Treceți la conținutul principal

Coliba de paie

Ştii cum te văd ? Ca pe un amant. M-aş culca cu tine, pentru că eşti inteligent. Dar conştiinţa nu mă lasă să înşel. Nu voi face asta, dar nu spun nici " niciodată ", pentru că nu voi şti niciodată ce voi întâlni apoi. Sunt o fire contradictorie, nu sunt stăpână pe sentimentele mele, dezinvoltă, imatură.
Imaginează-ţi chipul meu când îmi duci lipsa. Vezi şi altceva în afară de ai mei ochi ?  Pentru că ei mint, chiar în momentul acesta de faţă, iar tu, prostuţ, te laşi fermecat de sclipirea lor infamă . Sunt o făptură mincinoasă când vine vorba de iubire, o secătură egoistă ce se hrăneşte cu nefericirea celui izbândit. Adună-te. Ştiu că mă doreşti, îţi observ nervozitatea cu care îţi muşti buzele. Dorinţa explodează prin fiecare por al pielii tale măslinii, ochii-ţi sunt atât de tulburi precum apa mării după furtună. Vrei să te culci cu mine. Şi eu vreau, însă doar atât. Nu pot face faţă lucrurilor pe care ţi le imaginezi după o noapte cu mine, sunt o iresponsabilă. Nu mă vrei să-ţi fiu iubită, asta ţi-o zic eu şi poate alţii mulţi de dinaintea ta. Mâine poate fi altul
în faţa mea, care va sta la fel ca tine, buimac şi visător.  Dacă mai bem două pahare de vin, peste o oră mă voi afla în patul tău. Ai să mă iei de mijloc încă de la uşă şi ai să mă cobori cu-n braţ pe pat. Mă vei dezbrăca
sălbatic, arzând de dorinţa de  a mă cuprinde mai repede şi a-mi simţi pulpele fierbinţi în braţele tale. Îmi vei săruta sânii mici şi calzi şi îţi vei dori să nu le mai dai drumul din palma ta rece. Îţi voi resimţi gâfâitul frenetic alunecându-mi aievea pe întreg corpul. Acelaşi miros de colonie cu care m-ai întâmpinat prima oară când ne-am întâlnit, îl porţi şi acum cu tine. E puternic, îmi stârneşte dorinţa carnală funestă de a-ţi atinge trupul care fierbe pe dinăuntru cu aceeaşi ardoare. Inutil să-mi învelesc coapsele fragile în aşternutul tău moleşit de povara unei astfel de nopţi. Mâinile îmi sunt imobile, îmi simt trupul diform, străin, trezit de mişcările bruşte ale degetelor tale care se plimbă nebune, fără a mai izbuti.  Ce e dragostea, dacă nu avem un pat ? Nu că ar reprezenta el totul, dar contribuie la îndeplinirea ei cum contribuie fierul la înfăptuirea armurilor pentru cavaleri. Nu-i uşor să păstrezi melancolia unor astfel de momente, dar modestia cu care întreprinzi fiecare clipă şi teama de a nu-ţi scăpa ceva necugetat în acţiunile tale te transformă într-un copil al mării.

to be continued . . .

Comentarii

Gabriel Mangiurea a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
29 decembrie a spus…
hm.. artistic domnule Mangiurea :)) ne-a apucat pe toti.
Ioana a spus…
Prea genial! Nu am cuvinte!
Gabriel Mangiurea a spus…
Trebuie sa zica si individul ceva, nu? Ca altfel, era discriminare.
Rosalia a spus…
atat de frumos ai scris. sunt impresionata
Pauza De Tigara a spus…
De vina sunt hormonii astia necontrolati;))
SimonaR. a spus…
Atat de frumos scris!
BLUE FOX a spus…
Bună @29,
Am lipsit o perioadă de timp...Îmi place cum gândești, cum scrii...!!!
Dacă îmi permiți, am să mai revin cu mult drag! Numai bine, @29! Kiss
claus web a spus…
Interesant mod de a exprima cat se poate de clar trairi in astfel de momente. Cu totii avem parte de aceste momente, insa nu toti avem flerul sau darul de a le axprima astfel.

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.

Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o …

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…