Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.


Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o entitate, care este pe de parte divină, nu-mi dă liniște până când nu renunț la dragostea pe care ți-o port. Ca tu să fii salvat, eu trebuie să virez la stânga sau la dreapta. În visul acesta, opțiunea de a merge înainte cu tine de mână nu există. Sunt împietrită în propria visare, deși mă simt atât de vie și de reală. Mă văd pe mine în pat lângă tine, dar nu mă pot clinti. Nu pot striga, deși încerc cu toată ființa mea să te avertizez că am căzut într-un abis construit de mintea mea febrilă și că am nevoie să mă trezești. Dar nu se întâmplă niciodată. Mă poartă visul în chinul unui om mut disperat după ajutor. Nu te arăți  în vis, cu toate că ceea ce visez este întotdeauna despre tine. Nu ți-am putut distinge silueta printre chipurile  care mi se arată în aceste experiențe nocturne niciodată.

M-am trezit după două ore și jumătate, iar soarele nu s-a ivit nici acum. Remușcări, nelămuriri, reticențe. Toate sunt instrumente ale destinului care ard din temelii propria-mi existență. Cum să fac să nu mă las învinsă de teatrul crud pe care-l joacă soarta în rolul de ocrotitor al meu ?




                                             foto: Jana Brike

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate