Eu sunt cel ce mă cufund

Dimineaţa regăsesc nisipul melancoliilor mele, găsesc furtul nopţii pe-al mării vânt, găsesc ape şi mărunt le-adun de pe haine. Le strâng într-un borcan ca să-mi miroasă a alge, le ţin într-un dulap să se-nvechească şi să dea roade. să nască pui de zei din fii muritori, să vadă ei ce vedem noi, să fie cavaleri rătăcitori.
Chiar şi acum mai aud marea şi-o simt că suferă şi iartă. o simt în sângele aţipit şi pe ochii împăienjeniţi de nisip, însă ea îngăduie singurătăţii s-o pătrundă şi lasă un vultur să-i zboare deasupra, dovadă a libertăţii.
Eu mă scufund în foc şi-mi arde trupul, am dat oamenilor tot dar ei însă n-au să înţeleagă gestul. Aş fi luat culoarea apei, aş umbla în gol, m-aş pierde iară şi te-aş chema din nou.