Singur el

Mi-ai spus cândva de-un om, tandru, vesel, iubitor. Acum vii nebun la mine şi-mi spui de el ca de-o ruşine. Spui că flacăra Iadului prin răni deschise la oase-i pătrundeau iar sufletul îi ars pe rug şi că inima, imaginea sfârşitului ţi-o ucide. Era cuprins de flăcări de-amprejurul său şi-o faţă luminoasă şi fierbinte i se arăta. Zăpăcit şi transpitat pe toată fruntea-i neagră de cenuşă, el cel care suferinţa o dispreţuia, a murit în chinuri îngrozitoare.
Şi urletul şi-acum i se aude şi-nfaţa ta se-arată moartea, când priveşti rugul să ştii c-a fost pe el un om ce suferea.