Povestea unui infinit

În ceasul unde picură nisip, roşul fraged al obrazului tău rumenit şi buze dulci ca mierea de albină, bat în ele o lumină. La capătul odăii se împarte, în timp pierdut şi-n întuneric de nerecunoscut. Pământ pe tălpi ai iară, de unde fuge iarba pe pardoseala scrijelită. În iureşul de-afară, de mijloc m-ai cuprins şi m-ai tras aici în torentul iubirii, în universul necuprins. La masa rotundă ne-am aşezat şi-am clipit unul la altul. Ochii tăi foarte oceanici şi cu ai mei nu prea marini, au căzut în melancolie şi-au plecat spre apusul nenăscut. Aleargă  către punctul roşu, graţios, foarte ferit.
Atât de-aproape m-am simţit de mare, dar niciodată în miezul ei. Temător traversez agale şi mă duci spre-un câmp de flori. Mă iei, mă ameţeşti, mă joci pe stepa-ntinsă şi te-nchini la trupul meu. Dai fuga către ţărm, mă rătăcesc şi te pierd iară. Urechile îmi dorm, dar mintea mi-e fugară, se bucură de-acest adânc de sferă albă a pământului despre care ne-am vorbit. Privim ca într-un ochi deschis la porţile lumii, la margine de ape, la cât de infinit e cerul. Şi din toate suferinţele amare, un continent de vis se naşte şi-o blândă suflare, îţi scaldă obrajii.
Când trezesc iar pescăruşii marea, trupul, mintea, au să se piardă în abis şi cât vezi cu ochii pâlpâirea, sfârşitul ne e scris. Dar nimeni n-are să-l vadă, braţele, buzele şi părul noi ni le-am atins.

Comentarii

Kiraa. a spus…
cizelat. toate au o poveste. iar infinitul nu are regim special.
frumos, mi-a plăcut.
Father a spus…
Nu pot sa cred cat este
de frumos- Felicitari!
Lorelei a spus…
stii cat de bine ma simt cand te citesc?
mi-a placut muuuuuult de tot postul asta:X
. a spus…
placere sa te citesc:X
Trubadurul Vesel a spus…
ziua e mai frumoasa daca iti citesc o parte din ganduri :) ... superb !
Anonim a spus…
De ce nu există superlativ pentru "superb"?
S-ar fi potrivit perfect pentru ce ai scris tu.
ochelari de ploaie a spus…
nu pot sa nu intreb, amintire sau dorinta? :)
D. a spus…
este foarte frumos ce ai scris :)
Blitzbrieg Bøp a spus…
Când stau și citesc încerc sa îmi fac în cap o imagine a ceea ce se petrece, sentimentele sunt prea profunde, nu prea îmi iese de data asta.
Omul-Ancoră a spus…
Ai putea sa-mi scri in cuvinte niste pescurisi pe brate? Ai putea? Haide spune-mi ca tu poti.
Anonim a spus…
foarte frumos acest infinit...si relaxant :)
HnH a spus…
Gand-Viata-Vis
Andreea Blându a spus…
Daca spun "perfect" ...nu spun suficient...
E o adevarata placere sa iti citesc postarile....
Just ME a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Just ME a spus…
Din nimicuri se strang fericiri si le pastram ca mari valori in suflet , le dam o mare importanta, dar sunt nascute din nimic !
Jimmi a spus…
oare ai putea să mă înveți și pe mine să visez din nou visul ăsta?
29 decembrie a spus…
nu sunt eu persoana potrivita...
poate cineva candva va reusi sa faca acest lucru... eu iti pot doar povesti cum este, dar trebuie sa vezi cu ochii tai..