Treceți la conținutul principal

După-amiaza pe fugă a adus ceva

Ora 13:00. Primesc un mesaj. În jumătate de oră trebuie să mă prezint la Muzeul de Artă Constanţa.
Mă îmbrac.
Mă dezbrac.
Îmi pun şosetele, aleg cerceii şi mă dau cu parfum.
Mă încalţ cu ghetele negre.
Mă descalţ. Le pun pe cele maro.
Ies pe uşă. Mă întorc. Mi-am uitat agenda. Intru încălţată. Colega face spume. Plec.
Cobor în staţie, unde aştept 10 minute. Vine microbuzul 312 foarte încărcat. Sunt ca un turbecul printre grămada de cartofi. Ajung la Tomis. Întâlnesc câţiva colegi. Împreună ne îndreptăm spre muzeu. O clădire istorică, unde, în sala de la intrare, are loc o lansare de carte.
Îmi scot geaca, o aşez pe un scaun de lemn, îmi scot agenda din geantă şi un pix şi mă îndrept spre masa un se vindea cartea. Îi răsfoiesc paginile, notez câteva fraze reprezentative şi observ agitaţia femeilor din faţa mea. Întorc capul şi văd un bărbat înalt, cărunt, îmbrăcat într-un palton negru, care împrăştia un aer sobru, lipsit de frivolităţi, al cărui chip nu trăda niciun sentiment.
Revin la scris. Nu-mi termin fraza şi se aprinde beculeţul. Bărbatul e Geo Dobre. Actorul( http://www.cinemagia.ro/actori/geo-dobre-6226/ ).
După terminarea prezentării şi a laudelor înfăţişate publicului, mă îndrept spre masa aşezată în dreapta la intrare pentru invitaţi. Îmi torn un pahar cu apă. Mai torn unul.
Iau paharul aproape gol şi îl aşez pe o măsuţă scundă de lemn. Îmi deschid agenda. Mă aproprii. Întind mâna şi mă prezint. Abia acum îi observ albastrul ochilor şi zâmbetul hireş.
Discuţia începe cu domeniul în care am de gând să profesez. Calitatea conversaţiei este consternantă. Pentru aproximativ 30 de minute, fluxul ideilor sale şi subiectele despre viaţă, profesionalism, dragoste, literatură, teatru, mi-au creat un cadru informaţional lăuntric consistent.
" - Scrii ceva anume pentru tine ?
  - Da, fac de mult timp asta. Scriu, mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi."
Teatrul este ca o depărtare de lumea externă, o regăsire a propriei fiinţe, o detaşare faţă de o lume absurdă, revoltată şi lipsită de exemple morale. Partea profesională şi dragostea aduc echilibru.  Dacă ai dragoste şi nu ai partea cealaltă, eşti singur. Le ai pe amândouă, eşti norocos.
" - Ce faci, nu scrii nimic ?
  - Nu, nu am vrut să notez deloc conversaţia.
  - Da, aşa e, tu ai ce scrie apoi pentru tine.
  - Da. "
Râdem.
Trebuie să plec şi îmi iau cu un oarecare sentiment de regret la revedere, dar cu o posibilă întâlnire viitoare.

Râd. Mă gândesc acum că aveam să nu mă duc. Dar realizez că oriunde, oricând, ai prilejul de a întâlni oameni care să-ţi creeze o scenă a dramaticului vieţii în puţine fraze. Oameni cu personalitate şi laturi artistice esenţiale, inimitabile. Personalităţi cu o puternică forţă persuasivă şi a căror strat cognitiv este cu mult superior nivelului mediocru al dezinteresaţilor actuali.

Râd. Că mă gândesc că aş putea să scriu mai mult, dar ce interesat s-ar găsi să citească ?
Râd. Că viaţa e mai mult decât o arcă, iar unii pun în ea haine, lucruri dezirabile în general.

Comentarii

Lex. a spus…
Scrii superb!
Nesuferita ` a spus…
Mi-a placut postarea asta la nebunie.

"Râd. Că mă gândesc că aş putea să scriu mai mult, dar ce interesat s-ar găsi să citească ?
Râd. Că viaţa e mai mult decât o arcă, iar unii pun în ea haine, lucruri dezirabile în general. "
frumos ca intotdeauna:)

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.

Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o …

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…