Are să-mi fie frică
tu ştii că aş pleca şi-acum spre tine dar mă gândesc oare ce are să fie ?
să fug de aici către o altă lume, să mă pierd la orizont şi străini să văd în juru-mi, tu ştii că mi-e frică şi că-mi pierd mintea-n lumină şi că la apus mă iau fiorii şi-ntunericul are să mă cuprindă.
de ce mă pui să bat drum până la tine, să urc în tren şi să stau închinsă-n mine ?
să mă pierd cu firea când străin are să îmi zică o poveste şi eu să nu ştiu ai zâmbi frumos ori ai clipi din gene meticulos, ce mă fac atunci, cine mă mai salvează ?
mi-e teamă de acuma, apoi când voi fi suită şi aruncată-n vreun vagon plin de oameni vorbind în jargon. ce mă fac tu, spune ? ce mi-e sufletul mărunt, chircit si mintea îi aiurită.
tu vrei să străbat ape şi câmpii, să văd cerul alb, după aia luna, să văd stele şi copacii aurii, să vină dimineaţa şi în geamul prea murdar, un soare să-şi strecoare o aripă-n vizoare şi eu să nu fi ajuns.
eu renunţ şi-o spun apăsat, nu cred că ai calculat cum se cuvine. mă înşeli şi-mi faci ochi dulci, unde crezi c-ai s-o apuci ?
de vei vrea vei veni tu, şi nu eu aşa speriată, că mi-e inima crăpată şi am spasme la stomac. eu te aştept să ştii, necontenit să vii şi să-mi spui că mă iubeşti, aşa, urâtă-n glas cum sunt eu şi în simţiri.

Comentarii
Toate fetele si prietenii lui
Mallyna sa fuga la blogul ei sa o incurajeze "Bucati de suflet, Bucati de minte-Mallynna" Doreste
sa renunte. A scris "Ultima postare" Eu am fost cu un comentariu, vedeti si voi ce a scris. Va rog din suflet hai sa o
ajutam. O seara frumoasa la toti.
@29decembrie -Multumesc frumos.
Ai sa pierzi privelistea.
cand este asteptata!
- Chretien de Troyes -
Sunt de acord cu citatul celui de deasupra mea, Father, la care totusi as mai adaug ceva: sa se si implineasca fericirea aia...