Treceți la conținutul principal

Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea

Se făcuse destul de târziu, dar plecatul acasă nu era o opțiune. Iar câteodată ești constrâns de împrejurări să alegi calea neplăcută. Plătește berile, se îmbracă încet, se ridică de la masă și pleacă. Era începutul lui noiembrie, dar vremea, la fel ca sufletul, era schimbătoare. Ușor, încep să cadă derizoriu câțiva fulgi. Prima ninsoare, primul drum spre casă în singurătate, prima urmă de talpă în zăpadă în pustiul străzii. Era frumos, lumina becurilor oferea strălucire fiecărui fulg în parte. Cumva, gândurile se amestecau în frumusețea peisajului, oferindu-i o oarecare calmitate și siguranța că, dacă ar fi rostit câteva vorbe pentru sine, nu avea să o audă nimeni.

Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea. Iar tratamentul de care avea nevoie necesita izolarea pe o perioadă nedeterminată de timp. Rațiunea naște monștri, nebunia îi cultivă, izolarea îi dărâmă.

Comentarii

Blair a spus…
se cunoaste evolutia pe care ai avut-o de cand am inceput sa te citesc si pana acum. e de bine!
Izabella Stefania a spus…
Noaptea e buna pentru plimbare, dar si periculoasa pentru idei. :)

Postări populare de pe acest blog

Luni, ziua 18. Începuturile

Dragă jurnal,
Nu era pentru prima oară când mergeam la o petrecere în vreo dugheană de prin centrul Bucureștiului.  Nu eram nici de foarte mult timp prin capitală ca să-ți pot spune că am fost la prea multe. Mă mutasem abia de două luni și hoinăream străzile ca un câine scăpat din lațul unei bătrâne. Aveam bani, aveam ce face, ce cumpăra, ce încerca. Mă cuprindea mirajul unui oraș înghesuit de turme și totuși atât de sălbatic. Îmi plăcea și îmi repugna simultan confuzia și starea primitivă care mă învăluia în acel început de viață. Puteam să aleg între tot felul de bărbați mai mult sau mai puțin atrăgători, dar șarmanți și interesanți. Îmi plăcea  tipul cuceritor și-mi place și acum. Sunt de părere că un bărbat nu ar trebui  să se oprească din a curta o femeie la nesfârșit. Bine, există și tipul cuceritorului care îmi displace extraordinar de mult: atunci când nu mă atrage; dacă nu mă atrage, dansul cocoșelului îmi alungă orice pornire sexuală; când nu e atracție de nici un fel, efortu…

Duminică, ziua 17.

Dragă jurnal,
Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii. 
Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă. 
A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de nisip în d…

Dacă iarna nu pleacă de la noi, m-am gândit la un top al celor mai frumoase animale "de zăpadă"

Nevăstuica


Iepurele Arctic


Ursul polar


Un pui de focă



Lupul arctic
Vulpea polară Bufniţă de zăpad