bătălia luminilor în cap

şi cobor de pe un deal îngust şi prăfuit, cobor la malul nepătruns, virgin, al Dunării ce se îneacă în lumina astrului diurn. lucirea apei îmi îngroapă orice formă de alienare, îmi aşază liniştea în suflet şi îmi mângâie uşor pielea mâinii subţire. recele fior ce se aşterne pe tot trupul îl descompune-n hrană pentru peşti şi sunt fericită chiar, ca măcar o unghie, să potolească foamea unui banc de peşti. părul lung atât de negru se risipeşte odată cu fiecare val, care loveşte violent în pietrişul malului.
şi plopi cântă în neştire despre a mea murire, cântă şi îi aud, săracii, cum se scutură în bătaia vântului nebun. păsări au să roiască ca turbatele în jurul malului dinspre apus.
de ce e apa atât de tulbure şi simt noroi pe esofag ? simt cum resturi uscate de frunze îmi ajung în stomac.
primăvară cu al ei delir profund  . . .

Comentarii

Fata cu Cafea a spus…
Ce detalii frumoase!
Calin a spus…
Te-ai gandit sa captezi frumosul si intr-o altfel de imagine?..
Mi s-a dat sa dorm doar o singura noapte in Delta,in hamac,bronzandu-mi genele sub luna plina.
:) dorului meu ti-ar fi deci recunoscator pt o fotografie..
29 decembrie a spus…
@ Calin: poate si mai multe.
adresa de mail si iti trimit.
Kiraa. a spus…
nu stiu daca e primavara... eu spun ca esti tu :)
Lavinia Dance a spus…
foarte dragut ai scris, aproape ca am vazut acea apa in fata mea...
Lucian a spus…
Frumos. Te folosesti intr-un mod interesant de peisaje pentru a-ti scrie inima. =)

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate