Cu cântec

Cui pasă de iubirea ta dacă totu-i cenuşă
Şi cine ar mai iubi un copil cu ochi şi mâini şi buze şi cu scaieţi în cap urlând  " iubiţi-mă ! "
Surâd mereu privindu-te.
Trec foarte lent prin mintea ta precipitare de paşi mărunţi sub care stau strivite lespezile gânduri.
Ai ochii negrii de furie.
Prin mintea ta fug amintirile-n neştire pe suavul ritm al melodiei
Şi care melodie . . .  nu ştiu să ţi-o cânt, dar e din inimă.
Şi o auzi când  stai lângă râu iar lacrimi grăbite aleargă spre stele.
Amintiri cu dor care te prefac în transparentul copil şi plin de mânie.
Trupul tău ca arderea vie a luminii s-ar rupe în orizont în linii
Şi timpul fuge, dragul meu,
Şi văd la marginea oraşului o lună care se năruie în valuri, o linie flămândă pe mare şi lacrima ta albastră.
În vântul subţire s-a rupt catargul fericirii tale şi nici o altă făptură nu va mai recunoaşte dragostea pe jumătate ce-o porţi.
Cui pasă ce aude din blestemata ta gură neodihnită şi lipsită de soare
Cui pasă de plânsul tău amar şi de geana care ţi se zbate
Cui pasă de iubire, când totu-i în zadar ?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sub arcadele de fluturi

Sâmbătă, ziua 16. Mă opresc din când în când să privesc în spate