Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea

Se făcuse destul de târziu, dar plecatul acasă nu era o opțiune. Iar câteodată ești constrâns de împrejurări să alegi calea neplăcută. Plătește berile, se îmbracă încet, se ridică de la masă și pleacă. Era începutul lui noiembrie, dar vremea, la fel ca sufletul, era schimbătoare. Ușor, încep să cadă derizoriu câțiva fulgi. Prima ninsoare, primul drum spre casă în singurătate, prima urmă de talpă în zăpadă în pustiul străzii. Era frumos, lumina becurilor oferea strălucire fiecărui fulg în parte. Cumva, gândurile se amestecau în frumusețea peisajului, oferindu-i o oarecare calmitate și siguranța că, dacă ar fi rostit câteva vorbe pentru sine, nu avea să o audă nimeni.

Singurătatea e benefică dacă scopul ei e vindecarea. Iar tratamentul de care avea nevoie necesita izolarea pe o perioadă nedeterminată de timp. Rațiunea naște monștri, nebunia îi cultivă, izolarea îi dărâmă.