Cazinou
In ciuda faptului ca este innorat afara, imi pun pe mine un t-shirt subtire albastru, fusta mini alba cumparata ieri si sandalele din piele verzi cumparate acum mult timp in urma, dar nepurtate. O picatura de parfum si ies pe usa.
Astept in statie autobuzul 40. Ma urc in el.
Cobor in centrul vechi al orasului si merg cu pasi marunti la vale. In fata, zaresc marea. Stiu ca se viziteaza cazinoul si ma grabesc inspre el. Cerul isi face de cap.
Calc pragul cladirii. O stare inchipuita de euforie a anilor '20 imi batjocoreste mintea in tonuri de jazz.
Am pasit in acelasi spatiu ca marii burghezi ai acelei perioade. Calitatea imaginii este insa neclara, ca o perdea de fum aflata la fiecare intrare in incapere.
Vad garderoba. Ma indrept intr-acolo si imi las pardesiul unui baiat simpatic pe al carui ecuson scrie Eric. Privesc in ochii lui ca si cum i-as transmite- Eric, ai grija de el, ca daca nu, te zbor in mare. . . Pare sa fi inteles mesajul, caci il asaza cu grija pe un umeras.
Apuc bratul partenerului si urc pe scarile ce conduc la etaj, in marea sala. Atingand balustrada masiva din lemn, resimt prezenta celor care au urcat pe acolo.
Numai ca nu le pot vedea fetele, dar senzatia e mai mult decat omeneasca.
Sala este imensa la etaj. O scena solida, cu perdele lungi si groase rosii de catifea acopera podeaua scrijelita.
Un candelabru imens coboara din tavan. Totul se deruleaza pe fondul zgomotelor provocate de porumbei.
Ei sunt actualii locatari ai acelui loc. Pesiajele pictate pe perete sunt superbe.
Adevarul este ca, in toata splendoarea ei, cladirea se afla in paragina. Curand va muri spiritul acelor ani, curand va deveni imposibila vizitarea.
Afara incepe sa ploua.
Am ramas fara baterie-si la propriu, si la figurat. bag aparatul in geanta, am plecat.
Astept in statie autobuzul 40. Ma urc in el.
Cobor in centrul vechi al orasului si merg cu pasi marunti la vale. In fata, zaresc marea. Stiu ca se viziteaza cazinoul si ma grabesc inspre el. Cerul isi face de cap.
Calc pragul cladirii. O stare inchipuita de euforie a anilor '20 imi batjocoreste mintea in tonuri de jazz.
Am pasit in acelasi spatiu ca marii burghezi ai acelei perioade. Calitatea imaginii este insa neclara, ca o perdea de fum aflata la fiecare intrare in incapere.
Vad garderoba. Ma indrept intr-acolo si imi las pardesiul unui baiat simpatic pe al carui ecuson scrie Eric. Privesc in ochii lui ca si cum i-as transmite- Eric, ai grija de el, ca daca nu, te zbor in mare. . . Pare sa fi inteles mesajul, caci il asaza cu grija pe un umeras.
Apuc bratul partenerului si urc pe scarile ce conduc la etaj, in marea sala. Atingand balustrada masiva din lemn, resimt prezenta celor care au urcat pe acolo.
Numai ca nu le pot vedea fetele, dar senzatia e mai mult decat omeneasca.
Un candelabru imens coboara din tavan. Totul se deruleaza pe fondul zgomotelor provocate de porumbei.
Ei sunt actualii locatari ai acelui loc. Pesiajele pictate pe perete sunt superbe.
Adevarul este ca, in toata splendoarea ei, cladirea se afla in paragina. Curand va muri spiritul acelor ani, curand va deveni imposibila vizitarea.
Afara incepe sa ploua.
Am ramas fara baterie-si la propriu, si la figurat. bag aparatul in geanta, am plecat.
Comentarii
Hugs!
(am si eu cateva fotografii cu aceleasi imagini, din unghiuri diferite :D)