infam

nu era nebun, nu era bolnav, avea doar o durere care s-a prelungit la nesfarsit.. si cum vechile rani redeschid mereu poarta infernului, s-a lasat purtat de fantastica clipa, iar sufletu-i mergea fara graba, lovind cu putere in peretii iadului.
s-a oprit. ii era frica, iar in adancul privirii sale se observa o flacara vie, rosiatica, intensa. fiori reci strabateau corpul sau. acea experienta i-a violat inocenta, a distrus tot ce e era mai frumos si angelic la el, i-a conferit o imagine de nenorocit.
acest nemernic care a profitat de sufletul ei ingenuu si pur.

Comentarii

...Stefix... a spus…
Trist ...
Biancalena a spus…
şi durerea care se prelungeşte la nesfârşit duce la nebunie.

intrigant scris. iar poza pe măsura postării! :x
QED a spus…
Toti avem iadul nostru, monstrii care ne conduc actiunile. Sa sapam mai adanc si poate descoperim vreun izvor viu care sa ne contracareze actiunile autodistructive.
Flyerboy a spus…
Chiar e trist. Si fotografia aia se incadreaza mai mult decat perfect in decor!!
A. a spus…
Cit de tremurator.
Ami a spus…
Tremurator de frumos.
Mi-as dori sa nu existe atata tristete.
Lorelei a spus…
In general durerea duce la nenorocire, indiferent de persoana si puterea ei. Mereu ramane un nod, ramane ceva in urma, asa ca nu e loc prea mare de invinovatire.
Munssis a spus…
In general durerea duce la nenorociri si nenorociti. Nu prea ramane loc de invinovatire.
roscata din vis a spus…
o imagine superba....:x
Unknown a spus…
nu ma mai satur de cuvintele tale :X
D. a spus…
Din durere vine si mai multa durere...
Anonim a spus…
Foarte melancolic..

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate