banii pe care i-au produs cu o seară în urmă. Motivul ? Pe lângă faptul că-i mâncare cu specific de vară, decât să duhnești a colonie ieftină și să emani imbecilitate prin toți porii, mai bine ți-ai umple gura cu brânză ca să nu mai spui prostii și să behăi pe tarla ca necuvântătoarele. Și cred că îți iau și la pachet.

Sunteți uimitoare cum vă împrieteniți oriunde, vă atrageți una pe alta ca într-un vortex și ajungeți să vă și iubiți, ca surorile. Apoi vă despărțiți, dar pentru că vă este dor de cuib, reveniți. Sunteți ca o mână de nisip în bătaia vântului din toamnă. Practic, din femei, ajungeți să deveniți nimic. Și tot ceea ce vă mai reprezintă, este eticheta și statutul pe care vi-l oferă cuibul. Ieșiți în haită să găsiți bărbați, pe care mai apoi ajungeți să îi share-uiți. Nici voi nu vă mai amintiți dacă mai știți să citiți și să înțelegi și altceva în afara de afișele de pe ușa unui club.

Sunteți ca glucoza din copilărie pe care mi-o cumpăra bunica și pe care nu puteam să o mănânc, pentru că-mi provoca dezgust. Însă. unii o iubesc, iar asta vă dă curaj să vă formați din cuib, o corporație. Sper să intrați în insolvență și să reveniți pe Pământ.

                                                sursă: weheartit.com

Selecția naturală și șosetele

Probabil că mulți dintre bărbații pe care i-ai părăsit la o țigară și un pahar de vin mai discută despre flerul tău și concizia de care ai dat dovada atunci când le-ai spus că îi vei părăsi. Scene de orgolii înfruntate, momentul când își dă drumul la gură ca jetul de la țâșnitoarele din parcuri. Îți reproșează, sub eticheta „câte am făcut pentru tine, dar nu îți reproșez, îți amintesc” , ba chiar exact asta faci june, și în momentul ăla îmi vine să mă înfing în tine și să te sparg ca pe un ou de Paște pentru că ai în tine două ovare și cotcodăcești ca găină când îi iese oul. Lucrurile bune pe care le-ai făcut, nu se aduc la cunoștință, ele nu se uită, tipule.
Degeaba. Un bărbat e rănit atunci când e părăsit, dar nu e rănit de faptul că decizia ta vine ca o urmare a acțiunilor lui. Hai să facem o plimbare, să discutăm. Nu, de data asta, îți iei șosetele alea murdare de le arunci pe la pantofi și pe sub pat,  și te duci singur.  Sunt ca o polițistă beată, dar tu ești mai beat ca mine, iar eu am legitimitatea de a te amenda. Și-ți fut cea mai mare sancțiune pe care ți-a dat-o universul ăsta, selecția naturală- te părăsesc pentru că plec la altul. 
Gata. L-ai pierdut, n-are nici barcă de salvare și nici pe cineva care să-i arunce colacul. Începi să te uiți la pungile lui de sub ochi și să empatizezi cu el. Nu fă greșeala asta, empatia e un atribut rar întâlnit astăzi, iar când tu ai avut nevoie ca el să empatizeze cu tine, el se purta în transă însoțit de june și juni pe la librăriile cu bere la draught-asta e altă bubă de a mea, localuri multe îmbâcsite de cărți pe post de bibelouri. De ce să deschidem să citim, când putem folosi cartea pe post de biscuite să ne ținem berea pe ea că face condens ori pe post de suport pentru nota de plata.-revenim
Dragule, nu fi dezamăgit. Ești și bun și rău, dar nu ești răul necesar mie. Și dacă ai coloană, îți iei reproșurile și orgoliu în spinare și realizezi că poeziile tale de dragoste le-ai lăsat în valiză, pentru că erai de mult pe picior de plecare, deveneai plicticos și psihotic. Erai criminal al fericirii mele aflate în stadiu de fetus. 
Nu sunt eu monstrul pentru că stau nemișcată în fața deciziilor mele și a repercusiunilor acestora. Nu, eu sunt un James Bond al misiunii mele, pe care întotdeauna o duc la îndeplinire. 
Tot ceea ce mai pot face pentru tine acum este să-ți mai torn un pahar de vin, pentru că am luat mai multe sticle, dar după ce-l bei, aș vrea să mă trezesc dimineață singură în pat.

                                          sursă foto:weheartit.com

Nothing s gonna hurt you, baby

E o prima oară pentru fiecare lucru care ți se întâmplă. O prima oară când simți că ești fericit, când ești melancolic, când ești trist. Chiar dacă se întâmplă mai devreme sau mai târziu, la fiecare dintre noi e pentru prima oară. Acum câteva zile, a fost pentru prima oară când m-am simțit demnă de mine, încrezătoare de calitățile proprii. Din creștet până la vârful degetelor mici de la picioare. Atât de mândră.

Pentru că reușisem în momentul acela să realizez tot ce-mi propusesem. Îmi aveam mama lângă mine, clipe pentru care m-am străduit ca ele să se întâmple. Prietenii erau și ei acolo, până la final.
Simțeam că radiez cu fiecare parte din mine, că zâmbisem toată ziua și nu mă mai putea interesa nimic altceva. Nimeni din jur nu putea să spargă igluul de bucurie care mă înconjura. 

Sunt episoade care-ți marchează viața, pe care nu lei putea da pe veci uitării, din dorința de a le reviziona. Care pentru tine devin ținta apogeului spre care tinzi mereu apoi. Momente de care ești îndrăgostit pentru totdeauna și de care-ți vei aminti în cea mai sobră perioadă din existența ta. 
Faptul că ele sunt acolo, că le-ai trăit, te determină să trăiești pentru prima oară un sentiment dual: să  fii fericit și să fii mândru pentru asta.


CRONICĂ- nici nu vă imaginați despre ce anume. Matei dragă, îți scriu aici: câți ani ai tu de fotbal, atâția am eu de școală.


Mă amuz de ceva timp în domeniul ăsta (veți afla care anume), încât, văzând atât de multe lucruri, am hotărât, alături de câteva doze de RedBull și câteva țigarete, să vă povestesc.

Sunteți invitat sau angajat la nuntă. Nu e important care dintre cele două, deși, de cele mai multe ori, angajații se distrează mai mult la o nuntă. Nu au nevoie de  motive pentru care să fie superficiali, sunt plătiți, nu dau darul și nici nu trebuie să fie „țiplă” pentru vecinul de la masa alăturată. Trecem peste.
Acum o seară, am luat parte la o nuntă. Mă amuză subiectul, încât îmi aprind o țigară. După ce termini a conduce fiecare invitat la masă, ai de ales: rămâi să petreci cu barmanii la o nuntă de care n-ai habar ori pleci acasă. Mă abat de la intrigă. Rămân cu barmanii.

De la ora 11:00 începe petrecerea. Fără să sesizez, iau parte la o nuntă cu invitați „speciali”, din lumea fotbalului. Dacă un sportiv nu trebuie să consume alcool ( și altele . . . . ) pentru a atinge performanța, atunci deduc de ce fotbalul românesc nu are parte de ea: pentru că sportivii noștri, idoli ai adolescenților și tinerilor care doresc să ajungă viitori fotbaliști, consumă mai mult alcool decât enoriașii pește, atunci când se dă dezlegare la pește. Nu dau nume, deși melodia de deschidere a nunții sună a imnul dinamoviștilor, în ciuda steliștilor de față ( e ironic, dar e o ironie suculentă ).
Shot după shot, era un vers. Shot după shot beau și sportivii noștri. Evanghelia după Matei s-a scris greșit, pentru că Matei al nostru din povestea de față, nu e erou și nici Romeo. E un băiat care a descoperit alcoolul și al cărui orgoliu a fost ruinat agresiv în fața tovarășilor de „balon”. Îngâmfatul Matei mi se adresează: „Ai văzut ce fel m-am mișcat pe ring?”, răspunsul vine prompt: „Matei dragă, nu. Nu te vezi pe ring.” ( la un metru și puțin ). Matei este surprins și tace, în timp ce toți amicii lui râd cu zgomot și toată lumea se amuză toată seara pe tema asta, iar felicitările le primește 29decembrie. Matei dragă, îți scriu aici: câți ani ai tu de fotbal, atâția am eu de școală. Poate chiar mai mult. K.O. , Matei.

Termin subcapitolul ăsta. Pentru întrebări suplimentare, ( dacă le veți adresa, vă veți amuza mai mult ), aveți mail-ul.

Despre bărbații însoțiți la nuntă de sora lor ochelaristă și prietena sexy. Dilema? De care dintre ele să ai grijă, în timp ce amândouă fac întrecere în care să bea mai mult? Tu când mai ai timp să te distrezi, dacă bei doar apă minerală și pe sub mâna barmanului un aperol spritz? Dragii mei, niciodată să nu mergeți cu sora și prietena la un eveniment. Mai bine mergeți singur și dacă sunteți și inteligenți și nu doar fotbaliști, nu sfârșiți ca Matei.

Despre nevestele și iubitele de fotbaliști, un singur lucru și concis: după ce folosiți toaleta, trageți apa. Și spălați-vă pe mânuțe înainte de a vă da cu ruj și a vă face poze pe fotoliul de la intrare în salon ( e o nuntă, nu sunteți la club ). Și sfat: în loc să pierdeți timpul cu selfie-uri și fotografii „perfecte”, mai bine vă supravegheați soții/ iubiții, care în timpul ăsta, adaugă contacte noi.

Despre cum nunțile de români au devenit nunți de țigani, sub eticheta diversității culturale. Aveți band la nuntă, muzică bună și după trei ore, chemați țigănci să vă danseze. Bine, în timpul acesta, ciocnesc shot-uri cu sportivii noștri. Sunetul shot-urilor laolaltă sună mai bine decât muzica țigănească.

Cronica de față ar putea fi cuprinsă într-o carte. Dar mă opresc. Esențialul a fost punctat. Concluzia, vă aparține.



Când telefonul nu mai sună, deși părea că se leagă ceva. Trei devize

Mârlan, confort domestic sau one-man show cu efecte seducătoare? Apucăturile bărbaților  pot fi câteodată infantile ori parșive. Cum deosebești buruiana de poamă și nepăsarea de potențialul succes? Păi mai greu, dar răspunsul este „prin exercițiu”. 

Mârlanul vădește un soi de eu primitiv, ca strămoșii noștri, ascuns după perdeaua fermecătoare care-ți fură ochii și-ți otrăvește mintea. Te ia, te plimbă prin parc, îți cumpără înghețată, pe care o mâncați împreună pe o bancă, admirând natura. Îți oferă un șervețel sau eventual te șterge el în colțul gurii, să-ți demonstreze că rafinamentul îl găsești doar la puțini bărbați, că e un curtenitor dar nu de mahala, de ediție limitată. Te impresionează pentru că vorbește mult despre el. Despre crezurile lui, despre copilărie cu un aer ludic, fermecător, iar din fiecare poveste iese triumfător, ca un erou. Iar tu ești victima credulității și castelul care a fost cucerit. Dar totuși, el rămâne un invadator și deși pare a fi o prezență plăcută în curtea castelului, bruta rămâne totuși lipsită de tact și cu o resursă de egoism inepuizabilă când după ce ai terminat înghețata, își arată colții și-și scoate ghiarele. „Sex când facem și noi? ” Când pe fondul ăsta de mârlănie ascuțită și talent de conchistador de nivel mediocru, o să înțelegi că destinul nu e generos întotdeauna cu persoanele capricioase, grosolane și alergice la limitare. Unele ar spune că dacă ar fi avut el mașina de făcut înghețată, s-ar mai gândi. Însă realmente hidos, mârlanul trebuie să știe că nu mai drept la recurs, iar femeia să înțeleagă că pentru astfel de bărbați, linia telefonică e mereu ocupată.

Confortul domestic se naște evident din comoditate. Din așteptarea rezultatelor pozitive fără depunerea minimului de efort. Bărbatul care e guvernat de un astfel de confort crede că are un real talent de a aranja lucrurile prin flux verbal. Zice azi, zice mâine, zice pe săptămâna viitoare, zice, zice, zice. Practic, repetă totul ca un papagal, ca o casetă căreia i s-a rupt banda, dar care continuă să meargă până o oprești tu. Și deși telefonul sună, el sună degeaba. Cu toate că la prima întâlnire părea de un fatalism agreabil, acum îți este clar că era doar deghizat. Trebuie să treci cu vederea efervescența personalității sale, pentru că în final se va strădui să păstreze o relație cu tine fără a se strădui prea mult, ci doar întreținând aparențele de pe azi pe mâine, de pe mâine pe săptămâna viitoare, punându-te pe un hold continuu. Îi încoronăm pe aceștia cu o flacără nestinsă numită „lasă-mă să te las”.

One-man show cu efecte seducătoare pare a fi cea mai plauzibilă soluție. Bărbatul ăsta e transparent, se vinde singur sub ambalajul ăsta, îți dă de înțeles că dacă vrei să ai parte de show, ești invitata lui în platou. El nu devine statistica probabilității de a se lega ceva între voi, nu vinde dulceață de nuci și nici nu împrăștie duhoarea fatalității iluzorie. Te amuză, te seduce și el știe asta. Fără a depune mari eforturi de a te băga în patul lui. Tu te gândești de dinainte la asta fără a mai aștepta invitația. Lucrurile se derulează cu elan, sunt mai captivante pentru că ceea ce trebuie ascuns cu adevărat la personalitatea lui, este ascuns și punct. Nu plantează răsaduri pe care mai apoi uită să le ude și se așteaptă să culeagă poamele. Nu. El cucerește castelul prin a-ți vinde ție ideea de impunătoarea fortăreață care-i împrejmuiește propriul castel, invitându-te pe tine să observi, plantând dorința de a-ți construi și tu o astfel de fortăreață. Practic, te alegi și cu noi elemente de la astfel de bărbați. Înveți să înveți că bărbații nu degajă doar impulsuri carnale, că personalitatea lor rezidă în buna-cuviință datorată faptului că ne pot fi, oricând, modele de viață.
sursa:weheartit.com


Ocupat

Sună cunoscut când nu-ți stabilești prioritățile din timp și nu atribui sistematic din timpul tău, celor care cu adevărat contează. Ocupat e o scuză, e un timp mort în care niciunul dintre noi nu ne spunem nimic, dar ne vorbim prin gânduri.
Frustrarea intră în acțiune când ceea ce-ți dorești și crezi că e favorabil pentru tine, devine prompt absorbit și cuprins de activități știute doar de persoana în cauză. Și te întrebi cum își poate distribui și concentra energia asupra altor evenimente, iar asupra întâmplărilor remarcabile de la început dintre voi doi se așază negura, ca aburii de apă care plutesc în aer, aproape de pământ, tulburând transparența aerului.
Ocupat distruge echilibrul atunci când celălalt e liber și devine singurul autor al poveștii voastre, pentru că evident, colaborarea a fost ruptă. Contractul s-a terminat, dar nu în termeni amiabili, pentru că celălalt a fost ocupat să-și facă simțită prezența la căderea de comun acord. Și mai rău, nu și-a trimis nici mediatorul care să negocieze pentru el. Pare că a intrat în pământ, că se ascunde sub soare și nutrește ceva.
Ocupat e răspunsul pe care-l primești și când bați în ușa toaletei, vine cu aceeași intensitate și rapiditate ca fasciculul de lumină. Suntem atât de risipitori cu timpul nostru, încât părem ocupați, părem că știm totul, dar în fapt, știm multe lucruri despre puține lucruri. Dar să nu uităm că atunci când cineva ne închide o ușă, altcineva ne va deschide o fereastră.
Pentru că întotdeauna cineva va fi ocupat, iar altul va fi disponibil și va deschide ușa în timp ce aerul curat intră pe fereastră.
sursă foto:weheartit.com

fragment din Jurnal

Mi-am petrecut copilăria, pe maidan, în nopti calde de vară târzii și cu pământ între degetele de la tălpi și palme negre. Aveam 11 ani și iubeam cartierul, poveștile de groază în seri prăfuite de un aer secetos, mijita, înghețata la cornet-vafă și sucul de la dozator. Și să mă rostogolesc pe iarbă, în parc după o lungă partidă de gropicica, cu două-trei monede în buzunar când câștigam. Eram tunsă castron și nu purtam decât pantaloni și tricouri largi, pentru că eram cu patinele în picioare chiar și când ploua. Memoram două poezii ca să ies pe ușă afară și niciodată nu simțeam foamea. Când îmi era sete, mă duceam la colț de bloc și ceream un pahar de sifon, doar ca să nu mă duc acasă. Mama mă căuta printre blocuri că nu erau telefoane și mă găsea întotdeauna numai prin metode și căi doar de ea știute. O auzeam de pe terenul de la școala când țipa după mine. Azi, avem telefoane, avem minute și nu ne căutăm. Nici nu strigă după mine, dar știu că mă poate găsi oriunde m-aș afla. E magică, e ca un vraci al timpurilor moderne care și-a păstrat trucurile de control. N-are mătură, dar antene parabolice are sigur.

Un bărbat inteligent știe ce vrea când o femeie inteligentă știe cum să ceară

Amândoi vor același lucru. E clar, dar care dintre cei doi cere primul ? Instrumentul ăla magic de se numește inteligență te ajută să străpungi mentalul celuilalt precum acul ajută seringa să străpungă pielea. De ce mint bărbații inteligenți în legătură cu ceea ce își doresc ? Motivele sunt infinite, dar toate pornesc dintr-un punct comun- incapacitatea femeilor de a intui care sunt adevăratele motive pentru care el se vede cu tine. Confirmându-i un adevăr valabil doar pentru tine, el ca bărbat va ști mai departe cum să-ți direcționeze comportamentul și gândirea în așa fel încât adevărul lui va deveni cel universal acceptat. Subtilitatea e o armă puternică, dar controlată de mâinile nepotrivite, era va părea meschină. Și chiar banală pentru că nu va avea efectul râvnit, ci va acționa în sens invers, spre dezavantajul tău. Sunt bărbați care cer direct, dar aceștia sunt minoritari. Majoritatea dintre ei vor încerca să te scalde în ape limpezi, dar adânci. Și dacă nu știi să înoți cum trebuie, vei sfârși plutind la suprafață, în derivă. Și culmea,nu vei fi salvată de un echipaj de marinari chipeși. Colacul de salvare ți-l aruncă tot el și din principiul reciprocității, vei rămâne fixată pe ideea că ți-a făcut un favor, iar tu va trebui să i-l întorci cândva. Ține minte că dacă mergeai la cursurile de înot de la început, acum nu mai ajungeai în impasul ăsta. Care dintre voi doi deține pârghiile controlului încă de la prima întâlnire, ăla va arunca colacul de salvare celuilalt.
E un adevăr valabil faptul că toată lumea face sex. Dar până să ajungi în patul cuiva, fă pași mici. Nu salturi. Decât dacă ceri banii înainte, atunci se înțelege. Dar nu discutăm de tipul femeii salariate. Cere și ți se va da. El nu o să-ți ceară, ci o să-ți stimuleze imaginația iar  tu îi vei da. Și de aici intervine autoritatea care înclină balanța. Lanțul cererii va fi egal cu cel al ofertei întotdeauna, pentru că nu te vei putea eschiva să nu faci pe plac clientului. E o chestie simplă de marketing să produci doar ceea ce poți vinde. El va provoca atât de multe stări afective, încât vei fi determinată să-i satisfaci fiecare cerință.
Când tu, femeia, dezvolți suficientă acumulare de neuroni, vei ști că cererea ta va fi aprobată și vei ajunge să vinzi tot ce procesul de împerechere a neuronilor tăi dorește. Iar el nu va avea altceva de ales decât să înghită și să pape tot.


Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi