Scriitorul Alexandru Mihalcea – povestea unui fost corespondent al României libere la Constanţa
„ În celulă am meditat la
mâncare”
Născut la 13 august 1936 în Bucureşti, Al.
Mihalcea absolvă Liceul „ Ion Neculce” din capitală, iar la 17 ani se înscrie
în cadrul Facultăţii de Ziaristică a Universităţii „ Dr. C.I. Parhon”. În anul
al II –lea renunţă la facultate din cauza influenţelor comuniste pe care le
regăsea în cursurile profesorului Leonte Tisminitchi, cunoscut şi sub numele de Leon Tismăneanu. Diferenţa dintre prelegerile
profesorului şi realitate, precum şi orientarea ideologică a orelor cu privire
la viaţa de partid şi viaţa personală a liderului sovietic Stalin, au condus la
schimbarea carierei profesionale a tânărului scriitor. Timp de doi ani urmează
regimul Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie „ Nicolae Bălcescu”, după care
revine pe băncile ziaristicii, devenită între timp secţie a Facultăţii de
Filozofie. În timpul facultăţii este racolat de secţia Securităţii,
oferindu-i-se misiunea de a raporta activitatea colegilor săi . În următoarele
48 de ore, Al. Mihalcea comite eroarea fundamentală de a cere dreptul de a
părăsi şcoala, din motive lesne de înţeles. Intenţia sa a fost considerată un
act al desconspirării, astfel că în anul 1959, acţiunile sale sunt analizate
critic în timpul şedinţelor de partid ale facultăţii. Din cauza sărăciei
cantinei studenţeşti, tinerii propun programe de reformare, moment în care au
loc primele arestări. La 25 martie este arestat, fiind acuzat că a uneltit
împotriva regimului şi că a fost simpatizant al revoluţiei din Ungaria. În
următoarele trei luni este anchetat conform metodelor clasice ale Securităţii :
tortură, demoralizare, izolare. A fost închis la Jilava în secţia secretă,
unde se aflau doar cei care nu erau împuşcaţi în urma reeducării, alături de
încă şase colegi şi prieteni. Distrugerea psihologică a anchetatului a constat
în bătăi şi batjocură din simplul motiv că nu a dorit să îşi trădeze colegii. Erau
închişi într-o cameră de 70 de metri aproximativ 300 de persoane, unde doar
bătrânii aveau voie să stea lângă uşa din grilaj metalic pentru a lua o gură
curată de aer.
„ Am vărsat sânge
din cauza bătăii la plămâni, iar un efect a fost acela a pierderii memoriei
vizuale. Pe tot parcursul celor trei luni de zile s-a urmărit nimicirea
personalităţii prin procedee diferite de zdrobire, cu întoarceri de 180 de
grade a reperelor pe care se bazează un mininum de respect de sine,
depersonalizarea şi împingerea către autodemascare. Ajungi să te rogi la
picioarele lor să fii lăsat în pace.”
Aflat în lagărul din Balta Brăilei,
îmbolnăvirea forţată de febră tifoică reprezenta unica şansă de evitare a
epuizării fizice şi pauză de la construcţia unui dig. De asemenea, inflamarea
intenţionată a unor vene constituia o metodă secundă de ocolire a muncii
chinuitoare. Timpul petrecut în lagăr alături de importanţi oameni de cultură,
i-a valorizat cunoştinţele de limbă franceză.
În 1963 Alexandru Mihalcea este eliberat din
penitenciarul Gherla, la vârsta de 27 de ani. Urmează cursurile Facultăţii de
Filozofie a Universităţii din Bucureşti, secţia „ Limba şi Literatura Franceză”..
După absolvire devine profesor la Colegiul
Naţionalla Colegiul Naţional
În 1969 are loc un recurs, în urma căruia
inculpatul Al. Mihalcea este găsit nevinovat de actele pentru care fusese
condamnat cu mai bine de zece ani în urmă şi achitat de către Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste Române pentru
lipsa infracţiunii. Încurajat la început de sentimentul nedreptăţii făcute,
cere despăgubire, însă este ameninţat şi renunţă.
Întreaga sa viaţă este descrisă în cărţile „Jurnal
de ocna” (1994), „Uranus – Gherla, via Salcia” (2004), „Salcia,un lagăr al
morţii” (2009), precum şi în articolele publicate, în special, în „Memoria:
revista gândirii arestate”.
Comentarii