Exagerez sau sunt ţicnită. Ce mai vreau de la viaţa-mi şi-aşa tulbure ? Ce miracol, ce surpriză de la însuşi Creatorul ? Căci ce miracol mai contează faţă de miracolul de a exista şi de-a şti că exişti ? Visez necontenit şi doar asta-mi răpeşte simţul realităţii şi mă ia de lângă tine, tu, un crainic rătăcit, mângâindu-mi podul palmei cu degetele, într-o seară aurie. Când ne-am privit în ochi, m-am simţit deodată plină de sudoare. Acum privesc la ochii tăi şi sunt sterşi, lipsiţi de strălucire, cu o expresie amară pe chip şi-o strângere de inimă care te întristează. De câteva zile nu mi-ai mai vorbit . . . Nu vreau s-ajung un mare scriitor, vreau s-ajung totul . Şi asta-mi tot repet . . .
Comentarii
Si e usor a scrie versuri cand nu simti nimic
pe mine ma cam ustura remarca asta cand o citesc pentru ca el a scris-o cu rol mustrator, ori noi scriem versuri tot timpul numai de placere, chiar daca nu avem ceva de spus neaparat.