Coliba de paie 3

Nu am crezut vreodată că viaţa  mă va lega de o iubire soră cu marea. Mi-am transformat cu mulţi ani în urmă un vis într-o obsesie a existenţei mele. Era pentru prima oară când am stat faţă în faţă cu marea, aveam 13 ani şi  ştiam că întâlnirea cu ea va fi o fericire care nu se va uza. Au trecut şapte ani de atunci şi nu cunosc altceva mai frumos, dintre toate gloriile vieţii, precum priveliştea ei.  Doar prinvind-o, inima n-are cum să treacă nepăsătoare în faţa măreţiei ei, uit treptat de mine la bătaia fiecărui val, mă scufund adânc şi descopăr înlăuntrul meu lucruri pe care le-am pierdut.
E ciudat s-o aud vorbindu-mi despre fericire. Am o bucurie atunci când îi desluşesc râsul natural, pueril.
.
.
.
Mi-am limitat libertatea la două lucruri : să nu urăsc pe cei ce râd în gura mare şi să trec fără zgomot peste o iubire căreia să nu-i datorez nimic. De fapt, cred că pentru a doua mi-am schimbat şi viaţa şi n-am visat nimic în schimb, am rămas fără apărare şi deznădejdea că viaţa celor iubiţi, transformată în cele din urmă în cenuşa unor momente goale, mă va determina să revin la realitate.
Cui datorez plăcerea vieţii ? Nu pot să dau un răspuns potrivit, mi-e teamă să nu greşesc doar trasând un tipar, o cale spre bariera normalului şi tipizării, care decide în locul atâtor muritori de rând. Mă las mereu purtată de reveria momentului şi nu permit raţiunii mele lucide să întreprindă vreun proces al minţii. Mă tăvălesc de multe ori în neant, îmi las trupul murdar şi suferinţele posibile în faţa unui altar al mării.
Nu mă cuprind fiorii decât atunci când toţi ceilalţi sunt fixaţi asupra-mi şi privesc cu amărăciune la nebuna năpădită din toate părţile de tandrele nopţi şi ochii goi şi vineţi ai unui prizonier cuprins în delir.
Tăcerea nu a făcut altceva decât să dea răgaz frontierelor psihicului de la a mai trata orice urmă de amintire, regret, groază. Tind adesea în somn să-mi alung orice adevăr de care sunt legată.
.
.
.
Refularea e salvare de la imoral.  Conduita mi-e pătată de propriul suflet stingher şi prea plin de promisiuni şi de deznădejde. Să suporţi nenorocirile altora  e ca şi cum ai deveni martir al unei lupte zadarnice. Care să îţi fie după aceea răsplata, recunoştinţa ?
Nu vei fi decât judecat.

va continua ...
sursa foto : http://29decembrie.tumblr.com

Comentarii

rosia_lady a spus…
Imi place, scrisul tau este superb. Fiecare creatie pe care o asterni pe filele acestui blog este desavarsita, esti o maestra a cuvintelor.
Anonim a spus…
pentru ca prima parte, cu marea, a umblat la sufletelul meu. si i-a aprins un dor, tare tare.

si pentru cat de minunata poti sa fii!
si pentru toate celelalte lucruri geniale ale tale, iti transmit imbratisari calde.
R.
Ciocolatika a spus…
Draga mea, ai fost nominalizată :) http://ciocolatika.blogspot.ro/2013/02/premiu-frumos-si-curios.html

Numai bine îți doresc!
Unknown a spus…
Wonderfull! :*
Scrii atat de frumos .:* Felicitari.
Rosaline a spus…
Ai un mic chestionar la mine pe blog, daca te intereseaza, intr-un moment de liniste sau, pur si simplu, de lipsa de ocupatie ;) http://timpulslujestedarnuexista.blogspot.ro/2013/02/o-chestie-draguta-pentru-manca-timpul.html
Pauza De Tigara a spus…
imi place..astept continuarea..
Așa frumos așterni tu pe blog toate cuvintele ! Nu știu ce să-ți spun , toate complimentele ar fi prea puține !

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate