Treceți la conținutul principal

nevastasa era o tarfa

masa e plina de pahare cu bere.
fumul de tigara pluteste pretutindeni in camera obscura.
doar un bec de vreo 30 de volti licareste neintrerupt.
geamul e deschis larg, iar sita loveste nevrotic in el. o duhoare de peste mort si alge negre vine de afara. se aud glasuri de pescarusi pe marea pustie.
valurile aduc marunte aluviuni pe malul incarcat de scoici. la orizont se vede cerul negru, parca stand sa explodeze.
o nota de violenta pudica ii stapanesti pe cei asezati la masa. sunt intr-o semi-reverie ce-mi permite sa iau parte la acest spectacol de suflete amatoare si care totusi imi da voie sa raman distant.
sunt destul de prost ca raman  in casa. imi iau pelerina si ies in graba pe usa.
sufletul tipa dupa cativa vapori sarati de apa, iar ochii sclipesc cu stupoare la spuma murdara ce ineaca nisipul negru.
zeci de pasi raman in spatele meu, urme de talpi care nu par a fi ale pantofilor mei. pantofi cumparati de la un nene cu care m-am tocmit la suma de 30 de lei. cerea 90 de lei nemernicul.sotiei lui Stoica ii placeau foarte mult, iar mie imi placeau sanii ei bine crescuti. si placintele cu gutui. erau extraordinare. avea un stil infect de aranja camerele de zici ca intrai intr-o camera de bordel, plina de igrasie si grasime pe pardoseala.
femeile sunt firave, dar ea, cu privirea ei patrunzatoare,iti descheia prohabul.
iti intra si in chiloti.
era drumul ei cel mai usor de a ajunge la "os".

Comentarii

ochelari de ploaie a spus…
becul era de 30 de wati ;), si da imi place postarea :P
Ghost Painter a spus…
:>

Mai vreau.
Ana-Maria a spus…
Interesanta postarea .Nu prea mai permis timpul in ultimul timp sa intru pe blog, Blogul tau chiar mi-a lipsit, o sa incerc sa recuperez:D!

Postări populare de pe acest blog

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate

Dragă jurnal,

Oare cât de datori îi suntem trecutului pentru persoanele care am devenit astăzi ? Privind înainte am realizat că primejdia uitării mă așteaptă suspicios la colț dacă nu-mi arunc un ochi peste umăr. Și uit mai mereu să o fac. Uit ca o lunatică să-mi întorc privirea la pașii mei care construiesc o minunată vedere. Sunt repezi, agitați, uneori lenți și îngâmfați ce construiesc un mers de leu, alteori un mers de rață. Sunt zile în care ploaia șterge urmele pașilor mei călcați în soare. Și uitându-mă înapoi, văd doar imaginea lor zglobie pe retina ochilor scăldați în amintire.

Ah jurnal, cum trece vremea ! O zi sufăr, două mă vindec, trei suspin și patru mă-nchin la prostia   ce-mi șade cochetă în minte, după care râd și mă bucur de mine. Acum o vară eram un om mai mic, mai neînsemnat și mai fără rost ca niciodată. Dar eram fericită în iluzia mea de a avea totul, adică bucuria unui suflet împăcat cu sine și cu sufletu-mi pereche. Iubeam adierea vântului, iubeam paloarea soar…

Sâmbătă, ziua 8. Știu că nu e ușor să te iubesc

Dacă ar fi fost, putea să o facă oricine. Mi-am pus în cap să nu fiu oricine, căci nimeni nu avea cum să iubească ființa ta așa cum o fac eu. Dar am uitat treptat, ușor de mine ...
.
.
.

În dimineața aceasta m-am trezit și n-am mai văzut soarele. Mă simt deshidrată și mai degrabă obosită după somnul nu foarte plăcut pe care l-am avut azi-noapte. Privesc la tavan și lustra se zguduie puternic din cauza pașilor greoi și apăsați ai vecinilor de deasupra. Oftez. Închid ochii și trag cearceaful peste picioare. Vreau să mai dorm o oră. De fapt, mi-aș dori să nu mă mai trezesc. Astfel, n-aș mai fi nevoită să-mi repet visul care mă destramă și-mi poartă sufletul desfigurat de gânduri, într-un ireal construit din realitatea subconștientului meu.

Viața mea dezordonată a ajuns la cel mai lung sens giratoriu. Nu știu dacă să virez la stânga în necunoscut, dacă să o țin drept pe drumul ce am pornit ori dacă să fac dreapta pe un drum abia pietruit. În visul meu sunt un trup și suflet dezorientat, iar o …

Miercuri, ziua 11.

dragă Jurnal,
Să-mi fie cu noroc faptul că voi reveni  zilnic și mă voi confesa ție. Am pierdut succesiunea evenimentelor petrecute din ultimul timp, însă majoritatea sunt legate de sufletul meu pereche.  M-am întrebat cum este posibil ca toate drumurile care te poartă prin lume, să te poarte la brațul   lui?  
Suflete pereche alerte.  Iubirea s-a întâmplat precum un val gigantic. M-a prădat ca un tsunami care devastează coastele Pacificului. M-a înnebunit de dorință, dar mai ales, mi-a curmat suferința pe care aș fi cunoscut-o odată ce planurile mele de viitor erau îndeplinite. Sau mai pe scurt, ce aveam eu în minte să fac cu viața mea. Am scăpat de colivia singurității în care aveam să rămân pe termen nedeterminat. Trăiesc o viață palpitantă și nesigură; pot să privesc la trecutul unui viitor care a murit înainte de a fi dus la bun sfârșit; pot să râd, pentru că mă simt excelent în rolul de pereche; solitudinea ar fi devenit o pacoste; apreciez viața la o formă mai supremă ca oricând; c…