omul cu universul sub braţ

iar ăsta, dragii mei, e un talent.

dormeai deşirat pe spate cu braţele răsfirate

şi aripile desfăcute ca un fluture de noapte

pe genele tale atârnau fire de nisip îţi bătea inima sacadat

ca zgomotul roţilor de tren pe şine

ea se trezise te privea prin lumina lăptoasă din mansardă

obrazul i se sudase de pieptul tău

îţi zgâria încet cu unghiile umerii translucizi

pe piedestalul tău lăsase buchete întregi de doruri

tu încă dormeai

ea tot nu se ridica stătea ca o boltă peste tine

bronzul se dezlipise de pe ea şi se lipise de tine

îşi potrivea trupul să se încolăcească peste trupul tău

îţi ştergea dâra de salivă din colţul gurii

tu încă dormeai

visai că ea e lângă tine şi că te sărută încet să te trezeşti

atunci ea te-a sărutat

buzele ei se topeau peste ale tale tu încă dormeai

visai că ea e lângă tine şi că îţi sărută încet clavicula

atunci ea şi-a cuibărit limba pe linia dulce a gâtului tău

tu încă dormeai

visai că ea e lângă tine şi că se joacă cu mâna în părul tău

atunci ea a început să rotească o şuviţă de-a ta pe deget

tu încă dormeai

visai că îţi spune că te iubeşte

atunci ea a tăcut

te trezeşti

mă priveşti prin lumina lăptoasă din mansardă

miroşi tot a vis şi a somn

obrazul mi s-a sudat de pieptul tău

îmi spun în gând

tu eşti omul cu universul sub braţ

şi ea este o eu pe care ai creat-o din coasta ta

în timp ce dormeai deşirat pe spate cu braţele răsfirate

şi aripile desfăcute ca un fluture de noapte

dar nu rostesc cu voce tare decât două cuvinte.

de cineva special