Trupuri pe podeaua mării

Visai la bucle foarte lungi şi blonde. La ochii verzi şi temători. Visai crezând că vinovata e atât de-aproape.
Visai că marea merge înapoi într-un inel de foc. Sperai ca întinsul albastru el să ţi-o aducă înapoi.
Dar acolo în adânc, ea uită treptat de tine, traversă cu ochii îndureraţi prin vârfuri de lumină şi se trezi apoi într-o lume bizantină.

În urma ei oraş pustiu şi-un bărbat sălbatic alergând spre apă, au rămas. Spre ziuă, inima-i zdrobită, răscolită, pe jumătate în sare zidită, se-nchina valurilor.
Iar trupul îi juca în vagi ispite în arşiţa unor mişcări solare. Îi era durerea atât de foşnitoare, iar glasu-i ajungea uitare.
Visai cândva la blânda rătăcire-n doi pe mare.
Încet, încet, încet, în neant, strigătul de spaimă amar dispare.

Clipa unei morţi fericite, în absenţă, ritual ea le ţine.
Dărâmă, uluieşte . . .  un val mărunt şopteşte că marea încă-i mai iubeşte . . .


6 comentarii :

Pauza De Tigara spunea...

"Inima este ca marea, pastreaza in adancul ei tot ce a primit" . Si cum se spune..noi suntem copii marii..

29decembrie spunea...

frumoooos;x spus

manoliu spunea...

Frumos, frumos de tot !

Alexandru spunea...

Lumea-i toata o visare. Nu degeaba ni se spune sa ne trezim la realitate. Eu refuz sa.

a n c a spunea...

bine ca putem visa.
si tu esti..geniala

Seifenkönigin spunea...

could you please give my photo some credits?
thank you. Isabella Zappe

Copyright © 2014 29 decembrie

Distributed By Blogger Templates | Designed By Darmowe dodatki na blogi