Miercuri, ziua 2

Imagine
Ora 09:45. Mă trezește cățelul. Iubitul dormea lipit de mine, cu mâna lui stângă, alunecată de azi-noapte pe sânul meu. Îi place să mă țină în brațe, să se încolăcească în jurul meu și să mă protejeze. Îmi arată dragostea pe care mi-o poartă.
M-am trezit înaintea lui, cu pofta nebună și trupească de a-i demonstra câtă dragoste îi port. M-am ridicat domol din pat, mi-am încălțat papucii și i-am dat drumul la cățel afară, în curte. M-am întors în dormitor, pe holul lung, ca o pisică neagră. L-am surprins, zâmbind la el, de sub pătură.
-         - Bună dimineața, pulă ! O simt. Frumoasă și irezistibilă erecție. M-am jucat puțin, i-am luat-o cu buzele, ușor cu limba, apoi i-am sărutat-o zgomotos. Știam că-i voi fi plăcută toată ziua. Că nu se va mai putea enerva pe mine. Că mă iubea și mă dorea cu fiecare dimineață mai mult decât în precedenta. Se îndrăgostea de mine pentru că îi pregăteam cel mai sănătos mic-dejun, iar eu mă îndrăgosteam de el.
-Lasă-mă să-ți sărut păsărica, împărăteasă.…

Nimfă

De ce să atingi când e atât de emoţionant să priveşti ? De ce să-i simţi conturul prea fin care învăluie atâtea forme şi s-o admiri, să n-o îmbrăţişezi şi nici să-i săruţi ochii. Să te simţi, privind-o doar, zeu al eternităţii care freamătă visând înlăuntrul acestei clipe, la crearea acestui trup cald ca trunchiul castanilor. S-o salvezi din singurătatea romantică care-o ţine atât de dreaptă şi demnă. Să-i găseşti durerea care-i face buzele să ardă violent.
Ia spune, ce te atrage la dânsa ? Să fie truda ei nebună pentru lumină sau trupul ei ca un surâs, îmbătat în veşnicie, cu bustul ca boaba strugurelui iar sânii-i tragic joacă de-ţi stârnesc simţiri şi te îndeamnă la râs pervers, la pasiune secătuită ?
Lasă-ţi tu inima fierbinte şi patima cu care storci din miile de clipe. Vei avea nevoie de dânsa ca să-ţi îmbibe sufletul de linişte şi rătăcire. Ea  . . . ea nu se apără împotriva timpului, ci îl acceptă şi curge odată cu el.

Comentarii

Lady*izuH a spus…
Dap, nu avem cum sa ne impotrivim timpului :)
Andreea Cristache a spus…
Bine spus"ea nu se apara impotriva timpului,ci il accepta si curge odata cu el"..Atat de clara..atat de complicata dar in acelasi timp atat de simpla..:)
Mereu reusesti sa sa spui atat de multe in cuvinte putine:)
Rebeca C. a spus…
intotdeauna surprinzi esentialul! Reusesti sa ma lasi cu gura cascata de fiecare data:D
Kiraa. a spus…
îmi place nespus cum învârți ideile. :) asta pentru că nu-mi place cum sună 'jonglezi'. chiar frumos începutul. și restul, dar el mi-a părut că dat tonul.
frumos. :3
Randunica a spus…
ce se poate pierde sau ce se poate
castiga?
aliz3 a spus…
Bărbatul e o fiinţă ciudată , un fel de vânător care îşi urmăreşte prada , mai întâi de la depărtare apoi din ce în ce mai de aproape , dorinţa aprinzându-se tot mai mult . Nu este pe deplin satisfăcut decât atunci când poate simţi tot ceea ce ochiul îi prezintă .Ca o mâncare pe care o miroşi , dar stomacul rămâne la fel de gol şi abia atunci când o mănânci eşti sătul .
Julieta a spus…
foarte frumos si interesant:) m-am regasit si eu, in unele fraze.
iti urez o seara ...fara timp!!
Pioggia d'aprile a spus…
"Priveste fereastra si parca vede altceva decat in alte zile. Scoate inelul de pe deget, il priveste in lumina, citeste inscriptia, pune la loc pe deget si iar se uita la fulgii de nea. Dar astazi mainile si-au pierdut linistea lor blajina. Asteapta ceva? Doresc ceva?
Mainile parca s-ar hotari sa zboare. Se ridica de pe genunchi, pornesc, cad, iar se ridica. Se ridica, se duce pana la fereastra si isi aduce aminte cum desena iarna cu degetul, dar fereastra cu ninsoare e o fila veche in cartea ingerilor".
vert a spus…
Prietenă,omul a descoperit focul în pasiune.
Ai o balanţă incredibilă,cu care echilibrezi perfect ce transmiţi,nici exagerat de 'dulce' nici 'degeaba'.Mă aduci aici mereu.Sărut mâna !
ochelari de ploaie a spus…
ce bine ai zis`o :)
Deea a spus…
Felul în care scrii ...e absolut perfect... Transmiți atât de multe!
Septimia a spus…
La ce mi-a folosit trufia?
La mai multe decat m-a privat.
David a spus…
Imi place. Frumusetea e o virtute.

Postări populare de pe acest blog

La botul calului

Eu Tarzan, restul Cita

Am calități. Societatea are defecte