29 decembrie

Nu am încercat vreodată să îmi transpun idealurile în viaţa reală şi nu din teamă sau neputinţă, ci din simpla convingere că aşteptările îmi vor furniza o continuă nerăbdare. Furnicăturile interioare şi zbuciumul provocat de gândul unei reuşite nu fac altceva decât să epuizeze neîncetat negura pozitivismului cu care suntem înzestraţi într-o oarecare măsură, toţi. Am făcut greşeala odată de a precipita lucrurile şi de a-mi dezvolta un complex prin graba de a accelera tot ceea ce mi se întâmpla în jur. Până când, acum două săptămâni, când m-am oprit. Am avut o zi în care am fost nevoită, sub greutatea impulsului, să decid pentru mine în cinci minute. Nu am urmat nici o raţiune şi am dat totul pe mână da-ului şi a nu-ului. A fost simplu, dar ceea ce a urmat mi-a complicat existenţa. Am spus da unui job obţinut în nici o oră, am spus nu Paştelui şi familiei, am spus nu somnului şi picioarelor care aveau să cedeze. Am spus da unor oameni noi, necunoscuţi, am spus da unor bani veniţi din ...

„ Sinceritate ? Ziaristul spune sincer ceea ce gândeşte, creează la nesfârşit, dând dorinţa drept realitate. ”  Sunt câteva rânduri preluate dintr-un bileţel găsit sub cana de cafea într-o dimineaţă. Încotro vreau să vă îndrept gândurile ? Cu siguranţă dacă veţi ţine ochii deschişi, puteţi vedea totul. De certitudinea reuşitei mele nu mă pot convinge decât la final. Sunt poveşti care vorbesc despre succesul unei meserii, care te fac să tresari la auzul lor şi să îţi doreşti cu o nebănuită ardoare să te aflii printre protaganoşti. Nu vă voi da să gustaţi cireşe necoapte prin acest articol. Ci pur şi simplu  vă voi împrumuta ochii mei, cu care veţi vedea frumuseţea meseriei de jurnalist. Alegând să fii un „watchdog” al societăţii în care trăieşti, îţi laşi sufletul să devină tezaur al cunoaşterii. Aici intervine pasajul în care zi şi noapte îţi pui o mie de întrebări şi te foloseşti de toate mijloacele pentru a răspunde la ele. Nu e uşor, dar îţi trădează răbdarea şi cu toat...

Întâmplarea face c-am rămas în stradă cu puţine luni în urmă, precum un cavaler plecând la drum fără armură. N-ar fi fost teroare, dar trebuia să mă grăbesc . Nu puteam să stau cu sacoşile de rafie pline de caserole şi geamantanul cu rufăraie-n bulevard. M-am dus la cămin, cu speranţa de mai bine şi unde nu-i cap, vai de picioare. După alergătura-n codru şi încoace, am detestat admirabil mijlocul de transport în public. Cutare administrator benevol, însufleţea secretarele cu câte doi covrigi de fiecare. Mi-au oferit o cameră la etajul al patrulea. Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, le-am mulţimit pentru coşmarul surprinzător în care îmi mănânc cu poftă şireturile de la bocanci în timp ce urc pe vârf de munte spre peştera muierii. Când văd camera curată şi doar un pat gol, uimirea-mi provoacă un derapaj emoţional interior. Mă instalez în colţul de lângă geam.  La câte lucruri erau în cameră, părea că Armata Roşie  a trecut în marş pe aici şi s-a şi descălţat de miroase a l...

Nu am crezut vreodată că viaţa  mă va lega de o iubire soră cu marea. Mi-am transformat cu mulţi ani în urmă un vis într-o obsesie a existenţei mele. Era pentru prima oară când am stat faţă în faţă cu marea, aveam 13 ani şi  ştiam că întâlnirea cu ea va fi o fericire care nu se va uza. Au trecut şapte ani de atunci şi nu cunosc altceva mai frumos, dintre toate gloriile vieţii, precum priveliştea ei.  Doar prinvind-o, inima n-are cum să treacă nepăsătoare în faţa măreţiei ei, uit treptat de mine la bătaia fiecărui val, mă scufund adânc şi descopăr înlăuntrul meu lucruri pe care le-am pierdut. E ciudat s-o aud vorbindu-mi despre fericire. Am o bucurie atunci când îi desluşesc râsul natural, pueril. . . . Mi-am limitat libertatea la două lucruri : să nu urăsc pe cei ce râd în gura mare şi să trec fără zgomot peste o iubire căreia să nu-i datorez nimic. De fapt, cred că pentru a doua mi-am schimbat şi viaţa şi n-am visat nimic în schimb, am rămas fără apărare şi deznădej...

Greşeala e aceasta : nu tu erai cel îndrăgostit de mine, ci invers. Eu voiam să îţi fiu amantă ţie şi nu tu mie. Mi-am pierdut orice urmă de curaj, m-am abătut din calea pe care mi-am propus-o, învelindu-mă cu dorinţa de a te cuprinde cât mai mult cu putinţă. E un lucru îngrozitor să-i reproşezi propriei tale conştiinţe pentru lucrurile pe care le poate născoci. Lucruri de altfel normale, dar nu şi pentru un om însetat după iubire. Rămân uluită în faţa tendinţei tale de a mă sili să-ţi repet că a iubi reprezintă totul şi că poţi fi îndrăgostit cu adevărat doar o dată în viaţă. Prudenţa şi idealul pentru iubire în sine, m-au determinat totdeauna să consider o iubire ca fiind prima şi cea mai măreaţă .  .  . . . . Imaginează-ţi iubitule pământul un glob, o sferă. Acum închipuieţi-l o stâncă. Unde vreau să ajung ? Vreau să fiu în stare să solidarizez cu nebunii care reuşesc să-şi învingă amintirile. Vreau eu însămi să devin o învingătoare. Eşti trecător într-o lume pe a că...

Ştii cum te văd ? Ca pe un amant. M-aş culca cu tine, pentru că eşti inteligent. Dar conştiinţa nu mă lasă să înşel. Nu voi face asta, dar nu spun nici " niciodată ", pentru că nu voi şti niciodată ce voi întâlni apoi. Sunt o fire contradictorie, nu sunt stăpână pe sentimentele mele, dezinvoltă, imatură. Imaginează-ţi chipul meu când îmi duci lipsa. Vezi şi altceva în afară de ai mei ochi ?  Pentru că ei mint, chiar în momentul acesta de faţă, iar tu, prostuţ, te laşi fermecat de sclipirea lor infamă . Sunt o făptură mincinoasă când vine vorba de iubire, o secătură egoistă ce se hrăneşte cu nefericirea celui izbândit. Adună-te. Ştiu că mă doreşti, îţi observ nervozitatea cu care îţi muşti buzele. Dorinţa explodează prin fiecare por al pielii tale măslinii, ochii-ţi sunt atât de tulburi precum apa mării după furtună. Vrei să te culci cu mine. Şi eu vreau, însă doar atât. Nu pot face faţă lucrurilor pe care ţi le imaginezi după o noapte cu mine, sunt o iresponsabilă. Nu mă vre...

„ În celulă am meditat la mâncare” Născut la 13 august 1936 în Bucureşti, Al. Mihalcea absolvă Liceul „ Ion Neculce” din capitală, iar la 17 ani se înscrie în cadrul Facultăţii de Ziaristică a Universităţii „ Dr. C.I. Parhon”. În anul al II –lea renunţă la facultate din cauza influenţelor comuniste pe care le regăsea în cursurile profesorului Leonte Tisminitchi, cunoscut şi sub numele de  Leon Tismăneanu. Diferenţa dintre prelegerile profesorului şi realitate, precum şi orientarea ideologică a orelor cu privire la viaţa de partid şi viaţa personală a liderului sovietic Stalin, au condus la schimbarea carierei profesionale a tânărului scriitor. Timp de doi ani urmează regimul Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie „ Nicolae Bălcescu”, după care revine pe băncile ziaristicii, devenită între timp secţie a Facultăţii de Filozofie. În timpul facultăţii este racolat de secţia Securităţii, oferindu-i-se misiunea de a raporta activitatea colegilor săi . În următoarele 48 de ore, Al...