Povestea unui infinit
În ceasul unde picură nisip, roşul fraged al obrazului tău rumenit şi buze dulci ca mierea de albină, bat în ele o lumină. La capătul odăii se împarte, în timp pierdut şi-n întuneric de nerecunoscut. Pământ pe tălpi ai iară, de unde fuge iarba pe pardoseala scrijelită. În iureşul de-afară, de mijloc m-ai cuprins şi m-ai tras aici în torentul iubirii, în universul necuprins. La masa rotundă ne-am aşezat şi-am clipit unul la altul. Ochii tăi foarte oceanici şi cu ai mei nu prea marini, au căzut în melancolie şi-au plecat spre apusul nenăscut. Aleargă către punctul roşu, graţios, foarte ferit.
Atât de-aproape m-am simţit de mare, dar niciodată în miezul ei. Temător traversez agale şi mă duci spre-un câmp de flori. Mă iei, mă ameţeşti, mă joci pe stepa-ntinsă şi te-nchini la trupul meu. Dai fuga către ţărm, mă rătăcesc şi te pierd iară. Urechile îmi dorm, dar mintea mi-e fugară, se bucură de-acest adânc de sferă albă a pământului despre care ne-am vorbit. Privim ca într-un ochi deschis la porţile lumii, la margine de ape, la cât de infinit e cerul. Şi din toate suferinţele amare, un continent de vis se naşte şi-o blândă suflare, îţi scaldă obrajii.
Când trezesc iar pescăruşii marea, trupul, mintea, au să se piardă în abis şi cât vezi cu ochii pâlpâirea, sfârşitul ne e scris. Dar nimeni n-are să-l vadă, braţele, buzele şi părul noi ni le-am atins.
Atât de-aproape m-am simţit de mare, dar niciodată în miezul ei. Temător traversez agale şi mă duci spre-un câmp de flori. Mă iei, mă ameţeşti, mă joci pe stepa-ntinsă şi te-nchini la trupul meu. Dai fuga către ţărm, mă rătăcesc şi te pierd iară. Urechile îmi dorm, dar mintea mi-e fugară, se bucură de-acest adânc de sferă albă a pământului despre care ne-am vorbit. Privim ca într-un ochi deschis la porţile lumii, la margine de ape, la cât de infinit e cerul. Şi din toate suferinţele amare, un continent de vis se naşte şi-o blândă suflare, îţi scaldă obrajii.
Când trezesc iar pescăruşii marea, trupul, mintea, au să se piardă în abis şi cât vezi cu ochii pâlpâirea, sfârşitul ne e scris. Dar nimeni n-are să-l vadă, braţele, buzele şi părul noi ni le-am atins.
Comentarii
frumos, mi-a plăcut.
de frumos- Felicitari!
mi-a placut muuuuuult de tot postul asta:X
S-ar fi potrivit perfect pentru ce ai scris tu.
E o adevarata placere sa iti citesc postarile....
poate cineva candva va reusi sa faca acest lucru... eu iti pot doar povesti cum este, dar trebuie sa vezi cu ochii tai..