ceva îmi tulbură goana
unui suflet mai puţin ploios îi poţi oferi iubirea, sfinţită-n argintiul ceţii. dar ce să-i dai aceluia, care trăieşte în tăcere deplină iar farmecul său e insuportabil de privit. cum să-i pătrunzi zidul, cum să alungi foamea de după el, cum să-l scapi de moartea de toamnă, şi mai ales, cum să-l faci să te-nţeleagă că-l iubeşti ? pupila-i stă mai mereu trează, iar buzele nu i se clatină niciodată, el e de neclintit. e rigid precum un arbore traversat de râuri de frunze, plutind mereu în grădina minţii mele.
ce să-i dau celui fără odihnă, muritorului de rând, să mă-mpodobesc cu scoici, să-i aduc lumină, îmi răstoarnă universul. drumuri albe mă cuprind şi-s arsă de sete, de ispită.
mă ocoleşte el sau nici nu mă vede, mă-mpiedică durerea şi mă bagă în pământ, îi voi cere iertare până şi Celui de Sus. din ce în ce mai caldă îmi este pielea, clocoteşte sângele în mine, a devenit şi el năuc.
trebuie să cobor să-l caut.
Comentarii
sa ii dai un mesaj pe gmail, ceva.
Altfel imi place cum scrii! :)*
:-??
chiar scrii frumos...
ascunzi cuvintele, le dai parca un alt inteles, nu stiu cum sa explic :( dar imi place:)
nu pot decat sa-ti multumesc pentru textul asta,serios