Netoată

şi ştii cât mi-aş dori ca vântul să se-oprească
oameni să-mi zâmbească
şi fericirea în doi să rămână peste noapte.

să priveşti peste umerii mei albi şi goi
peste bustul aurit
să ne pictăm trupul în culori
şi flori brodate, argintii, frumoase libelule
să muşte inima uscată şi foarte necăjită.

pe nisipul fin al unei alei lăturalnice
să pictăm copacii vii
şi nici un suflet nu va rezista acestei armonii
puţine cuvinte să-mi spui
în focul primei mari dorinţe
să-mi pierd din putere, să-ţi croieşte tu drum
prin mintea-mi prea crudă, trândavă s-aud
amănuntele iubirii.

să-mi spui că-mi eşti loial
să faci făgăduială
pentru mine, şi nu pentru altă fată.
şi ştii că n-aş vrea să-nchei
să pun capăt nemuririi.
 .
.
.

un om aprins ca mine, vădit şi neclintit,
se uită-n apăsarea ochilor şi-mi spune în sfărşit
că adevărul e curtenitor şi s-ar putea să mă fi dezamăgit.

4 comentarii :

ღAzucenaღ spunea...

Felicitari pentru modul in care scri ,e pur si simplu unic si cred ca am mai spus-o dar ma fascineaza cu totul ceea ce scri ,lucruri atat de simple si dorinte pe care le avem cu totii puse in cuvinte ce trezeste ceva in interiorul meu.

29decembrie spunea...

@ ღAzucenaღ : iti multumesc :*!

manoliu spunea...

Vaai @29,
La tine e primavara in suflet.
Nu pot sa cred ca tu ai scris
aceasta frumoasa poezie.
Foarte frumos, Felicitari !

Father spunea...

Adevarul este adevar, si nu
te dezamageste.
Este doar teama de a nu pierde
ceva la care tzii mult.
Felicitari pentru poezie!

Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi