Treceți la conținutul principal

Prieteniile devin cateodata bucati de carpe

Vin zile in care descoperi ca oamenii pe care credeai ca ii ai alaturi se dovedesc a fi indeajuns de indepartati. Si nu ma refer aici la partea fizica, pentru ca daca ar fi fost asa, am realiza cu totii la un moment dat ca ruptura unei prietenii s-a produs. Insa ei continua sa fie alaturi de tine si in acelasi timp nu. Mi s-a zis astazi ca prietenia intre doua femei nu exista cu adevarat, ca mai degraba te lipsesti. Ca la un anumit punct, se vor indeparta si-ti vor ramane aproape doar pentru satisfacerea propriului interes. Si cum se face ca mereu aflam mai tarziu lucrurile care ar fi contat la momentul oportun. Dar niciodata nu e prea tarziu decat niciodata, cum s-ar spune.
Imi pun mereu intrebari daca asteptarile mele din partea oamenilor nu au un standard ridicat, iar la sfarsitul zilei, cand trag linia si fac un calcul scurt, sfarsesc dezamagita. Partea buna e ca imi sunt un sfetnic bun si-mi raspund prompt- nu, nu am standarde prea ridicate si nici nu sunt dezamagita; o prietenie in care nu exista in primul rand respect, incredere si o atasare emotionala naturala, atunci nu e ceea ce eu consideram a fi potrivit pentru mine, ci daunator. Relatiile pe care le avem cu cei din jurul nostru pot fi daunatoare daca nu suntem atenti si ne lasam purtati de val. Astfel, un val de luciditate din cand in cand iti va permite sa analizezi in amanunt care sunt punctele forte si care sunt cele slabe ale relatiei tale cu oamenii. Vei observa ca balanta tinde sa incline spre cea de a doua categorie, iar daca se intampla asta, inseamna ca va trebui sa iti vezi de ale tale.
Pentru ca si tu ai interese, dar spre deosebire de celalalt, inca distingi intre prietenie si profitul de pe urma superficialitatii unei astfel de relatii.
Daca ai avut parte de lucrurile astea, e momentul sa cobori la un supermarket si sa cumperi un clean. Iar daca mai ai o farama de mila in tine, cumpara si un burete. Daca nu, rupe un maiou vechi si si sterge toata mizeria aia de relatie, ca mai mult decat o carpa pe care o folosesti la curatat, nu face.
You u'll feel better. Succes !

Comentarii

Bella Trix a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
liviuvelar a spus…
Luciditatea este o latura basolut necesara a relatiilor cu cei din lume, dar ea nu trebuie sa afecteze celelalte laturi, fantezia, entuziasmul, bucuria. Imi place mult modul ingrijit in care analizezi lucruri asa de delicate!
Lavinia Humeniuc a spus…
Intr-un fel pot spune ca sunt intr-o astfel de situatie, am tot incercat sa dau multe sanse unei prietenii...dar mereu sfarsesc prin a fi dezamagita, parca ceva nu se leaga. Cred ca buretele ar fi o solutie buna dar imi va lua ceva timp sa aplic...
Sava a spus…
In liceu dirigintele, profesor de psihologie ne spunea ca prietenii adevarati sunt cei din copilarie, la maturitate prieteniile se formeaza din interes. Intr-o oarecare masura cred ca e adevarat, la modul general vorbind, dar pentru prieteniile adevarate ca si pentru dragostea adevarata iti trebuie un noroc special pe care fie il ai, fie nu.Parerea mea:)
Sava a spus…
In liceu dirigintele, profesor de psihologie ne spunea ca prietenii adevarati sunt cei din copilarie, la maturitate prieteniile se formeaza din interes. Intr-o oarecare masura cred ca e adevarat, la modul general vorbind, dar pentru prieteniile adevarate ca si pentru dragostea adevarata iti trebuie un noroc special pe care fie il ai, fie nu.Parerea mea:)
Blair a spus…
it's good to have you back :)!

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Luni, ziua 18. Începuturile

Dragă jurnal,
Nu era pentru prima oară când mergeam la o petrecere în vreo dugheană de prin centrul Bucureștiului.  Nu eram nici de foarte mult timp prin capitală ca să-ți pot spune că am fost la prea multe. Mă mutasem abia de două luni și hoinăream străzile ca un câine scăpat din lațul unei bătrâne. Aveam bani, aveam ce face, ce cumpăra, ce încerca. Mă cuprindea mirajul unui oraș înghesuit de turme și totuși atât de sălbatic. Îmi plăcea și îmi repugna simultan confuzia și starea primitivă care mă învăluia în acel început de viață. Puteam să aleg între tot felul de bărbați mai mult sau mai puțin atrăgători, dar șarmanți și interesanți. Îmi plăcea  tipul cuceritor și-mi place și acum. Sunt de părere că un bărbat nu ar trebui  să se oprească din a curta o femeie la nesfârșit. Bine, există și tipul cuceritorului care îmi displace extraordinar de mult: atunci când nu mă atrage; dacă nu mă atrage, dansul cocoșelului îmi alungă orice pornire sexuală; când nu e atracție de nici un fel, efortu…

Duminică, ziua 17.

Dragă jurnal,
Simt cum se apropie toamna. Îi simt vântul iute și rece cum lovește în obraji. La orele 8 ale dimineții încă îți îngheață respirația și ochii plâng după soarele torid din vară. Au început copacii toți să fie luați la rost de bruma neanunțată care i-a întors cu susul în jos. Le sunt coroanele  cuprinse  de frisoane care fac din scuturarea frunzelor un dans înecat într-un delir al pasiunii. 
Mă simt sensibilă în această dimineață. Melancolică și prinsă în aceleași mișcări plastice și ritmice ca  cele ale frunzelor. Mă gândesc dacă sunt pregătită să încep adevărata poveste ce se vrea spusă în paginile tale. Până acum m-am lăsat purtată de sentimente mici și mai puțin însemnate, pe care inima mi le transmițea. Semnale slabe ale sufletului- așa le-aș descrie. Adevăratele trăiri sunt ținute captive încă. 
A venit momentul să mă destăinui cu adevărat, jurnalule. Să-ți spun, cu tărie în degetele care alunecă pe coală, că viața m-a surprins cum te surprinde furtuna de nisip în d…