Treceți la conținutul principal

Trebuie să vă zic povestea asta

intro

Recent, de vreo două săptămâni încoace, terminase o relație amoroasă care s-a dovedit a fi un necaz al inimii. Morbidă. Nici o ghicitoare nu-i putea afla destinul alături de un asemenea partener. Flama exista, dar nu a fost de ajuns. Trebuia să pună punct, dar ea amâna cu o virgulă. Până într-o zi când   s-a hotărât că viitorul nu-i va rezerva nimic alături de el, că un sfârșit blând nu era posibil, că trebuia întâi să vină furtună și apoi soarele va răsări. Era o ceață la începutul lui decembrie și intuia că suferința o să dureze, dar se simțea mulțumită că se vedea liberă. Pescărușii zboară și pe ceață, sunt singurele păsări care iubesc necondiționat marea, indiferent de anotimp. Iar ea, va iubi întotdeauna, indiferent pe cine. Oricine altcineva în afară de el și rânjetul lui nesigur. Să se ducă dracu.

partea 1

Nu se vedea pe sine a fi însoțită de un alt partener, cu inima căsăpită de durere. Era devreme, vreo doisprezece după-amiaza. Își pregăti masa, apoi își făcuse un ceai de fructe, peste care stoarse două felii de lămâie. Ceva trebuia să-i taie greața de dimineață. Completase totul cu o țigară, pe care o fumase în afara camerei, pe hol. Auzise niște voci, dar nu căuta un anturaj pentru o discuție. Se proptise pe scările acoperite de maldăre de scrum și chiștoace, cu ceaiul lângă ea. Doi tipi ridicau din umeri, sorbindu-și țigara. Le cunoștea fizionomia, erau adaptabili privirii. Acei ochi deschiși, pătrunzători, cuprinși de o nimicitoare dorință masculină. Îl privea pe unul, se întorcea la celălalt. Dar privirea îi era fixată pe o singură gură senzuală, care vorbea ușor, dând impresia că întotdeauna știe ce are de făcut. Acea alură a perfecționistului pedant, dar sexy și irezistibil. Cuceritor, clandestin și suspicios. A existat o clipă a extazului în care ochii ei se clăteau de negura trecutului bolnăvicios. Intimidant, dar provocator în același timp. Singura piedică era că circumstanța o găsise nepregătită. Simțea că se putea înfrupta cu tot dinadinsu din bărbatul care îi răspundea inteligent și cu interes privirilor ei. Era ca o escapadă în doi pentru șapte minute cât durase țigara aia. Plutea un aer ezoteric, nevăzut de cealaltă pereche de ochi. Se percepea ca un securist pregătit să adulmece fiecare gest, mimică pe care avea să o dospească mai târziu când rămânea singură. Și-a luat inima în minți și l-a abordat. Subit, încrezătoare și arsă de o râvnire comună. Răspunsul lui a fost scurt, sec, iar chestiunea de la care pornise conversația, mai banală decât reclamele la tampoane. Comisese o gafă, dar nu se putea abține. Praful de pe inimă trebuia șters, iar lacrimile udă, dar nu și usucă. Convinsă că a dat cu dreptul în stângul, s-a retras. Pierduse bătălia asta, dar războiul abia începuse. Muniția trebuia pregătită, psihicul convins de forța ei năucitoare de a seduce, iar trupul, retușat după multe nopți lungi și dese înecate în cafele, alcool și tutun. Avea o țintă, avea la ce să se gândească. Avea un fir și ținea cât de tare putea de el. Crea scenarii la nesfârșit, avea cu ce să-și hrănească imaginația. Sex închipuit, fantezii amoroase, dorințe carnale, atracție fizică, zâmbet albit de discretul pasional și schimbul de priviri care le alimenta pe toate. Au urmat zile, săptămâni, în care se vedeau zilnic și se apropriau prin fiecare gest de intimitate. Bineînțeles, lucrurile au decurs de la sine, iar situația părea cât de cât simetrică. Bărbații nu sunt niște porci. Nu toți. Trebuie doar să ai răbdarea să îi descoperi pe cei buni, pe cei care merită, pe cei care nu au interiorul artificial și care sunt convinși că pot monopoliza sexul slab.

partea 2

Era o joi, și de fapt, în ziua asta de decembrie a început cu adevărat povestea. Fusese invitată de către el, la balul facultății. Invitația venise prompt, însoțită de acel zâmbet copilăros care refuza să plece fără a-i da satisfacția reușitei. Prin urmare, a fost de acord, i-a acceptat doleanța. Era cinci seara și trebuia să înceapă a se pregăti, pentru că femeile au nevoie de șase ore asidue pentru a străluci două.
Se aranjase cu migăleală, încet și sigur. Trebuia să reflecte o lumină vie, naturală, izvorâtă din pasiune. Se străduia să arate impecabil lângă el. Ultimul lucru a fost să-și aplice un roșu aprins pe buze, să-și pună repejor tocurile și să se uite în oglindă. I se umezeau ochii privindu-se. Cum arăta acum câteva săptămâni, cu părul răvășit, cu ochii vizibil obosiți, total dezinteresată de aspectul ei fizic. Realizase că o interesa peste măsură reacția lui și depuse tot efortul să-l surprindă. Era important pentru ea. Toate gândurile ei au fost ucise de o bătaie în ușă. Deschise. Era el, un bărbat frumos în toată accepțiunea cuvântului. Elegant, din cap până în picioare, purtând un sacou negru, care îi venea turnat pe trupul înalt, bine constituit. Se simțea mică cât un grăunte în ochii lui, era copleșită. Reacțiile ei puerile persistau, sufletul îi era al unei fete de 15 ani, care era pentru prima oară luată din fața ușii de un băiat. Îl apucase de braț și se îndreptară amândoi spre lift. Urmă o scurtă pauză de tăcere arhicunoscută. O apucase de mână și o privea în ochi. Îi șoptise lin, apropriindu-se de ea, că este frumoasă. Mii de licurici dansau în sufletul ei, făcând ca ecoul ritmului lor să lovească apăsat în inimă. Tresări ca lovită de trăsnet. Se abținuse să nu afișeze nimic din ce simțea, însă măgulirea i se citea în ochi. Era apreciată, după mult timp.

partea 3

Ajunși acolo, s-au sorbit din ochi mai mult decât ceilalți sorbeau din pahare. Muzică era provocatoare. Băuse două pahare și avea curaj. Trebuia doar să o invite la dans. Iar momentul sosise. O apucă domol de mijlocul firav, subțirel și se lipi de ea. Un bărbat în costum, mirosind a colonie aparte, care emana un miros divin, rupt din florile cerului senin de vară. Și au dansat... au dansat... fără a se putea opri. Erau perfecți, trupurile li se lipeau ca piesele unui puzzle. Ea înaltă, zveltă și abilă în mișcări, era piesa potrivită pentru corpul lui atletic, neted, finisat. Privirile celorlalți erau ațintite asupra lor. Rupți de realitatea celorlalți care îi priveau pizmaș, sorbind fiecare gest al lor de tandrețe, pluteau într-o atmosferă care aducea a duo. Un moment celest, și deși basmele nu mai sunt pe placul oamenilor atât de ignoranți și captivați de citadinul profan, ei se hrăneau din aceste clipe cu buzele strânse, uitându-se unul la celălalt cu dragoste. Se opriră, evident momentele petrecute cu dăruire sunt istovitoare, dar ele constituiau cele mai frumoase amintiri ale ei din ultimii ani.
Coborâră împreună, la brațul lui, scările care conduceau spre baia aflată la parter. Amândoi radiau, erau fericiți și cuprinși încă de euforia anterioară. Merseseră puțin, croindu-și drumul spre baie printr-un restaurant somptuos, pustiu, cu mese multe și aranjate de parcă ar fi urmat o nuntă. El se uită la ea și i-o luă înainte. Se oprise în fața unei mese mici, rotunde, cu două scaune. Trase unul dintre ele și o invită să se așeze. Uimită și în același timp cuprinsă de un râs tumultos, se așeză la primele două rugăminți ale lui. Nu-i venea să creadă ce se întâmplă. El trase un șervet de pe masă și îl întinse pe brațul stâng. Avea postura impecabilă a unui ospătar dintr-un luxos restaurant franțuzesc. Zâmbetele și chicotelile nu încetau să răsune în tot restaurantul. Barul, luminat și plin de băuturi soficticate, strălucea în difuza ambianță. Era rugată să-și prezinte comanda. Ceru o vodcă, iar partenerului fictiv, care urma să se așeze, un vin roșu, dulce. Urma comanda mâncării. Ospătarul făcu două piruete agitat. Își prezentă scuzele de rigoare, vorbindu-i despre faptul că acea masă era rezervată și că se vede nevoit în această situație să îi ofere o altă masă. Ea acceptă politicos, se ridicase, iar el o conduse la o altă masă, îi trase scaunul, atingându-i ușor cu degetele părul. În timpul acesta, cei din clubul unde petreceau coborau spre baie, privindu-i îmbunător pe nebunii fermecați unul de celălalt din restaurant. În cele din urmă se așezase și el, în fața ei, la masă. Era partenerul pe care îl așteptase. Jocul lui dublu de personaje o fascinase, o învelise într-o aură cerească. Acest impuls de moment, imprevizibilul cu care se jucase el în tot acest timp, o determinase să se îndrăgostească nebunește de spiritul lui ludic. Îl privea așa cum privești în vară cerul înstelat, întins pe verdele ierbii răcoritor. În interiorul ei se răspândi melancolia, în mintea ei era numai el. Nu-și mai amintea de când simțise ceva nou pentru prima dată, însă acum, trăirile o împresurau.

Povestea asta nu are final. Nu se poate încadra într-un tipar, n-o pot împrejmui cum ochii nu pot îngrădi orizontul. Fericirea lor dăinuie și azi, dar seara aceea și-a pus pecetea asupra amândurora.

Iubirea nu a fost ceea ce s-a văzut, ci ceea ce a făcut-o el pe ea să vadă ...

Comentarii

Calin a spus…
Mi-e o scarba teribila de aceste 2 personaje.Bine ca s-a terminat odata.ca niciodata.

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.

Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o …

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…