Netoată

şi ştii cât mi-aş dori ca vântul să se-oprească
oameni să-mi zâmbească
şi fericirea în doi să rămână peste noapte.

să priveşti peste umerii mei albi şi goi
peste bustul aurit
să ne pictăm trupul în culori
şi flori brodate, argintii, frumoase libelule
să muşte inima uscată şi foarte necăjită.

pe nisipul fin al unei alei lăturalnice
să pictăm copacii vii
şi nici un suflet nu va rezista acestei armonii
puţine cuvinte să-mi spui
în focul primei mari dorinţe
să-mi pierd din putere, să-ţi croieşte tu drum
prin mintea-mi prea crudă, trândavă s-aud
amănuntele iubirii.

să-mi spui că-mi eşti loial
să faci făgăduială
pentru mine, şi nu pentru altă fată.
şi ştii că n-aş vrea să-nchei
să pun capăt nemuririi.
 .
.
.

un om aprins ca mine, vădit şi neclintit,
se uită-n apăsarea ochilor şi-mi spune în sfărşit
că adevărul e curtenitor şi s-ar putea să mă fi dezamăgit.

Comentarii

ღAzucenaღ a spus…
Felicitari pentru modul in care scri ,e pur si simplu unic si cred ca am mai spus-o dar ma fascineaza cu totul ceea ce scri ,lucruri atat de simple si dorinte pe care le avem cu totii puse in cuvinte ce trezeste ceva in interiorul meu.
29 decembrie a spus…
@ ღAzucenaღ : iti multumesc :*!
manoliu a spus…
Vaai @29,
La tine e primavara in suflet.
Nu pot sa cred ca tu ai scris
aceasta frumoasa poezie.
Foarte frumos, Felicitari !
Father a spus…
Adevarul este adevar, si nu
te dezamageste.
Este doar teama de a nu pierde
ceva la care tzii mult.
Felicitari pentru poezie!

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate