nu despre asta este vorba

viaţa îmi e atât de pustie uneori, atât de tandră câteodată şi fără sens adesea. mă asigur mereu că mi-am găsit locul potrivit, dar când să mă aşez, mi se spune că nu am voie acolo, că e rezervat pentru altcineva . . . îmi cer scuze şi mă ridic, fac doi-trei paşi şi găsesc un scaun gol. mă aşez, dar trei minute mai târziu sunt deranjată. îmi iau geanta în mâna stângă şi plec.
îmi cântăresc fiecare pas, îl adun cu cei de dinainte, îmi măsor orizontul şi îi supraveghez pe oameni. aş da orice să mă aşez pe-o bancă la umbra unui tei.
mă asigur în continuare că merg pe drumul corect. mă asigur mă asigur mă asigur pentru tot  . ..
şi până la urmă, nu pentru asta e viaţa? (nu) să te asiguri pentru tot ce are să vină, pentru ziua în care, poate, ai să găseşti un scaun, doar al tău . . .

Comentarii

Paolla si-atat a spus…
e greu sa-ti mia gasesti locul in ziua de azi..:(cand oamenii nu stiu sa mai fie oameni...
Rebeca C. a spus…
În viaţă suntem călători, întreaga perioadă de timp pe care noi o numim "viaţă" este de fapt o călătorie prin opera lui Dumnezeu. Suntem liberi şi efemeri, la fel ca fluturii. Uneori ne găsim locul alteori doar ne mutăm dintr-un loc în altul. Asta nu înseamnă că avem vreo problemă, ăsta-i ciclul vieţii.
Mi-era dor de postările tale...

Frumos scris, ca de obicei.
29 decembrie a spus…
@ Rebeca : multumesc frumos:*
Iona a spus…
nimic nu e prea greu daca vrei...
Fata cu Cafea a spus…
Just live the moment. :)
Kiraa. a spus…
nu, nu despre asta e vorba, ci despre siguranta pe care, daca n-o primesti de la altii, tinzi sa ti-o oferi singura.
am inceput sa cred ca a ma asigura e aceeasi cu a ma iubi.
Iulia a spus…
De aceea niciodata nu ma asez in primele trei randuri...astept sa fiu invitata, tocmai pt a nu mi se spune: "imi pare rau, dar...".

Oribil! Uneori, chiar si scaunele din spate sunt ocupate...dar nu-i nimic! => inseamna ca am gresit sala!
Anca Snow a spus…
Nu mai cauta nici un scaun. Asteapta sa se aseze altul langa tine :)
Omul-Ancoră a spus…
Am simtit de multe ori ca am ajuns prea tarziu in unele locuri, peste tot a fost altcineva inaintea mea.
interesant , frumos <3<3
Anonim a spus…
Viata nu are sens atat timp cat nu-i oferim noi unul .
Jimmi a spus…
atunci cand e rezervat pentru altcineva sau e de drept al tau, tu decizi. doar stramosii nostrii n-au purtat batalii degeaba. nu lasa pe nimeni sa spuna unde e locul tau si unde nu. :)

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate