o poveste ficțională inspirată dintr-un jurnal intim
despre sex, iubire, cuplu, prietenie. imaginarea unor fapte reale trăite de o minte liberă și psihedelică precum a personajului.
doamne cat de mult poate să-mi placă asta! exact sentimentu’ ăla de lejer de vară,ai lovit exact ce simt eu atunci când mă trezesc dimineaţa şi cerul îmi spune ‘fă-ţi de cap frate,e mai!’..iar acel 'nu e bani,gasim noi'.. ai o bere de la mine.:)
Exagerez sau sunt ţicnită. Ce mai vreau de la viaţa-mi şi-aşa tulbure ? Ce miracol, ce surpriză de la însuşi Creatorul ? Căci ce miracol mai contează faţă de miracolul de a exista şi de-a şti că exişti ? Visez necontenit şi doar asta-mi răpeşte simţul realităţii şi mă ia de lângă tine, tu, un crainic rătăcit, mângâindu-mi podul palmei cu degetele, într-o seară aurie. Când ne-am privit în ochi, m-am simţit deodată plină de sudoare. Acum privesc la ochii tăi şi sunt sterşi, lipsiţi de strălucire, cu o expresie amară pe chip şi-o strângere de inimă care te întristează. De câteva zile nu mi-ai mai vorbit . . . Nu vreau s-ajung un mare scriitor, vreau s-ajung totul . Şi asta-mi tot repet . . .
a iubi ceea ce nu vei mai vedea a doua oară înseamnă a iubi cu foc şi pară, pentru ca apoi să te nărui. şi parcă de câte ori te văd, pare să fie prima dată . . .
Comentarii