Am lipsit, dar a fost pentru odihnă. Cu câteva zile în urmă, într-o sâmbătă devreme plină de soare, ne-am urcat în trenul clasic care ducea spre mare. Durează, dar când nebunia creşte, satisfacţia e mai mare şi orele se scurg. Durează până când sunetele melodiilor răsfirate printre capete de oameni să-ţi mângâie urechea şi durează iar ca mintea şi sufletul care vor fi pline de chipuri ale oamenilor veseli, trişti, beţi, adormiţi, machiaţi, turtiţi şi cu puţini dinţi, drogaţi şi ameţiţi, fericiţi şi de toate vârstele, să dea uitare lor. Dar nu îţi fă griji, marea, ca prin minune spală trupurile şi-ţi oferă licoarea dulce a uitării. Ştiu un lucru pe care cu siguranţă mi-l voi aminti : Strangers are just friends we haven`t met yet . . .
Şi nu voi uita că pot restitui mării tot ce mi-a dat, am felul meu de a o face.
Şi nu voi uita că pot restitui mării tot ce mi-a dat, am felul meu de a o face.
Comentarii