Pe drumul meu mai întâlnesc şi ceaţă

Nu am încercat vreodată să îmi transpun idealurile în viaţa reală şi nu din teamă sau neputinţă, ci din simpla convingere că aşteptările îmi vor furniza o continuă nerăbdare. Furnicăturile interioare şi zbuciumul provocat de gândul unei reuşite nu fac altceva decât să epuizeze neîncetat negura pozitivismului cu care suntem înzestraţi într-o oarecare măsură, toţi. Am făcut greşeala odată de a precipita lucrurile şi de a-mi dezvolta un complex prin graba de a accelera tot ceea ce mi se întâmpla în jur. Până când, acum două săptămâni, când m-am oprit.
Am avut o zi în care am fost nevoită, sub greutatea impulsului, să decid pentru mine în cinci minute. Nu am urmat nici o raţiune şi am dat totul pe mână da-ului şi a nu-ului. A fost simplu, dar ceea ce a urmat mi-a complicat existenţa.
Am spus da unui job obţinut în nici o oră, am spus nu Paştelui şi familiei, am spus nu somnului şi picioarelor care aveau să cedeze. Am spus da unor oameni noi, necunoscuţi, am spus da unor bani veniţi din altă parte decât de la părinţi, dar e nevoie de muncă pentru asta.
Am spus nu restanţelor şi continui să dorm câteva ore ca să pot citi pentru examene. 
E minunat să devii responsabil pentru acţiunile tale, să te străduieşte să îmbini calitatea muncii tale cu a celorlalţi, iar la sfârşitul zilei, să te prindă cu ei răsăritul pe malul mării, chiar dacă eşti nedormit de 26 de ore, există distracţie şi după o astfel de zi. Să te pui în pat şi să adormi în 2 minute, să te trezeşti buimac, să-ţi faci un ceai şi să-l bei pe balcon, admirând lucrurile pe care le faci, iar seara să aţipeşti împăcat cu sine, să fii fericit că ai reuşit, puţin, dar ai făcut-o. Experienţele de început, de la 20 de ani sunt cele mai groaznice şi impardonabil de prosteşti, dar îţi aduc bucuria succesului, insignifiant, însă admirabil.
Mi-am lăsat toate deoparte, pentru că am realizat lipsa de vreo lună şi ceva de pe blog, îmi lipseşte partea aceasta, nu am mai scris de mult timp pentru mine. O greşeală pe care nu pot să scuz, mai ales când privesc marea zilnic şi ştiu cât am scris despre ea aici.
Devii vulnerabil, când nu mai ai timp pentru tine. Eşti insipid, eşti o unealtă. 
Merg pe premisa că am timp de toate, chiar şi după o zi de rahat, să privesc apa mării cel puţin o dată, o dată un minut.

Comentarii

Unknown a spus…
Felicitari pentru ca te descurci atat de bine!
JustMe a spus…
Nu exista, nu putem sa avem timp pentru toate. eu stiam ca am scris foarte rar pe blog, din cauza timpului, a copilului si a proiectelor personale, dar m-a lovit asa cand m-am uitat intr-o zi si am vazut ca in tot anul 2012 am avut doar patru postari. atunci m-a lovit! Mi-a parut tare rau si mi-am dat seama ca mai am atat de multe lucruri de spus... so, i'm back!
P.S: sa stii ca postarile tale "Coliba de paie" m-au impresionat de-a dreptul, ai scris exact toate lucrurile nescrise de mine in perioada aia. Iti multumesc!
Fata cu Cafea a spus…
You are baaaccck :*
Kiraa. a spus…
astept asa...cu mai multa nerabdare, parca, sa-mi spun si eu lucruri de genu :) e placut sa citesti ceva ce ai putea trai
si mi-era dor sa-mi bag nasul pe aici... multa bafta!:*
AlexaaC a spus…
Nu e nevoie sa iti motivezi absenta atat timp cat mai inainte de toate scriem pentru noi si nu la foc automat sau la cerere.
Succes cu noul job!
De ce sa fie succesul insignifiant? Cate momente mai gasesti in care sa te simti atat d eimpacat cu tine insuti?
M. a spus…
pe voi, cei cu marea aproape, vă invidiez cel mai mult!
Pauza De Tigara a spus…
Luptandu-ma cu timpul n/am observat ca au trecut 2 luni de cand n-am mai postat si pregatita sa "te citesc" observ aceasta absenta a ta, tot de 2 luni..unde iti umbla mintea stimata 29decembrie? eu te astept oricand..
Mike a spus…
e genial sentimentul că nu mai ești dependent de nimeni, că poți să te întreții, că poți fi cu adevărat tu, fără ajutor din jur. că poți să fii ce vrei să fii, fără să ți se ofere nimic. am doar 15 ani, dar blogul tău mă uimește. așa că ți-am dat follow. dacă vrei, poți să te uiți și pe blogul meu. e despre mine, despre noi, despre voi și despre nimeni. e un blog în devenire. să știi doar că ador blogul tău.
Alexandru a spus…
Nici in iunie, nici iulie n-ai scris. Sper sa o faci in august !

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate