Treceți la conținutul principal

Scriitorul Alexandru Mihalcea – povestea unui fost corespondent al României libere la Constanţa


„ În celulă am meditat la mâncare”

Născut la 13 august 1936 în Bucureşti, Al. Mihalcea absolvă Liceul „ Ion Neculce” din capitală, iar la 17 ani se înscrie în cadrul Facultăţii de Ziaristică a Universităţii „ Dr. C.I. Parhon”. În anul al II –lea renunţă la facultate din cauza influenţelor comuniste pe care le regăsea în cursurile profesorului Leonte Tisminitchi, cunoscut şi sub numele de  Leon Tismăneanu. Diferenţa dintre prelegerile profesorului şi realitate, precum şi orientarea ideologică a orelor cu privire la viaţa de partid şi viaţa personală a liderului sovietic Stalin, au condus la schimbarea carierei profesionale a tânărului scriitor. Timp de doi ani urmează regimul Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie „ Nicolae Bălcescu”, după care revine pe băncile ziaristicii, devenită între timp secţie a Facultăţii de Filozofie. În timpul facultăţii este racolat de secţia Securităţii, oferindu-i-se misiunea de a raporta activitatea colegilor săi . În următoarele 48 de ore, Al. Mihalcea comite eroarea fundamentală de a cere dreptul de a părăsi şcoala, din motive lesne de înţeles. Intenţia sa a fost considerată un act al desconspirării, astfel că în anul 1959, acţiunile sale sunt analizate critic în timpul şedinţelor de partid ale facultăţii. Din cauza sărăciei cantinei studenţeşti, tinerii propun programe de reformare, moment în care au loc primele arestări. La 25 martie este arestat, fiind acuzat că a uneltit împotriva regimului şi că a fost simpatizant al revoluţiei din Ungaria. În următoarele trei luni este anchetat conform metodelor clasice ale Securităţii : tortură, demoralizare, izolare. A fost închis la Jilava în secţia secretă, unde se aflau doar cei care nu erau împuşcaţi în urma reeducării, alături de încă şase colegi şi prieteni. Distrugerea psihologică a anchetatului a constat în bătăi şi batjocură din simplul motiv că nu a dorit să îşi trădeze colegii. Erau închişi într-o cameră de 70 de metri aproximativ 300 de persoane, unde doar bătrânii aveau voie să stea lângă uşa din grilaj metalic pentru a lua o gură curată de aer.



 „ Am vărsat sânge din cauza bătăii la plămâni, iar un efect a fost acela a pierderii memoriei vizuale. Pe tot parcursul celor trei luni de zile s-a urmărit nimicirea personalităţii prin procedee diferite de zdrobire, cu întoarceri de 180 de grade a reperelor pe care se bazează un mininum de respect de sine, depersonalizarea şi împingerea către autodemascare. Ajungi să te rogi la picioarele lor să fii lăsat în pace.”



Aflat în lagărul din Balta Brăilei, îmbolnăvirea forţată de febră tifoică reprezenta unica şansă de evitare a epuizării fizice şi pauză de la construcţia unui dig. De asemenea, inflamarea intenţionată a unor vene constituia o metodă secundă de ocolire a muncii chinuitoare. Timpul petrecut în lagăr alături de importanţi oameni de cultură, i-a valorizat cunoştinţele de limbă franceză.

În 1963 Alexandru Mihalcea este eliberat din penitenciarul Gherla, la vârsta de 27 de ani. Urmează cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, secţia „ Limba şi Literatura Franceză”.. După absolvire devine profesor la Colegiul Naţional „ Mihai Eminescu” şi la Colegiul Naţional „ Mircea cel Bătrân” pentru a împărtăşi tinerilor elevi experienţa întâlnirii marilor scriitori francezi precum Baudelaire, Mallarme, Rimbaud .

În 1969 are loc un recurs, în urma căruia inculpatul Al. Mihalcea este găsit nevinovat de actele pentru care fusese condamnat cu mai bine de zece ani în urmă şi achitat de către Tribunalul  Suprem al Republicii Socialiste Române pentru lipsa infracţiunii. Încurajat la început de sentimentul nedreptăţii făcute, cere despăgubire, însă este ameninţat şi renunţă.


Întreaga sa viaţă este descrisă în cărţile „Jurnal de ocna” (1994), „Uranus – Gherla, via Salcia” (2004), „Salcia,un lagăr al morţii” (2009), precum şi în articolele publicate, în special, în „Memoria: revista gândirii arestate”.


Comentarii

Daniela Ionascu a spus…
Comunistii.... atat de nedrepti! :(
Cristina C a spus…
Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
Un an nou fericit iti doresc!

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.

Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o …

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…