Preludiu în faur

Calc pe pietre în februarie auster. Oftez şi văd marea în albe imagini care pier. O noapte, ţie buze ţipătoare, ţi-o ofer. În noi e acelaşi amestec în care, copleşitor, iubirea încă arde. Dar spune-mi, e ea roditoare ? Ţi-s oasele sătule de patul de iubit?

Mă simt elogiată şi sunt întrebată : de către cine ? O fi iubit ... mi-e sufletul jignit când se încarcă cu umana ideea despre ibovnic. Strig : da, inima mi se îndreaptă spre zenit ... n-am amant, nici iubit.

Dar, în timp pierdut pe globul pământesc, se nasc din întuneric jumătăţi de trup omenesc. Sunt albi, sunt aurii, sunt negrii . . . străvezii. Sunt peţitori cu vesel farmec şi lăcomiţi. Şoptesc, de-abia auzi, despre marea Preaiubi. Să te aştepţi să fugă, nu cunoşti al lor destin. Le e inima chircită şi-s insuportabili de senin.
O vorbă goală de ţi-ar zice tu să trebuiască să îi crezi. Ne-am răsfrânge în tot ce există, numai să nu-i vezi.

Şi ne-am naşte din nou, îmbrăţişaţi ca spiţele roţii, dar inima sensibilă ea va rămâne. Albaştrii ochi ţi-or măcina iar mintea de lunatic şi cu înfrigurare, amintiri de-a valma vor înstela trecutul.

Tu să fii proastă, oricum n-ai să-nţelegi iubirea. Pământul îţi fuge de sub picioare. Cine e el şi cine eşti tu oare ?

Să ne iubim etern, nu mâine, nici curând . . . căci o amintire doare .





Comentarii

Unknown a spus…
Ador rimele-n proză!
Invizibilul a spus…
Oameni care se pupa ... Mama lor de norocosi !
Father a spus…
Frumos!
Hordy a spus…
Să ne iubim atunci, să ne iubim căci dacă ştim cum oamenii iubesc cu gândul doar la fericire, de ce nu aş iubi şi eu cu gândul doar la tine. Ştim ca să dansăm când eu încă-s schilod, ştim ca să cântăm când tu mă crezi afon. Ştim să urlăm de fericire doar dacă ştim să ne iubim ca-n filme.
Maria a spus…
wonderful!
Rebeca C. a spus…
cuvintele sunt de prisos!

Foarte frumos scris!
Boddah a spus…
oamenii chiar nu pot face ceva etern.
nu oamenii.
29 decembrie a spus…
@ Bodahh : nu, oamenii nu pot face, dar pot simti, iar ce-i ce nu sunt capabili sa simta, uscaciune se infiltreaza in sufletele lor iar cand se intampla asta, el nu mai e etern. piere.
Andreea a spus…
"Tu să fii proastă, oricum n-ai să-nţelegi iubirea. Pământul îţi fuge de sub picioare. Cine e el şi cine eşti tu oare ?

Să ne iubim etern, nu mâine, nici curând . . . căci o amintire doare ."

Preferatele mele pentru că mă regăsesc. Scuze că abia acum citesc şi îţi las comment. În timpul şcolii nu pre am timp.
Andreea a spus…
aa...Să ştii că nu doar amintirea doare. Fereşte-te de starea "uterină" în care orice lucru mărunt îţi poate provoca moartea sau într-un caz fericit, doar dureri tăioase...

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate