gând
m-am cufundat în mine la mare adâncime.
lăsând nepunticios, şoaptele să mă adoarmă. şi nu-i nimic grav în aceasta, dar nu-i la fel ca şi atunci, când suflul cald în ureche îmi bătea, iar inima-i sălta din ce în ce mai sus . . .
Sub arcadele de fluturi
Întâmplător am simţit atunci că ţin la ea şi nu o zi sau două, o întreagă primăvară. Ţipând de fericire, îi zic : - Păsările ce rămân aici în iarnă, unde plutesc oare ? O fi ţinutul lor în vale, atunci când oraşul noaptea moare ? - Trec foarte lent, vezi dragule ? Timp de-ascuns ele nu au, înaintează printre nămeţi iar orizontul li se deschide. Care ţinut ? Ce nebunie ? Hai urcă înapoi! Fără tine copacul nu-i copac . . . . - Iar fără tine marea nu e mare . . . Iar ei surâd mereu şi se sărută. Trece, abia mişcând, o altă iarnă . . . în ritmuri întrerupte, în guri de rai şi pe pământ rece, pe lângă noi o a treia primăvară trece. Mănunchi de ani să tot mai vină, gloria noastră bătrâna ea să ne cuprindă. Şi ţi-aş muşca iar gura-ţi frumoasă când stăm liniştiţi pe iarba caldă, într-o tăcere aproape rituală . . .
Comentarii
Frumos , simplu şi foarte frumos.
profunde rinduri..
si aia e una din pozele mele preferateee. <3
și poate ca e un puț în care sunt ascunse multe comori
textul tău..mi-a făcut inima destul de ușoară cât să mă înalț pană la gura lui și să privesc cerul