Trupuri pe podeaua mării

Visai la bucle foarte lungi şi blonde. La ochii verzi şi temători. Visai crezând că vinovata e atât de-aproape.
Visai că marea merge înapoi într-un inel de foc. Sperai ca întinsul albastru el să ţi-o aducă înapoi.
Dar acolo în adânc, ea uită treptat de tine, traversă cu ochii îndureraţi prin vârfuri de lumină şi se trezi apoi într-o lume bizantină.

În urma ei oraş pustiu şi-un bărbat sălbatic alergând spre apă, au rămas. Spre ziuă, inima-i zdrobită, răscolită, pe jumătate în sare zidită, se-nchina valurilor.
Iar trupul îi juca în vagi ispite în arşiţa unor mişcări solare. Îi era durerea atât de foşnitoare, iar glasu-i ajungea uitare.
Visai cândva la blânda rătăcire-n doi pe mare.
Încet, încet, încet, în neant, strigătul de spaimă amar dispare.

Clipa unei morţi fericite, în absenţă, ritual ea le ţine.
Dărâmă, uluieşte . . .  un val mărunt şopteşte că marea încă-i mai iubeşte . . .


Comentarii

Pauza De Tigara a spus…
"Inima este ca marea, pastreaza in adancul ei tot ce a primit" . Si cum se spune..noi suntem copii marii..
29 decembrie a spus…
frumoooos;x spus
Father a spus…
Frumos, frumos de tot !
Alexandru a spus…
Lumea-i toata o visare. Nu degeaba ni se spune sa ne trezim la realitate. Eu refuz sa.
Louise a spus…
bine ca putem visa.
si tu esti..geniala
Seifenkönigin a spus…
could you please give my photo some credits?
thank you. Isabella Zappe

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate